SACERDÓȚIU s. n. (Livr.) Rang, demnitate de preot; fig. chemare, misiune. ◊ (Colectiv) Cler, preoțime. – Din lat. sacerdotium.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de spall | Semnalează o greșeală | Permalink

SACERDÓȚIU ~i n. livr. 1) Funcția de sacerdot. 2) Totalitate a sacerdoților; cler. /<lat. sacerodotium
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

SACERDÓȚIU s.n. 1. Rang, demnitate de preot. 2. Cler, preoțime. [Pron. -țiu. / < fr. sacerdoce, lat. sacerdotium].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

SACERDÓȚIU s. n. 1. rang, demnitate de preot. 2. cler, preoțime. (< lat. sacerdotium)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

SACERDÓȚIU s. v. chemare, cler, menire, misiune, popie, preoție, preoțime, rol, rost, sarcină.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

sacerdóțiu (demnitatea de preot, cler) s. n. [-țiu pron. -țiu], art. sacerdóțiul; pl. sacerdóții
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink