SĂLBĂTICIÚNE, sălbăticiuni, s. f. 1. Animal sălbatic. ♦ Epitet dat unei persoane care fuge de lume, care trăiește izolată, retrasă, departe de oameni și de civilizație. 2. Loc sau ținut sălbatic, pustiu; starea unui ținut sălbatic. [Var.: (pop.) sălbătăciúne s. f.] – Sălbatic + suf. -iune.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

SĂLBĂTICIÚNE ~i f. 1) Animal sălbatic. 2) Loc sălbatic. 3) fig. Persoană care se izolează, reducând la minimum contactele cu oamenii. /sălbatic + suf. ~iune
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

SĂLBĂTICIÚNE s. v. fiară.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

SĂLBĂTICIÚNE s. v. asprime, barbarie, brutalitate, cruzime, ferocitate, neîndurare, neomenie, răutate, sălbăticie, violență, vitregie.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

sălbăticiúne s. f., g.-d. art. sălbăticiúnii; pl. sălbăticiúni
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink