opțiuni
  • info

2 intrări

15 definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SALUTARE, salutări, s. f. Faptul de a (se) saluta. ♦ (Concr.) Formulă de salut folosită mai ales la despărțire sau la întâlnirea cu cineva; salut. ♦ (La pl.) Expresie de politețe pe care cineva o transmite unei persoane absente prin intermediul cuiva. – V. saluta.

SALUTARE, salutări, s. f. Faptul de a (se) saluta. ♦ (Concr.) Formulă de salut folosită mai ales la despărțire sau la întâlnirea cu cineva; salut. ♦ (La pl.) Expresie de politețe pe care cineva o transmite unei persoane absente prin intermediul cuiva. – V. saluta.

salutare sf [At: I. GOLESCU, C. / Pl: ~tări / E: saluta] 1 Rostire, scriere, transmitere a unui cuvânt, a unei fraze, formule etc. pentru exprimarea politeții, respectului, afecțiunii etc. îndeosebi la întâlnire și la despărțire Si: (rar) salutat1 (1), (înv) salutație (1), sărutare (1), (reg) norocire, sălutărire (1). 2 Cuvânt, frază, formulă etc. sau gest, mișcare etc. prin care cineva își exprimă politețea, respectul, afecțiunea etc. față de altcineva, mai ales la întâlnire și la despărțire ori prin intermediul cuiva Si: (rar) salutat1 (2), (înv) salutație (2), sărutare (2), (reg) norocire, sălutărire (2). 3 Formulă de salut adresată la întâlnire sau la despărțire Si: salve, servus.

SALUTARE, salutări, s. f. Faptul de a saluta; formulă de salut folosită la despărțire sau ca încheiere la o scrisoare; (mai ales la pl.) expresie de politețe pe care o transmitem unei persoane absente, prin intermediul cuiva. V. salut. Leahul își înălță pălăria de paie în semn de salutare. SADOVEANU, O. VII 83. Du Oltului din partea mea O caldă salutare. COȘBUC, P. I 79. ◊ (Cu valoare de interjecție) Stai, domnule!... – Nu mai pot... e tîrziu... Salutare, neică, și mersi! CARAGIALE, O. I 190. Bonsoar, nene Nae. – Salutare onorabile. id. ib. 51.

SALUTARE s.f. Acțiunea, faptul de a saluta; formulă, termen de salut; salut. ♦ (la pl.) expresie de politețe transmisă prin scris sau prin cineva unei persoane. [< saluta].

SALUTARE s. f. acțiunea, faptul de a saluta; (formulă de) salut. ◊ (pl.) expresie de politețe transmisă prin scris sau prin cineva unei persoane. (< saluta)

SALUTARE ~ări f. 1) v. A SALUTA și A SE SALUTA. 2) mai ales la pl. Urare de bine transmisă cuiva; complimente. ◊ ~! a) bună ziua! b) la revedere. /v. a (se) saluta

salutare f. acțiunea de a saluta: a înapoia salutarea. ║ int. exclamațiune de respect și de onoare sau de admirațiune: salutare!

* salutáre f., pl. ărĭ (d. a saluta). Acțiunea de a salut. Salut, complimente, plecăcĭune: a trimete salutărĭ cuĭva. Cuvînt pin care saluțĭ pe cineva maĭ familiar: salutare (subînț. îțĭ zic, îțĭ trimet) amice! (în stil maĭ serios se zice: te saŭ vă salut).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

salutare s. f., g.-d. art. salutării; pl. salutări

salutare s. f., g.-d. art. salutării; pl. salutări

salutare s. f., g.-d. art. salutării; pl. salutări

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

SALUTĂRI vb. v. saluta.

salutări vb. v. SALUTA.

SALUTARE s., interj. 1. s. v. salut. 2. interj. (reg.) servus!, (fam.) pa!, salve! (~! și pe mâine.) 3. s. (la pl.) v. complimente.

SALUTARE s., interj. 1. s. salut, (rar) salutat, (înv.) salutație, sărutare, sărutat, sărutătură, (turcism înv.) selam. (~ de rămas bun.) 2. interj. (reg.) servus!, (fam.) pa!, salve! (~! și pe mîine.) 3. s. (la pl.) complimente (pl.). (Transmite-i ~ din partea mea.)

Intrare: salutări
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • salutări
  • salutărire
  • salutărit
  • salutăritu‑
  • salutărind
  • salutărindu‑
 singular plural
  • salutărește
  • salutăriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • salutăresc
 (să)
  • salutăresc
  • salutăream
  • salutării
  • salutărisem
a II-a (tu)
  • salutărești
 (să)
  • salutărești
  • salutăreai
  • salutăriși
  • salutăriseși
a III-a (el, ea)
  • salutărește
 (să)
  • salutărească
  • salutărea
  • salutări
  • salutărise
plural I (noi)
  • salutărim
 (să)
  • salutărim
  • salutăream
  • salutărirăm
  • salutăriserăm
  • salutărisem
a II-a (voi)
  • salutăriți
 (să)
  • salutăriți
  • salutăreați
  • salutărirăți
  • salutăriserăți
  • salutăriseți
a III-a (ei, ele)
  • salutăresc
 (să)
  • salutărească
  • salutăreau
  • salutăriră
  • salutăriseră
Intrare: salutare
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • salutare
  • salutarea
plural
  • salutări
  • salutările
genitiv-dativ singular
  • salutări
  • salutării
plural
  • salutări
  • salutărilor
vocativ singular —
plural —
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

salutare, salutărisubstantiv feminin

  • 1. Faptul de a (se) saluta. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Leahul își înălță pălăria de paie în semn de salutare. SADOVEANU, O. VII 83. DLRLC
    • 1.1. concretizat Formulă de salut folosită mai ales la despărțire sau la întâlnirea cu cineva. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
      sinonime: salut
      • format_quote Stai, domnule!... – Nu mai pot... e tîrziu... Salutare, neică, și mersi! CARAGIALE, O. I 190. DLRLC
      • format_quote Bonsoar, nene Nae. – Salutare onorabile. CARAGIALE, O. I 51. DLRLC
    • 1.2. (la) plural Expresie de politețe pe care cineva o transmite unei persoane absente prin intermediul cuiva. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
      • format_quote Du Oltului din partea mea O caldă salutare. COȘBUC, P. I 79. DLRLC
etimologie:
  • vezi saluta DEX '09 DEX '98 DN

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.