2 intrări
19 definiții

Explicative DEX

SÂNTULEȚ, sântuleți, s. m. (Pop.) Diminutiv al lui sânt. – Sânt + suf. -uleț.

sântuleț sm [At: ISPIRESCU, L. 47 / Pl: ~i / E: sânt + -uleț] 1-2 (Îvp; șhp) Sfântuleț (1-2).

SÂNTULEȚ, sântuleți, s. m. (Pop.) Diminutiv al lui sânt.Sânt + suf. -uleț.

SFÂNTULEȚ, sfântuleți, s. m. (Pop.) Sfințișor. – Sfânt + suf. -uleț.

SFÂNTULEȚ, sfântuleți, s. m. (Pop.) Sfințișor. – Sfânt + suf. -uleț.

sfântuleț sm [At: MUSCEL / Pl: (rar) ~i / E: sfânt + -uleț] 1-2 (Pop; șhp) Sfânt (10) (mai puțin cunoscut) Si: (îvp) sântuleț (1-2), sfințișor (1-2).

SFÎNTULEȚ, sfîntuleți, s. m. (Popular) Diminutiv al lui sfînt (1). A fost odată de mult... de cînd umbla dumnezeu sfîntulețu pe pămînt. I. CR. II 114. Dumnezău, sfîntulețul, a și priceput gîndul dracilor. ȘEZ. III 76. – Variantă: sîntuleț (ISPIRESCU, L. 47) s. m.

SÎNTULEȚ s. m. v. sfîntuleț.

sfântuleț m. fățarnic. [Cf. sub raportul sensului, it. santone].

Ortografice DOOM

sântuleț (pop., înv.) s. m., pl. sântuleți

sântuleț (pop.) s. m., pl. sântuleți

sântuleț s. m., pl. sântuleți

sfântuleț s. m., pl. sfântuleți

sfântuleț s. m., pl. sfântuleți

sfântuleț s. m., pl. sfântuleți

Sinonime

SÂNTULEȚ s. v. sfințișor, sfântuleț.

SFÂNTULEȚ s. (BIS.) sfințișor, (pop.) sântuleț.

SFÎNTULEȚ s. (BIS.) sfințișor, (pop.) sîntuleț.

sîntuleț s. v. SFINȚIȘOR. SFÎNTULEȚ.

Arhaisme și regionalisme

sfântuleț, sfântuleți, s.m. (pop.) 1. sfințișor. 2. om fățarnic.

Intrare: sântuleț
sântuleț substantiv masculin
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sântuleț
  • sântulețul
  • sântulețu‑
plural
  • sântuleți
  • sântuleții
genitiv-dativ singular
  • sântuleț
  • sântulețului
plural
  • sântuleți
  • sântuleților
vocativ singular
plural
Intrare: sfântuleț
sfântuleț substantiv masculin
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sfântuleț
  • sfântulețul
  • sfântulețu‑
plural
  • sfântuleți
  • sfântuleții
genitiv-dativ singular
  • sfântuleț
  • sfântulețului
plural
  • sfântuleți
  • sfântuleților
vocativ singular
plural
sântuleț substantiv masculin
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sântuleț
  • sântulețul
  • sântulețu‑
plural
  • sântuleți
  • sântuleții
genitiv-dativ singular
  • sântuleț
  • sântulețului
plural
  • sântuleți
  • sântuleților
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

sântuleț, sântulețisubstantiv masculin

etimologie:
  • Sânt + -uleț. DEX '98 DEX '09

sfântuleț, sfântulețisubstantiv masculin

  • 1. popular Diminutiv al lui sfânt. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote A fost odată de mult... de cînd umbla dumnezeu sfîntulețu pe pămînt. I. CR. II 114. DLRLC
    • format_quote Dumnezău, sfîntulețul, a și priceput gîndul dracilor. ȘEZ. III 76. DLRLC
etimologie:
  • Sfânt + -uleț. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.