6 definiții pentru said

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

NURI AL SAID (1888-1958), general și om politic irakian. De mai multe ori prim-min. (între 1930 și 1958). Înlăturat de revoluția din iul. 1958 și executat.

PORT SAID (BŪR SA’ῙD), oraș în NE Egiptului, pe țărmul lagunei Bubayrat al Manzilah și al M. Mediterane, la intrarea în canalul Suez; 349 mii loc. (1996). Porto-franco. Nod de comunicații. Aeroport. Ind. chimică (cauciuc), a sticlăriei, cosmeticii, textilă și alim. Rafinărie de petrol. Șantiere navale. Construcții de computere, componente de generatoare electrice și de baterii pentru automobile. Centru comercial. Export de bumbac, orez, sare. Fundat în 1859 de Compania Canalului Suez. Aici au debarcat trupele franco-britanice în timpul crizei Suez (1956). Ocupat de Israel (malul estic) în timpul „Războiului de șase zile” (1967). În 1975 Canalul de Suez a fost redeschis.

QABUS bin SAID (n. 1940), sultan al Omanului (șef al statului și al Guvernului, din 1970). După preluarea puterii, în urma unei lovituri de palat, a inițiat un șir de măsuri vizând ruperea izolării și modernizării statului în spirit occidental.

SA’ID ibn Sultān (pe numele adevărat Sa’id ibn Sultān ibn Ahmad ibn Sa’id Al-Busa Ῑdῑ) (1791-1856), sultan al Mascatului, Omanului și Zanzibarului (1806-1856). În timpul domniei sale sultanatul a atins maxima întindere, iar Zanzibarul devine principala putere din E Africii și cel mai important port din V Oc. Indian.

SAID-PAȘA, Muhammad (1822-1863), vicerege al Egiptului (1854-1863). A concesionat, în 1854, omului de afaceri francez Ferdinand de Lesseps, construirea canalului Suez; a promovat o politică prooccidentală. A inițiat un vast program de reforme (introducerea proprietății private asupra pământului, înlocuirea impozitului în natură cu cel bănesc, instituirea libertății comerțului, deschiderea de școli și de instituții culturale).

SAID-PAȘA, Halim (1863-1921), om politic turc. Mare vizir al Imp. Otoman (1913-1917). Deși a semnat un tratat de alianță cu Germania, s-a opus intrării în Primul Război Mondial. Asasinat.

Intrare: said
said
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.