RĂZĂTURĂ, răzături, s. f. 1. Faptul de a (se) rade; bărbierit 2. Urmă lăsată pe un obiect după ce a fost ras; ștersătură făcută cu guma pe hârtie. 3. (În forma răzătură) Ceea ce rezultă din raderea unui obiect. [Var.: răsătură s. f.] – Rade + suf. -ătură.

răzătură sf vz răsătură

RĂZĂTURĂ, răzături, s. f. 1. Faptul de a (se) rade; bărbierit. 2. Urmă lăsată pe un obiect după ce a fost ras; ștersătură făcută cu guma pe hârtie. 3. Ceea ce rezultă din raderea unui obiect. [Var.: răsătură s. f.] – Rade + suf. -ătură.

RĂZĂTURĂ, răzături, s. f. Răsătură.

RĂZĂTURĂ ~i f. 1) Urmă lăsată pe un obiect după ce a fost ras. 2) Ștersătură făcută cu guma pe hârtie. [G.-D. răzăturii; Var. răsătură] /a rade + suf. ~ătură

răzătură f. 1. efectul răzuirii; 2. bucată de piele pe care se rade.

răzătúră f., pl. ĭ. Lucru ras, lucru trecut pin răzătoare: răzătură de hrean, de gutuĭe. V. răsură 2 și raz 1.

răsătură sf [At: URICARIUL, VIII, 202 / V: rază~, (reg) răzâturi sfp / Pl: ~ri / E: rade + -ătură] 1 Îndepărtare (cu un instrument) a unui strat subțire de pe un obiect. 2 (Spc) Ștersătură făcută într-un text scris. 3 (Pex) Locul care a fost ras² (1). 4 Ras¹ (1). 5 Înlăturare a acelei părți din conținutul unui vas, care depășește în înălțime marginile vasului. 6 (Ccr; șîf razătură) Ceea ce rezultă din raderea (2) unui obiect. 7 (Spc) Aluat ras² (1) de pe vasul în care s-a frământat pâine Si: (reg) răsunoi (1), răzălitură, răzuitură (2), rosuri¹ (14). 8 (Reg; lpl) Frecăței.

răzâturi sfp vz răsătură

RĂSĂTURĂ, răsături, s. f. 1. Faptul de a rade; p. ext. locul de pe care s-a ras ceva, (în special) ștersătură făcută cu guma pe o hîrtie. 2. Ceea ce rezultă din raderea unui obiect, fărîmătură: răzătură. Luă cuțitul, rase sîngele de pe podele și aruncă răsăturile în apropierea lemnelor. SLAVICI, N. II 45. 3. Acțiunea de a (se) bărbieri; ras. Punea d. Naie pecetea pe o bucată de hîrtie ori de mucava, și pe urmă la fiecare răsătură trăgeam cu cerneală o dungă, pînă se făcea douăsprece. CARAGIALE, O. I 134.

răsătură f. efectul raderii.

răsătúră f., pl. ĭ (d. ras). Loc ras pe hîrtie, ștersătură: a scrie fără răsăturĭ. Acțiunea de a rade banița plină (a o netezi). Fam. Iron. Acțiunea de a rade, de a învinge pin vorbă saŭ pin procedură. Răzuitură, răzătură: răsătură de hrean.

răzuitúră f., pl. ĭ. Lucru răzuit (trecut pin răzătoare): răzuitura de hrean. – Și răzătură și răsătură.

!răzătură s. f., g.-d. art. răzăturii; pl. răzături

răzătură/răsătură (rezultatul acțiunii de a rade) s. f., g.-d. art. răzăturii/răsăturii; pl. răzături/răsături

răzătură/răsătură (rezultatul acțiunii) s. f., g.-d. art. răzăturii /răsăturii; pl. răzături /răsături

răzuitură (desp. -zu-i-) s. f., g.-d. art. răzuiturii; pl. răzuituri

răsătură² (rezultatul acțiunii de a rade) v. răzătură

răsătură¹ (acțiunea de a rade, locul ras) s. f., g.-d. art. răsăturii; pl. răsături

răsătură (rezultatul acțiunii) v. răzătură

răsătură (acțiunea de a rade, locul care a fost ras) s. f., g.-d. art. răsăturii; pl. răsături

RĂSĂTURĂ s. v. bărbierit, ras.

RĂSĂTURĂ s. 1. (înv.) răsură. (~ de brânză.) 2. ștersătură, (înv.) ștersură. (~ într-un text.)

RĂSĂTURĂ s. 1. (înv.) răsură. (~ de brînză.) 2. ștersătură, (înv.) ștersură. (~ într-un text.)

răsătură s. v. BĂRBIERIT. RAS.

RĂSĂTÚRĂ (< rade) s. f. 1. Urmă rămasă pe un obiect de pe care s-a ras ceva; ștersătură făcută (cu guma, cu lama) pe o hârtie. 2. Resturi rezultate de la raderea unui obiect; răzătură.