RĂȘLUIRE, rășluiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a rășlui și rezultatul ei. – V. rășlui.

rășluire sf [At: ALEXI W. / S și: reș~ / Pl: ~ri / E: rășlui] 1 (Rar) Desprindere de așchii sau părți din ceva, cu ajutorul unei unelte. 2 Împrăștiere a turmelor. 3 (Fig) Însușire pe nedrept a unui bun din dreptul cuiva. 4 Risipire (6).

RĂȘLUIRE, rășluiri, s. f. Acțiunea de a rășlui și rezultatul ei. – V. rășlui.

RĂȘLUIRE, rășluiri, s. f. Acțiunea de a rășlui; rupere, ciuntire, desprindere de ceva.

rășlui [At: (a. 1631) T. PAPAHAGI, C. L. / V: ~șui, rușei, rușii, rușui / S și: reș~ / Pzi: ~esc / E: ns cf rășpălui] 1 vt A desprinde așchii, părți din ceva, cu ajutorul unei unelte. 2 vr (Reg; d. turme) A se împrăștia (la venirea unei furtuni) Si: (reg) a se răzlogi. 3 vt (Fig) A lua prin abuz. 4 vt (Fig) A-și însuși pe nedrept un bun sau o parte din bunul sau din dreptul cuiva. 5 vt A risipi (8). 6 vt A rade de pe suprafața pământului o așezare omenească.

rășui v vz rășlui

rușei v vz rășlui

rușii v vz rășlui

rușui v vz rășlui

RĂȘLUI, rășluiesc, vb. IV. Tranz. 1. A rupe, a ciunti, a desprinde așchii, părți din ceva. (Refl.) Puind dalta și lovind cu ciocanul, se rășluia cîte o bucată mare din piatră. DRĂGHICI, R. 54. ♦ (Despre grăunțe, semințe etc.) A descoji, a decortica. 2. Fig. (Despre bunuri materiale aparținînd cuiva) A lua (prin abuz de putere sau prin violență), a răpi, a cotropi; a lua cu hapca. Fiind și el singur în viață, fără nevoi mari și fără proiecte ambițioase, n-a rășluit nimic din bunul stăpînului. C. PETRESCU, A. 79. De cînd vechilul monăstirii mi-o rășluit bucățica mea de răzășie, de-aici, din satu Horamu, am rămas pe drumuri. ALECSANDRI, T. 1535. ♦ A risipi, a irosi, a prăpădi. (Refl. pas.) Este trist lucru a vedea cum se pierd roadele pămîntului nostru, cum se rășluiește avuția publică. I. IONESCU, D. 292. 3. (Despre așezări omenești) A rade de pe fața pămîntului, a distruge, a pustii. Satul din preajmă era rășluit pînă la fața pămîntului. SADOVEANU, O. I 572. – Variantă: rișlui (I. IONESCU, P. 390) vb. IV.

RIȘLUI vb.IV v. rășlui.

A RĂȘLUI ~iesc tranz. 1) (lemn, piatră etc.) A prelucra prin desprindere de așchii. 2) (semințe) A curăța de coajă; a decoji; a decortica. 3) pop. (așezări omenești) A șterge de pe fața pământului. 4) fig. (bunuri materiale străine) A-și însuși prin abuz de putere; a răpi; a fura. /<sl. razloțiti, sb. razlušiti

rășluì v. 1. a tăia pe margine; 2. fig. a cotropi: mi-a rășluit bucățica mea de răzeșie AL. [Slovean REJLIATI, a tăia].

rășluĭésc și (vechĭ) rășuĭésc și rușuĭésc v. tr. (cp. cu ung. reselni, a scobi, orĭ sîrb. vsl. rušiti, a doborî, nsl. režljati, a tăĭa). Taĭ o bucată din ceva, ĭaŭ, fur: a rășlui o bucată dintr’o pînză, din niște fîn, dintr’un teritoriŭ. – Vechĭ și rușiesc În ziaru Opinia (Ĭașĭ, 25 Maĭ 1930, 4, 6, Em. Manoliu, Ĭeșean) zice hărășluĭesc.

rușiésc, V. rășluĭesc.

rușuĭésc, V. rășluĭesc.

rășluire (rar) s. f., g.-d. art. rășluirii; pl. rășluiri

rășluire (rar) s. f., g.-d. art. rășluirii; pl. rășluiri

rășluire s. f., g.-d. art. rășluirii

rășlui (a ~) (a smulge) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rășluiesc, 3 sg. rășluiește, imperf. 1 rășluiam; conj. prez. 1 sg. să rășluiesc, 3 să rășluiască

rășlui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rășluiesc, imperf. 3 sg. rășluia; conj. prez. 3 să rășluiască

rășlui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rășluiesc, imperf. 3 sg. rășluia; conj. prez. 3 sg. și pl. rășluiască

rășluesc, -uiască 3 conj., -uii 1 aor.

RĂȘLUI, răsluiesc, vb. IV. Tranz. ~ (din rușui, cu l expresiv)