răzvrătire sf [At: PSALT. 273 / V: (înv) ~vlă~ (S și: răsvlă~), rezvlet~ / S și: răsv~, resv~ / Pl: ~ri / E: răzvrăti] 1 Răscoală¹ (1). 2 Nesupunere. 3 Instigare la revoltă. 4 Indignare. 5 (Fig; rar) Agitație (1).

RĂZVRĂTIRE, răzvrătiri, s. f. Acțiunea de a se răzvrăti și rezultatul ei; răscoală, revoltă, rebeliune. Să se aventureze prin satele străbătute de fiorii răzvrătirii. REBREANU, R. II 47. Sufletul ți-l liniștește, bun părinte. Răzvrătirea noastră vede ținte-nalte, scopuri sfinte; Ea e lupta mîntuirii pentru noi și țara ta. DAVILA, V. V. 122. ◊ Fig. Biruit de răzvrătirea simțurilor... Constantin își descleștă mîinile din ierburile uscate de care se ținea ca deasupra unei prăpăstii, și-și dădu drumul să cadă. GALACTION, O. I 138. Eu nu pot iubi, zise el sculîndu-se, cel puțin nu pot iubi cu răzvrătiri de astea sufletești. D. ZAMFIRESCU, R. 154. ♦ Ațîțare la revoltă, instigare. Colo, jos, în Suceava, găsi-vei răzvrătirea, Clocind și pregătindu-ți mărirea sau pieirea. ALECSANDRI, T. II 68.

răzvrătíre f. Răscoală, revoltă.

răzvârti v vz răzvrăti

răzvlăti v vz răzvrăti

răzvlătire sf vz răzvrătire

răzvrăti [At: PSALT. 27 / V: (înv) ~vârti, ~vlăti, ~reți (S și: răsvreti) / S și: răsv~, resv~ / Pzi: ~tesc / E: vsl развратити] 1-2 vtr (Înv) A (se) schimba. 3 vr (Înv) A se lepăda de cineva. 4-5 vtr A (se) revolta. 6 vr A se indigna. 7 vi (Rar) A complota (împotriva cuiva). 8-9 vtr A (se) împrăștia. 10 vt A scormoni.

răzvreti v vz răzvrăti

rezvletire sf vz răzvrătire

RĂZVRĂTI, răzvrătesc, vb. IV. Refl. A se răscula, a se revolta. Nu ne-am răzvrătit, ne-ai răzvrătit! DELAVRANCEA, O. II 157. ◊ Tranz. (Rar) Eu răzvrăteam imperii, popoarele cu gîndul. EMINESCU, O. I 98. ♦ Intranz. (Neobișnuit) A unelti, a complota (împotriva cuiva). A fost vînzarea lui Tomas Viat, care a răzvrătit contra Kentului. NEGRUZZI, S. III 337.

A SE RĂZVRĂTI ~esc intranz. pop. A declanșa o răscoală; a se ridica la luptă împotriva nedreptăților sociale și economice; a se răscula; a se revolta. / < sl. razvratiti

A RĂZVRĂTI mă ~esc tranz. pop. A face să se răzvrătească; a revolta. /<sl. razvratiti

răsvrătì a. a (se) revolta. [Slav. RAZVRATITI].

răsvrătire f. revoltă.

răzvrătésc v. tr. (vsl. razvratiti, a răscula, d. vratiti, a învîrti, rudă cu lat. vértere, a învîrti, și got. vairthan, germ. werden, a deveni. V. vîrtej). Răscol, revolt. V. refl. Mă răscol.

răzvrătire s. f., g.-d. art. răzvrătirii; pl. răzvrătiri

răzvrătire s. f., g.-d. art. răzvrătirii; pl. răzvrătiri

răzvrătire s. f., g.-d. art. răzvrătirii; pl. răzvrătiri

răzvrăti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzvrătesc, 3 sg. răzvrătește, imperf. 1 răzvrăteam; conj. prez. 1 sg. să răzvrătesc, 3 să răzvrătească

răzvrăti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzvrătesc, imperf. 3 sg. răzvrătea; conj. prez. 3 să răzvrătească

răzvrăti vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzvrătesc, imperf. 3 sg. răzvrătea; conj. prez. 3 sg. și pl. răzvrătească

răzvrătesc, -team 1 imp.

RĂZVRĂTIRE s. 1. v. răscoală. 2. v. frondă.

RĂZVRĂTIRE s. răscoală, răsculare, răzmeriță, rebeliune, revoltă, (livr.) sedițiune, (înv. și pop.) rebelie, (pop. și fam.) tevatură, (pop.) revoluție, ridicare, sculare, (înv.) burzuluială, răzvală, rocoș, rocoșeală, rocoșenie, rocoșire, rocoșit, rocoșitură, zaveră, (înv., prin Mold.) bont, (turcism înv.) zulum, zurba, zurbalîc, (fig.) tulburare. (A izbucnit o puternică ~.)

RĂZVRĂTIRE. Subst. Răzvrătire, rocoșire (înv.), rocoș (înv.), rocoșitură (înv.), rocoșenie (înv.), rocoșeală (înv., rar), rocoșit (înv., rar); revoltă, răscoală, răsculare (rar), hainie (înv.), hainlîc (înv.), zurba (înv.), zurbalîc (pop.), tulburare (fig.), sedițiune (livr.), apostazie, răzmeriță (pop.), rebeliune, puci, bunt (înv. și reg.), agitație (fig.), fierbere (fig.), zaveră (înv. și reg.); insurecție, insurgență (rar); lovitură de stat; contrarevoluție; revoluție. Conspirație, complot, conjurație (rar). Răzvrătit, revoltant (înv.), rocoșelnic (înv.), rocoșan (înv.), răsculat, răsculător (înv.), zurbagiu (înv.), rebel, apostat, buntaș (înv. și reg.), buntușnic (înv. și reg.), zavergiu (înv.), insurgent; revoluționar. Răzvrătitor (rar). Conspirator, complotist, complotaș (înv.), conjurat (rar). Adj. Răzvrătit, revoltat, răsculat, rocoșit (înv., rar), rocoșitor (înv., rar), zurbagiu (înv.), sedițios, apostat (livr.), facțios (livr.), rebel, rebelist (înv.), rebelionist (rar); revoluționar. Insurecțional. Răzvrătitor (rar). Conspirativ. Vb. A (se) răzvrăti, a (se) revolta, a (se) răscula, a se rocoși (înv.), a se răzmiriți (înv.), a se zavergisi (înv.). A conspira, a complota, a conjura (rar), a răzvrăti (rar), a unelti, a urzi (fig.). V. dezordine, ilegalitate, intrigă, provocare, tăinuire.

RĂZVRĂTI vb. v. răscula.

RĂZVRĂTI vb. a (se) răscula, a (se) revolta, a (se) ridica, (pop.) a (se) scula, (înv.) a (se) burzului, a (se) pristăvi, a (se) răscoli, a (se) răzmiriți, a (se) răzvesti, a (se) rebela, a (se) rocoși, a (se) semeți, a (se) zavergisi. (Masele s-au ~.)

A (se) răzvrăti ≠ a (se) supune