RĂZEȘIE, (1) răzeșii, s. f. (Înv.) 1. Proprietate a unui răzeș. 2. Stare socială a răzeșului. – Răzeș + suf. -ie.

răzeșie sf [At: (a. 1780) BUL. COM. IST. IV, 215 / V: (reg) rez~ / Pl: ~ii / E: răzeș + -ie] 1 Proprietate a unui răzeș. 2 Stare socială a unui răzeș (1).

RĂZEȘIE, răzeșii, s. f. 1. (Reg.) Proprietate a unui răzeș. 2. Stare socială a răzeșului. – Răzeș + suf. -ie.

RĂZEȘIE, răzeșii, s. f. (Și în forma răzășie) 1. Proprietate a unui răzeș. Se zbuciumă douăzeci de ani... ca să-și scape răzeșia. VLAHUȚĂ, O. A. III 13. O răzeșie destul de mare, casa bătrînească cu toată pojijiea ei, o vie cu livadă frumoasă, vite și multe paseri alcătuiau gospodăria babei. CREANGĂ, P. 3. Prăpădi... tot... afară de o mică răzeșie în ținutul Herții. NEGRUZZI, S. I 81. 2. Starea socială a răzeșului. – Variante: (Mold.) răzășie, rezeșie (ALECSANDRI, P. P. 170) s. f.

RĂZEȘIE ~i f. pop. 1) Proprietate a unui răzeș. 2) Stare de răzeș. [G.-D. răzeșiei] /răzeș + suf. ~ie

răzeșie f. Mold. moșie mică.

răzășie sf vz răzeșie

rezeșie sf vz răzeșie

RĂZĂȘIE s. f. v. răzeșie.

REZEȘIE s. f. v. răzeșie.

răzășíe f. (d. răzăș). Moșioara unuĭ răzăș, moșioară.

răzeșie (înv.) s. f., art. răzeșia, g.-d. art. răzeșiei; (proprietăți) pl. răzeșii, art. răzeșiile (desp. -și-i-)

răzeșie (înv.) s. f., art. răzeșia, g.-d. art. răzeșiei; (proprietăți) pl. răzeșii, art. răzeșiile

răzeșie s. f., art. răzeșia, g.-d. art. răzeșiei; (proprietăți) pl. răzeșii, art. răzeșiile

răzeșie, -șiei gen. a.