SIN¹ s. m. (Înv. și reg.; particulă care precedă prenumele tatălui și intră în componența numelui de familie al copiilor) Fiu, fiul lui... – Din sl. synŭ.

sin-⁷ [At: DN³ / V: sim- / E: it sin-, fr sin-] Element prim de compunere savantă cu semnificația: 1 Împreună. 2 Cu.

sin² sn [At: CHEST. II, 414/348 / Pl: ~uri / E: mg szin] (Trs; Mar) Șopron în care se țin fânul, uneltele agricole, de gospodărie etc..

sin³ sm vz sân¹

sin¹ sms [At: (a. 1559-1560) ap. SCL 1974, 162 / V: sân / E: slv сынъ синъ] 1 (Înv; precedă prenumele tatălui și intră în componența numelui de familie al copiilor) Fiu(ul lui)... 2 (Mar) Fin² (1). 3 (Mar) Nepot.

SIN¹ s. m. invar. (Înv. și reg.; particulă care precedă prenumele tatălui și intră în componența numelui de familie al copiilor) Fiu, fiul lui... – Din sl. synŭ.

SIN² s. m. invar. (Astăzi popular) Particulă întrebuințată înaintea numelui de botez al tatălui și intrînd în componența numelui de familie al copiilor; fiul lui... Voinea sin Voinea a murit de curînd. STANCU, D. 46.

SIN¹ s. m. v. sîn.

SIN- Element prim de compunere savantă cu semnificația „împreună”, „cu”. [Var. sim-. / < it. sin-, fr. syn-, cf. gr. syn].

SIN¹-/SIL-/SIM- pref. „împreună, cu”. (< fr. syn-, syl-, sym-. cf. gr. syn)

sin m. pop. fiu (înlocuește numele familiei la țărani): Ion sin Gheorghe, Ilie sin Mitru. [Slav. SYNŬ, fiu].

1) sin m. (vsl. rus. syn, fiu, bg. sîrb. sin; germ. sohn). Particulă care arată descendenta: Ion sin Mihai (Astăzĭ se zice maĭ mult despre Jidanĭ, de multe orĭ c’o nuanță de ironie: Leĭba sin Avrum, Mehălă sin Dudl, Nuhăm sin Ițic). V. zet.

3) *sin- prefix, V. si-.

2)* sin n., pl. urĭ (lat. sinus, sin, golf). 1. Golf. 2. (mlat. sinus, tradus după ar. jayb, „cută, încrețitură de haĭnă”, întrebuințat cu înț. geometric). Geom. Perpendiculară dusă de la o extremitate a arculuĭ la raza care trece pin cealaltă extremitate.

sân² [At: PSALT. HUR. 64^v/25 / V: (înv) sin / Pl: ~i sm, ~uri sm / E: ml sinus] 1 sm (Înv; adesea determinat prin „de mare”) Golf². 2 sn Parte a cămășii sau a bluzei care acoperă pieptul. 3 sn Spațiu dintre piept și cămașă (sau bluză), în care se pot ține lucruri. 4 sn (Îe) A sta (sau a ședea, a rămânea, a fi) cu mâinile în ~ A nu întreprinde nimic, a sta inactiv. 5 sn (Îae) A nu lucra. 6 sn (Îe) A fi (sau a umbla) cu frica (sau cu gheața, cu moartea) în ~ A se teme foarte tare de ceva. 7 sn (Îe) A-și scuipa (sau, reg, a-și stupi) în ~ A face gestul de a scuipa (în sân (3)), prin care cei superstițioși cred că preîntâmpină un rău sau că înlătură frica. 8 sn (Îe) A crește (sau a încălzi, a ține) șarpele în (sau la) ~ sau a vârî pe dracu-n ~ A ajuta, a ocroti pe un nerecunoscător. 9 sn (Îe) A-i trece (sau a-i intra) (un șarpe (rece) prin) (sau în) ~ A se înfiora de spaimă. 10 sn (Îe) A umbla (sau a fi) cu crucea-n ~ A fi bun, cucernic, evlavios. 11 sn (Îae) A fi fățarnic, ipocrit. 12 sn (Îe) A fi (sau a se afla, a trăi etc. ca) în ~ul lui Avram (sau, rar, al lui Dumnezeu ori ca în ~ de rai) A trăi bine, fericit. 13 sn (Îvr; îe) A avea (sau a ține) pe cineva în (sau la) ~ A ajuta pe cineva. 14 sn (Îae) A menaja pe cineva. 15 sn (Reg; îe) A lăsa pe cineva cu mâinile-n ~ A sărăci pe cineva. 16 sn (Reg; îe) A băga (pe cineva) în ~ A arăta (cuiva) dragoste mare. 17 sn (Îe; reg) Te-aș (ori l-aș) băga (sau vârî) în ~, dacă ai (ori ar) încăpea (sau dar nu încapi ori nu încape) de urechi sau a băga (pe cineva) de păr în ~ Se spune despre cei care ne sunt dragi. 18 sn (Reg) Gura cămășii. 19 sn (Reg) Matiță. 20 sn Parte a corpului la om (rar la animale vertebrate) de la gât până la abdomen, cuprinzând cavitatea în care se află inima și plămânii. 21 sn (Prc) Organe din interiorul cavității toracice (în special inima). 22 sn Piept. 23 sn (Rar; îe) A muri cu zile în ~ A muri prematur. 24 sn (Îe) A strânge pe cineva la ~ A îmbrățișa pe cineva. 25 sn (Fig) Sân² (20) considerat ca sediu al sentimentelor Vz inimă, suflet. 26 smn (Lsg cu valoare de plural) Organ anatomic al femeii, care secretă lapte în perioada de alăptare Si: mamelă, piept, (pop) țâță, (reg) zăcătoare. 27 snm (Îla; d. copii) De ~ Sugar (1). 28 snm (Îlv) A da ~ A alăpta copilul. 29 snm (Îe) A fi bun ca ~ul mamei A fi foarte bun. 30 sn (Pop) Uter. 31 sn (Fig) Parte interioară, parte centrală Si: interior, mijloc, miez. 32 sn Loc ascuns Si: ungher. 33 sn (Urmat de un singular cu sens colectiv sau de un plural; îlpp) Din ~ul ... Dintre, din mijlocul ... 34 sn (Îlpp; de obicei urmat de un plural sau de un nume colectiv) În ~ul Între. 35 sn (Îal) În interiorul... 36 sn (Reg) Gârlici la piatra alergătoare a morii. 37 sn (Reg) Șanț¹ împrejurul gârliciului (la piatra morii). 38 sn (Reg) Porțiunea pietrei morii de la răvașuri până la șteangă. 39 sn (Reg) Asperități pe piatra morii. 40 sn Parte a plutei care, la cotiturile apei, când tablele plutei nu sunt legate bine unele de altele, iese în afara firului apei și se izbește de mal. 41 sn (Îs) ~ul podului Parte a podului¹ construită pe capetele ieșite în afară ale grinzilor, la streașină. 42 sn (Îas) Loc în șură¹ sau în grajd unde se ține nutrețul.

sân³ sm vz sin¹

sân¹ a, sm vz sunt block

si sm [At: ANTONESCU, D. / Pl: ? / E: it, fr si] (Muz) 1 Denumire simbolică în notația silabică a celei de a șaptea trepte a gamei do major (corespunzând notației literale H). 2 Sunet corespunzător lui si (1). 3 Notă corespunzătoare lui si (2).

șin sn vz șing

șinc² sn vz șing

șincă sf vz șing

șing sn [At: MÎNDRESCU, UNG. 104 / V: (reg) șin, ~nc sn, ~ncă (Pl: ~nci) sf / Pl: -uri / E: mg sing (variantă a lui sín)] 1-3 (Trs) Șină (6-8). 4 (Trs) Fiecare dintre cele două bare, dispuse paralel, pe care se deplasează carul joagărului. 5 (Reg; îf șine) Leaț (la gard). 6 (Trs) Cot (unitate de măsură). 7 (Trs) Încărcătură de lemne corespunzătoare unui stânjen. 8 (Trs) Stivă de un stânjen.

SÎN², (1, 2, 3, 5, 6, 7) sînuri, s. n., și (4) sîni, s. m. 1. Parte a cămășii (sau a bluzei) care acoperă pieptul, formînd deasupra brîului crețuri, și în care se pot ține lucruri ca într-o pungă; spațiul dintre piept și cămașă (sau bluză), la omul încins. Fata coborî repede în pivniță și ieși cu sînul plin de mere. SADOVEANU, E, 124. Bietul Dionis, de unde să știe el că eu am în sîn o pungă cu aur! GALACTION, O. I 89. Niculaie ia scrisoarea, o bagă în sîn și pleacă cu dînsa la București. GHICA, S. A. 32. Seara vii, seara te duci Și nimica nu-mi aduci, Fără sînul plin de nuci; Tu le-aduci, Tu le mănînci! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 83. ◊ Expr. A crește (sau a încălzi, a ține) șarpele în (sau la) sîn sau a vîrî pe dracu-n sîn = a ajuta, a ocroti pe un nerecunoscător. A-i trece (cuiva) un șarpe (rece) prin sîn = a se înfiora de frică sau de spaimă. A fi (sau a umbla) cu frica în sîn v. frică. A sta (sau a fi) cu mîinile în sîn = a nu întreprinde nimic, a sta inactiv, a nu lucra. A stat cu mîinile-n sîn atîta vreme. GALAN, B. I 87. Boiangiu nici în pauză nu stătu cu mîinile în sîn. REBREANU, R. I 113. A băga (pe cineva) în sîn v. băga (I 1). A umbla (sau a fi) cu crucea-n sîn = a fi bun, cucernic, evlavios; (ironic) a fi fățarnic, ipocrit. Prea erai cu crucea-n sîn!... Iertai pe ucenici, pe simbriași și pe pungașii ăia de calfe cînd prăpădeau lucrurile. DELAVRANCEA, O. II 340. A fi (sau a se afla, a trăi ca) în sînul lui Avram (sau, rar, al lui dumnezeu) = a trăi bine, fericit. Mi s-a părut că mă aflu în sînul lui dumnezeu. CREANGĂ, A. 68. A-și scuipa (sau a-și stupi) în sîn = a face gestul de a scuipa, prin care superstițioșii cred că se pot feri de o primejdie sau că le va trece frica. Alții mai fricoși își stupeau în sîn. CREANGĂ, P. 233. ♦ Fundul plasei sau al năvodului, în formă de buzunar larg, în care se adună peștele. Plasa rămîne aici încrețită și formează sînul... năvodului. ANTIPA, P. 464. 2. Partea dinainte a corpului omenesc care se află între cele două brațe și care formează exteriorul bombat al pieptului; piept. De-a pururea aproape vei fi de sînul meu... Mereu va plînge apa, noi vom dormi mereu. EMINESCU, O. I 129. Pe sînul lui Făt-Frumos vedea cum înfloreau două stele albastre, limpezi și uimite – ochii miresei lui. id. N. 11. ◊ Fig. Niciodată el nu se simțise așa de dulce legănat pe sînul Brateșului. GANE, N. II 76. În zadar vuiește Cerna și se bate De-a ei stînci mărețe, vechi, nestrămutate Și-n cascade albe saltă pe-a lor sîn... ALECSANDRI, P. A. 73. ◊ Expr. (Rar) A muri cu zile-n sîn = a muri înainte de vreme. (Atestat în forma sin) Auzit-ați voi pe-aici De biet domnul Ștefăniță Ce-a fost om de mare viță, C-a murit cu zile-n sin, În cetate, la Hotin? ALECSANDRI, P. II 106. 3. Piept, inimă (socotite ca sediu al sentimentelor); suflet. Cu sînul plin de un fel de orgoliu, pășea hotărîtă, împinsă de un avînt eroic. BART, E. 250. Sfetnicii rîdeau în taină de tot ce Craiul vorbea, Dar în sînul lor mînie fără de capăt ardea. COȘBUC, P. II 126. De-ai pătrunde c-o privire Al meu sîn, Să vezi marea-i de mîhnire Și venin, Ai cunoaște-atuncea bine Traiul meu. EMINESCU, O. IV 21. Toată veselia din sînul tău să piară. ALECSANDRI, T. II 170. 4. Fiecare dintre cele două mamele ale femeii; cele două mamele ale femeii împreună. Nevasta se ridică în picioare, își pături pe ea catrința și-și strînse subt sîni bîrneața. SADOVEANU, B. 30. Sînii... tremură sub iile albe. REBREANU, I. 12. Părul ei cel galbăn ca aurul cel mai frumos cădea pe sînii ei albi și rotunzi. EMINESCU, N. 3. ◊ Expr. A fi bun ca sînul mamei = a fi foarte bun. ◊ Fig. Am trăit o mare parte din viața mea la sînul nevinovat al naturii. HOGAȘ, H. 106. 5. Locul din corpul femeii unde este zămislit și purtat copilul; pîntece. O mumă iubește fiul, căci este al ei sînge, Căci l-a purtat în sînu-i, căci este viața sa. BOLINTINEANU, O. 202. ◊ Fig. Cînd mă deșteptai și mi-aruncai privirile peste împrejurimi, firea întreagă mi se păru ca răsărită atunci, pentru întăiași dată, din sînul adînc al apelor creațiunii. HOGAȘ, M. N. 179. Din sînul vecinicului ieri Trăiește azi ce moare, Un soare de s-ar stinge-n cer, S-aprinde iarăși soare. EMINESCU, O. I 178. Cînd nențeleasa natură, din sînu-i cel roditor, Cu talentul poeziei naște pe un muritor... Hotărăște deodată și felul scrierii lui? ALEXANDRESCU, P. 47. 6. Parte interioară, interior, mijloc, centru, miez, adînc. Mormîntul proaspăt, negru, primi în sînul lui, pentru vecie, trupul acela pe care marea îl respinsese, aruncîndu-l la țărm. BART, E. 258. Aerul răcoros, plin de miresme, ce se ridica din sînul codrilor, îi străbătea adînc în piept. GANE, N. I 87. Ne mînă mereu pe cîmpul de bătaie, în mijlocul vînătoarii, în sînul codrilor. ODOBESCU, S. III 135. Soarele se ridica măreț din sînul valurilor. ALECSANDRI, O. P. 312. ◊ (În legătură cu cuvinte exprimînd colectivități) În sînul... = între..., în..., în interiorul..., în mijlocul..., în rîndurile... Din sînul... = dintre..., din mijlocul... 7. (Învechit, și în forma sin, adesea determinat prin «de mare») Golf. Ostroave a mării Atlantice în sinul Mexicului, care ostroave la un loc se numesc Vest-India. DRĂGHICI, R. 32. Odată, într-o dimineață, ieșind un pescar cu luntrișoara sa la pescuit, după obiceiul mesăriei sale, și întrînd într-un sîn de marea, își aruncă mreaja sa, cu nădejde că va prinde ceva vînat. GORJAN, H. I 40. – Pl. și: (4 n.) sînuri (MACEDONSKI, O. I 60). – Variantă: (Mold.; învechit) sin s. n. și m.

SIM- v. sin-.

SIL- elem. sin¹-.

SIM- elem. sin¹-.

SIN²(O)- elem. „(din) China”, „chinez”. (< fr. sin/o/-, cf. lat. Sina, China)

SINO- elem. sin²(o)-.

SÂN¹ ~uri n. 1) Partea din față a corpului omenesc situată între brațe; piept. * A fi (sau a umbla) cu frica în ~ a se teme mereu de ceva. 2) Spațiu dintre piept și cămașa încinsă la brâu. * A sta cu piatra în ~ a aștepta momentul potrivit pentru a se răzbuna. A sta cu mâinile în ~ a nu face nimic; a pierde timpul în zadar. 3) Loc unde se nasc (după o veche credință populară) sentimentele omului. 4) Mediu în care activează cineva sau din care își trage originea. În ~ul naturii. /<lat. sinus

SÂN² ~i m. Fiecare dintre cele două organe de secreție a laptelui la femei, dispus în partea de sus a corpului; piept; mamelă. * A trăi ca la ~ul mamei a huzuri de bine. /<lat. sinus

sân n. 1. partea interioară a pieptului: a ședea cu mâinile în sân; 2. piept de femeie; 3. centru, parte interioară: în sânul pământului; fig. într’al nopții negru sân AL.; 4. golf. [Lat. SINUS].

*si-, *sim- și sin- (vgr. sýn, cu), prefix care corespunde cu lat con și care se întrebuințează în cuvintele greceștĭ, precum: si-logizm, sim-patie, sin-teză.

*sim- prefix V. si-.

1) sîn n., pl. urĭ (lat. sinus, it. sp. seno, pv se, fr. sein, pg. seio). Pept, partea de afară a peptuluĭ: mama strîngea copila la sîn. La omu îmbrăcat și încins, partea dintre haine și pept: copiiĭ veneaŭ cu sînurile pline de zarzăre. A sta cu mînile’n sîn, a privi indiferent, a sta ca un leneș. Eŭf. Țîță: a da sînu copiluluĭ. Centru, parte interioară: în sînu pămîntuluĭ, (fig.) în sînu uneĭ societățĭ, în sînu familiiĭ. Rar. Golf (Maĭ des sin, dar ob. golf). M. pl. Eŭf. Țîțe.

sin (fiu) (slav.) (înv.) s. m.

sin (fiu) (slav.) (înv., reg.) s. m.

sin (fiu) s. m. invar.

sân² (piept al omului, al cămășii; fundul năvodului; interior; golf) s. n., pl. sânuri

sân¹ (mamelă) s. m., pl. sâni

sân¹ (mamelă) s. m., pl. sâni

sân² (piept al omului, al cămășii, fundul năvodului, interior, golf) s. n., pl. sânuri

sân (piept al omului, al cămășii, fundul năvodului, interior, golf) s. n., pl. sânuri

sân (mamelă) s. m., pl. sâni

sân, sâni (ai femeii) și sânuri (ale mării).

SIN s. v. cută, golf, încrețitură, pliu, șopron.

sin s. v. CUTĂ. GOLF. ÎNCREȚITURĂ. PLIU. ȘOPRON.

SÂN s. 1. (ANAT.) mamelă, piept, țâță, (prin Olt., depr.) zătoare. (~ la femei.) 2. piept. (Strânge copilul la ~.) 3. inimă, suflet. (Cu frica în ~.)

SÂN s. v. circumvoluție, girus cerebral, golf, interior, matcă, matiță, mijloc, mitră, uter.

ȘING s. v. cerc, cot, stânjen, șină.

SÎN s. 1. (ANAT.) mamelă, piept, țîță, (prin Olt., depr.) zătoare. (~ la femei.) 2. piept. (Strînge copilul la ~.) 3. inimă, suflet. (Cu frica în ~.)

sîn s. v. CIRCUMVOLUȚIE. GOLF. INTERIOR. MATCĂ. MATIȚĂ. MIJLOC. MITRĂ. UTER.

șing s. v. CERC. COT. STÎNJEN. ȘINĂ.

sin s. m. Fiul lui. – Var. sîn. Sl. synŭ (Cihac, II, 344), cf. bg., sb. sin. Termen de cancelarie, înv. (sec. XVII-XIX), fără uz oral.

sîn (-nuri), s. n. – Piept, mamelă. – Mr., megl. sin, istr. sir. Lat. sĭnus (Pușcariu 1591; REW 7950), cf. it., sp. seno, fr. sein, port. seio. Țăranul poartă de obicei cămașa deschisă și încinsă la talie; astfel sînul cămășii servește ca buzunar. De aici expresii ca a umple sînul „a face provizii”.

SIN, temă comună formată din terminația numelor: Eufrosin, Sisin(ie), Avxin(ie) și a celor care încep cu Sin: Sina, Sinetos, Sinesie etc.; s-a mai contaminat și cu slavul cьіиь „fiu”, termen folosit în actele vechi romînești, alături de brat „frate”, zet, etc., dar nu cu blg. синь „albastru”, greșit propus de Weigand ca etimon la blg. синo. Coincidențe: trac Sinus și Sinna din Ratiaria (OR I 535, 584). 1. Sin b., mold., munt. și olt. (Dm; Ștef; Cat; RS 72; Giur 147; Rel; Olt; Hur; Tis); – ard. 1633 (Paș); Sinoaia f., (Paș) marital. 2. + sufix onomastic -a: Sina ar. pren. (Cara 87; Ard II 126); – Gh., ar. (RI IV 7): baronul Sina ar. (Bis R); Sinna b., ar. (Ant Ar); munt. Sina b. (17 B I 489; CL). 3. Sin/u (Mar); -ul (Dm; Ștef); -uleț Gh., mold. (Isp III¹); -escu (Arh; Sd XVI); -ești, -ăuți ss. (Dm) și act.; Sinișteanu fam., act. < Sinești s. 4. +ea: Sine, Danil (Met 150); – moș în Sinești (16 A I 487); Sinea, ard. (Paș; Ard II 126); – s în Slovacia. 5. + -eciu, Sineciu, ard. (Paș). 6. + suf. slave -ov, -schi: Sinov/a, -schi ss. (Dm). 7. Feminine: Sina, ar. sau < Frusina; Sinaia, la romînii din Craina (Jugoslavia), n. marital „soția lui Sin”. 8. + -co, -cu, -că: Sin zis și Sinco (Dm); Sinco zis Sînco, probabil fără raport cu blg. sinko „fiu-meu”; Sinea b (Cep 14); – popa (BCI V 193, 231); și s (Dm; 17 B IV 107); Sincă, unchiaș (Hur); – Gh., ard., 1916; Siinca, portar (D Buc); Sinculeț, P., act. 9. Cf. și Sîncu (Dm); pentru Sîn/co, -cu, vezi și Sîn 4 (Partea II-a). 10. Cu mutarea lui s în ș, prin fonetism lat. magh. la numele calendaristice, se poate explica și numele Șinca, antroponim și toponim totodată: a) Șinca pârcălab., 1615 (RI X 60), și două sate ardelene: Șinca veche și nouă, scrise și Șînca în acte (Ard); b) etim. din germ. Schenhe „cîrciumă” dată de Drăganu (p. 443) pentru toponim, ignorează originea antroponimică. Cazuri de mutarea s > ș găsim și la nume laice: Segarcea, Serdan, Sisești, care se pronunță și cu ș inițial. 11. + suf magh. -i de apart. locală: Șincai, Gh., istoricul ardelean, care înseamnă „Gheorghe de la Șinca”. V. și Sin la Partea II-a.

Sin v. Sin Partea I și SÎN.

NARAM-SIN, rege al Akkadului (2272-2235 î. Hr.). Cel mai important urmaș al lui Sargon I. A purtat numeroase războaie cu elamiții și cu gutii, extinzând granițele statului de la Golful Persic până în Asia Mică.

SINO-TIBETÁNE adj. Limbi ~ = familie de limbi vorbite în Asia și cuprinzând două mari ramuri: thai chineză sau thino-siameză (limba chineză și grupul thai) și tibeto-birmană (limbi vorbite în Tibet, Nepal, NE Indiei, E Bangladeshului și în Uniunea Myanmar). Sin. chino-tibetane.

A trăi ca în sînul lui Avram – Expresia e foarte veche și înseamnă: „a trăi fericit”, „a trăi ca-n paradis”. Ea se trage din evanghelia lui Luca (c. XVI, v. 22 și 23), unde se spune despre săracul Lazăr că a murit și a fost dus la sînul lui Avram. O găsim la foarte multe popoare: la ruși (vezi Saltîcov-Șcedrin, Opere complete, vol. 5), la englezi (vezi Shakespeare, Richard al III-lea). La noi o întîlnim și sub o altă formă, mai rară (vezi: lon Creangă), de „Sînul lui Dumnezeu”. Expresia se explică prin obiceiul din vechime, încă de pe vremea patriarhului Abraham, de a primi un oaspete scump sau un bun prieten, lipindu-i capul de piept, în semn de dragoste și căldură sufletească. Molière, în Tartuffe (act. V, sc. 3), spune prin gura lui Oregon: „Îl cuibăresc mai dulce ca-n sînul lui Abram”. În „Memoriile” sale (pag. 158), marea noastră tragediană Agatha Bîrsescu, vorbind despre o călătorie făcută într-o regiune frumoasă și ospitalieră, scria: „Am trăit acolo o săptămînă ca în sînul lui Avram”. BIB.

a încălzi un șarpe la sân expr. (pop.) a ajuta / a favoriza o persoană nerecunoscătoare.

a sta cu mâinile în buzunar / în sân expr. v. a sta cu brațele încrucișate.

a umbla cu crucea în sân expr. 1. a fi bun, a fi cucernic. 2. (iron.) a fi fățarnic / ipocrit.

a-i trece (cuiva) un șarpe rece prin sân expr. (pop.) a se speria foarte tare.

SÂNI amortizoare, balcoane, baloane, bidoane, boxe, bretele, bubecși, coșuri, denivelări tectonice, foale, forme de relief, înaintare, lăptării, mamele, mere, pere și bretele, ochi, pectorali, piersici, plămâni, silicoane, țâțe, țâțoance, ugere.