samuraslă sf [At: CR I, 20 / V: (reg) murastru sm, salamulastră, ~mor~, ~st sm, ~stră, ~stru sm, ~stă, ~azdră, ~rsală, sămulastră, săm~, sămurastră, zamurastru sm / Pl: ~le / E: slv самораслъ, bg саморасъл] 1 (Csc) Plante de cultură răsărite de la sine din semințele scuturate la recoltarea culturilor anterioare, sau din bulbi, tuberculi etc. nescoși din pământ. 2 (D. plante de cultură; îla) De ~ Crescut de la sine, fără a fi semănat. 3 (Bot; reg) Ceapa-ciorii (Allium vineale).

SAMURASLĂ s. f. (Cu sens colectiv) Plante răsărite de la sine, din semințele scuturate la strîngerea recoltei sau din bulbii, tuberculii etc. rămași nescoși din pămînt. – Variantă: samulastră s. f.

SAMURASLĂ f. Plantă care se dezvoltă de la sine din semințele scuturate ale culturilor premergătoare. /<sl. samoraslu

samuraslă f. Mold. ceapă sau usturoiu de primăvară. [Sl. SAMORASLŬ, ce răsare dela sine]. corectat(ă)

samuráslă, samurástră și samulástră f., pl. e (vsl. samoraslŭ, răsărit spontaneŭ, d. samŭ, singur, auto-, și rasti, a crește, a răsări; bg. samorasúl, sponteneŭ. V. od-raslă). Ceĭa ce răsare din scuturarea cerealelor. Ceapă saŭ osturoĭ de primăvară răsărit singur (rev. I. Crg. 5, 152). – La Dos. ca adj. samorasle biliĭ, biliĭ (plante) sălbatice.

salamulastră sf vz samuraslă

samoraslă sf vz samuraslă

samulastră^[1] sf vz samuraslă

samurast sm vz samuraslă

samurastă^[1] sf vz samuraslă corectat(ă)

samurastră sf vz samuraslă

samurastru sm vz samuraslă

samurazdră sf vz samuraslă

samursală sf vz samuraslă

sămulastră sf vz samuraslă^[1] corectat(ă)

sămuraslă sf vz samuraslă

sămurastră sf vz samuraslă

zamurastru sm vz samuraslă

zămurastru sm vz samuraslă

samuraslă (pop.) s. f., g.-d. art. samuraslei

samuraslă (pop.) s. f., g.-d. art. samuraslei

samuraslă s. f., g.-d. art. samuraslei; pl. samurasle

samuraslă

SAMURASLĂ s. v. pur, usturoi sălbatic.

samuraslă s. v. PUR. USTUROI SĂLBATIC.

samuraslă s. f. – Plantă de cultură care crește spontan din semințele pierdute în timpul recoltării. – Var. samoraslă, samulastră, samurastră. Sl. samoraslŭ (Cihac, II, 325; Conev 71), de la samo „același” și raslĭ „germen”, cf. sb., cr. samorast.