SAMARITEÁN, -Ă, samariteni, -e, s. m. și f. 1. Persoană aparținând unei populații din provincia palestiniană Samaria, provenită din amestecul evreilor antici cu coloniști aduși de cuceritorii asirieni, și care a constituit principalul nucleu etnic al statului antic Israel. 2. Om milos; binefăcător. [Var.: samarineán, -ă s. m. și f.] – Din fr. samaritain.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
IoanSoleriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
SAMARITEÁN, -Ă adj., s. m. f. 1. (locuitor) din Samaria (Palestina). 2. om săritor, milos, gata de a ajuta; filantrop. ◊ (s. f.) limbă vorbită de samariteni (1). (< fr. samaritain)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
SAMARITEÁN s., adj. samarinean.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
samariteán s. m. (sil. -tean), pl. samariténi
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
SAMARITEÁN (SAMARINEÁN) (‹ fr.; {s} n. pr. Samaria) s. m. Locuitor din Samaria (2), aparținând unei comunități etnice-religioase provenite din amestecul israeliților cu coloniști aduși de cuceritorii asirieni (721 î. Hr.). În timpul domniei împăratului bizantin Justin II (565-578) autonomia de care se bucurau a fost lichidată. În prezent, există două mici comunități de s., care vorbesc araba și se roagă în ebraică, la Nablus (Iordania) și Holon (Israel). Desconsiderați de iudei, apar ca exemple pozitive în „Noul Testament” (pilda bunului samaritean, care îl ajută pe cel aflat în nevoie, femeia samariteancă cu credință în puterea lui Iisus).
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink