SALVAMÁR, (2) salvamari, s. n., s. m. 1. S. n. Serviciu specializat (la mare) în prevenirea și acordarea de ajutor celor în pericol de înec. 2. S. m. Persoană calificată care face parte din salvamar (1); (rar) salvamarist. – Salva[re] + mar[ină].
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
IoanSoleriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
SALVAMÁR n. Serviciu destinat să salveze pe cei aflați în pericol de a se îneca în mare. /a salva + mar[e]
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
SALVAMÁR s. n. serviciu specializat pentru salvarea celor care sunt în pericol de a se îneca în mare. (< salva + mar/e/)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
salvamár s. n., pl. salvamáre
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
salvamár s. m., pl. salvamári
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
salvamár s. Serviciu (pe litoral) care se ocupă cu salvarea celor în pericol de înec (pe mare) ◊ „Salvamarul se numește Ambiție!” I.B. 7 II 84 p. 3; v. salvamarist (1978) (din salva[re] + mar[e, -ină]; DEX-S)
Sursa: DCR2
(1997)
|
Furnizată de Editura Logos |
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink