SAMAVOLNIC, -Ă, samavolnici, -ce, adj. (Despre oameni) Care procedează după bunul lui plac, nesocotind și încălcând voința și drepturile altora; (despre acțiunile oamenilor) făcut după bunul-plac personal; arbitrar, abuziv. – Din rus. samovol’nîi.

samavolnic, ~ă a [At: IST. Ț. R. 15 / V: (rar) ~mov~ / Pl: ~ici, ~ce / E: slv самовольнъ, rs самовольный] 1 (D. oameni) Care procedează după bunul plac, nerespectând și încălcând (în mod flagrant) voința și drepturile altora. 2 (D. acțiunile, manifestările etc. oamenilor) Făcut după bunul plac personal, prin nerespectarea și încălcarea (flagrantă a) voinței și drepturilor altora.

SAMAVOLNIC, -Ă, samavolnici, -ce, adj. (Despre oameni) Care procedează după bunul lui plac, nesocotind și încălcând voința și drepturile altora; (despre acțiunile oamenilor) făcut după bunul plac personal; arbitrar, abuziv. – Din rus. samavol’nâi.

SAMAVOLNIC, -Ă, samavolnici, -e, adj. (Despre oameni) Care procedează după bunul lui plac, nesocotind și încălcînd voința și drepturile altora; (despre acțiunile oamenilor) făcut după bunul plac personal; abuziv, arbitrar. Stoian ascultă cu atenție întrebările lui Popa, apoi răspunse: Cred că schimbarea lui Hulub este samavolnică. V. ROM. februarie 1953, 82.

SAMAVOLNIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care acționează după bunul plac, nesocotind voința și drepturile altora; arbitrar. 2) (despre acțiuni) Care este făcut după bunul plac; arbitrar. /<sl. samovoliniku, rus. samovol’nâi

samavólnic V. samovolnic.

samovolnic, ~ă a vz samavolnic

samovolnic(ie) a. și f. arbitrar (vorbă ieșită din uz sau luată în mod ironic): în care domnește interesul și samovolnicia AL. [Tras din samovolnic = rus. SAMOVOLĬNIKŬ, lit. de sine voitor].

samovólnic, -ă adj. (rus. samavolĭnik, om samavolnic, și samovólinyĭ, arbitrar, d. sam, însușĭ, singur, samo-, auto-, și vólĭa, voĭe, bun plac; sărb. samovoljnik. V. volnic). Arbitrar: administrator samavolnic. – Și sama- (după rut.).

samavolnic adj. m., pl. samavolnici; f. samavolnică, pl. samavolnice

samavolnic adj. m., pl. samavolnici; f. samavolnică, pl. samavolnice

samavolnic adj. m., pl. samavolnici; f. sg. samavolnică, pl. samavolnice

samavolnic.

SAMAVOLNIC adj. 1. v. abuziv. 2. v. tiranic.

SAMAVOLNIC adj. 1. abuziv, arbitrar, despotic, excesiv, samavolnicesc, silnic, (înv.) volnic. (O măsură ~.) 2. despotic, dictatorial, satrapic, tiranic, (înv.) tiranicesc, tirănesc. (Guvernare ~.)

samavolnic (samavolnică), adj. – Arbitrar, abuziv. – Var. samovolnic. Sl. samavolĭnŭ „care procedează după propria-i voință”, cf. rus. samovoljnyj (Tiktin). – Der. samavolnicie, s. m. (arbitrarietate); samavolnicește, adv. (arbitrar). Cf. volnic.