răzuitoare sf [At: DRLU / V: (îrg) ~zăi~, (reg) râzăi~, ~zâiet~, ~zâi~, ~zii~, rezii~ / Pl: ~ori / E: răzui + -toare] 1 Unealtă cu care se răzuiesc diferite obiecte (pentru a le curăța sau netezi) Si: (reg) răzătoare (6). 2 (Rar) Pilă. 3 (Reg) Unealtă cu ajutorul căreia se desfac boabele de pe știuleții de porumb. 4 (Reg) Otic. 5 Unealtă alcătuită dintr-o lamă de metal cu coada de lemn, folosită la curățirea noroiului sau a gheții acumulate între șinele de cale ferată. 6 Răzătoare (1).

RĂZUITOARE, răzuitori, s. f. 1. Răzătoare. Morcovi rași pe răzuitoare. PISCUPESCU, O. 323. 2. Unealtă cu care se curăță sau se răzuiesc diferite obiecte. Ceea ce rămîne lipit de covată se rade cu răzuitoarea. PAMFILE, I. C. 197. ♦ Mașină cu care se curăță bobul de orez încolțit. ♦ Unealtă în formă de tîrnăcop mic sau de sapă cu care se curăță de noroi sau de gheață drumul în locurile unde se întretaie cu calea ferată.

răzuitoare f. unealtă de răzuit piei, pereți, scări, aleele unei grădini, etc.

răzuitoare f., pl. orĭ (d. răzuĭesc). Lamă de fer fixată la intrarea caseĭ ca să-țĭ răzuĭeștĭ tălpile cînd îs pline de noroĭ. Unealtă mobilă de răzuit peile, lespezile acoperite de gheață ș. a. V. raz 1, răzătoare, foșalăŭ.

RĂZUITOR, -OARE, (1) răzuitoare, s. n. (2, 3) răzuitori, s. f. 1. S. n. Unealtă folosită la răzuirea lemnului sau a unor piese de metal. 2. S.f Râzătoare. 3. S. f. Unealtă cu care se răzuiesc diferite obiecte (pentru a le curăța). ♦ Mașină cu care se îndepărtează radiculele de pe bobul de orez încolțit. ♦ Unealtă în formă de târnăcop mic sau de sapă cu care se curăță noroiul, gheața etc. adunate între șinele și contrașinele unui pasaj de nivel. [Pr.: -zu-i-] – Răzui + suf. -itor.

răzăitoare sf vz răzuitor

răzuitor sn [At: ORBONAȘ, MEC. 227 / Pl: ~oare / E: răzui + -tor] 1 (Rar) Răzătoare (4). 2 (Reg) Otic (4). 3 (Reg) Răzătoare (1).

reziitoare sf vz răzuitoare

RĂZUITOR, -OARE, (1) răzuitoare, s. n. (2, 3) răzuitori, s. f. 1. S. n. Unealtă folosită la răzuirea lemnului sau a unor piese de metal. 2. S. f. Răzătoare. 3. S. f. Unealtă cu care se răzuiesc diferite obiecte (pentru a le curăța). ♦ Mașină cu care se îndepărtează radiculele de pe bobul de orez încolțit. ♦ Unealtă în formă de târnăcop mic sau de sapă cu care se curăță noroiul, gheața etc. adunate între șinele și contrașinele unui pasaj de nivel. [Pr.: -zu-i-] – Răzui + suf. -itor.

RĂZUITOR, răzuitoare, s. n. Unealtă folosită la răzuirea lemnului sau a diferitelor piese de metal.

RĂZUITOR ~oare n. 1) Unealtă folosită în operațiile de curățare sau de netezire (a unor obiecte); racletă. ~ pentru suprafețe lemnoase. 2) Unealtă de uz casnic folosită pentru ras produse alimentare (legume, fructe, brânză etc.); răzătoare. [Sil. -zu-i-] /a răzui + suf. ~itor

răzuitoare (desp. -zu-i-) s. f., g.-d. art. răzuitorii; pl. răzuitori

răzuitoare (-zu-i-) s. f., g.-d. art. răzuitorii; pl. răzuitori

răzuitoare (obiect) s. f. (sil. -zu-i-), g.-d. art. răzuitorii; pl. răzuitori

răzuitor (desp. -zu-i-) s. n., pl. răzuitoare

răzuitor (-zu-i-) s. n., pl. răzuitoare

răzuitor s. n. (sil. -zu-i-), pl. răzuitoare

RĂZUITOARE s. v. răzătoare.

RĂZUITOARE s. răzătoare, (Transilv. și Ban.) răzălău. (~ pentru morcovi.)

RĂZUITOR s. (TEHN.) 1. racletă, raclor. (~ pentru suprafețe lemnoase.) 2. raz, șabăr. (~ din oțel-crom pentru suprafețe metalice.)

RĂZUITOR s. v. otic.

RĂZUITOR s. (TEHN.) 1. racletă, raclor. (~ pentru suprafețe lemnoase.) 2. raz. (~ din oțel-crom pentru suprafețe metalice.)

răzuitor s. v. OTIC.