SAȚ s. n. (Pop.) Senzația celui sătul; saturare, îndestulare. ◊ Loc. adj. și adv. Fără saț = lacom, nesățios; fig. nepotolit, neistovit. ◊ Expr. A ține (sau a-i ține, a-i fi cuiva) (de) saț = a potoli cuiva foamea pentru mai mult timp. A-și ține sațul = a se sătura pentru mult timp. A nu avea saț = a fi lacom, nesățios. ♦ Fig. Dezgust, silă, lehamite. ♦ Belșug, abundență; îmbuibare. [Var.: sáțiu s. n.] – Lat. satium.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

SAȚ n. Senzație de a fi sătul. ◊ Fără ~ a) nesățios; lacom; b) neistovit; nepotolit. A nu avea ~ a nu se mai sătura; a fi nesățios. A ține (sau a-i fi) de ~ a sătura pentru mai mult timp. /<lat. saties
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

SAȚ s. v. aversiune, dezgust, ghiftuire, greață, îmbuibare, îndopare, îngrețoșare, lăcomie, nesaț, oroare, repulsie, saturare, scârbă, silă.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

saț s. n. – Abundență, sațietate, suficiență. – Var. sațiu. Lat. sătĭs, cf. v. fr. sez „abundență” var., din lat. *sătius, cuvînt neatestat, dar pe care Meillet, DEL, îl consideră necesar pentru a-l explica pe sătiĕtas. – Der. nesaț(iu), s. n. (insațietate); sățios, adj. (care satură); nesățios, adj. (insațiabil); săția, vb. (a se ghiftui, a se sătura); sațietate, s. f., din fr. satiété.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

saț s. n.
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink