RĂZMERIȚĂ, răzmerițe, s. f. (Pop.) Răscoală, răzvrătire. [Var.: răzmiriță, rezmeriță s. f.] – Din bg., sb. razmirica.

răzmeriță sf [At: CORESI, L. 360/8 / V: ~mir~ (A și: ~mir~), rez~, rezmir~, (reg) lișmir~ (A: nct), răzmeliță, ~mili~ (A și: ~mili~), rijm~ (A: nct), roșmir~ (A: nct) / S și: răs~ / Pl: ~țe, ~ți / E: vsl размирица] 1 Război (1). 2 Răscoală¹ (1).

RĂZMERIȚĂ, răzmerițe, s. f. (Pop.) Răscoală, răzvrătire. [Var.: răzmiriță, rezmeriță s. f.] – Din bg., scr. razmirica.

RĂZMERIȚĂ, răzmerițe, s. f. Răscoală, răzvrătire. Dacă o veni ceasul răzmeriții: el, în frunte! C. PETRESCU, A. R. 58. Acu dacă a venit răzmerița, oamenii vor s-apuce și ei nițel pămînt. REBREANU, R. II 91. Gătește-mă măiculiță, De-un cal bun și de-o suliță Că la vară-i răzmeriță. SEVASTOS, C. 271. – Pl. și: răzmeriți (ALECSANDRI, T. I 239). – Variante: răzmiriță (ALECSANDRI, T. 955), rezmeriță (RUSSO, S. 171) s. f.

RĂZMERIȚĂ ~e f. rar pop. Răscoală spontană și neorganizată. [G.-D. răzmeriței] /<bulg., sl. razmirica

răzmeliță sf vz răzmeriță

răzmiliță sf vz răzmeriță

răzmiriță sf vz răzmeriță

rezmeriță sf vz răzmeriță

rezmiriță sf vz răzmeriță

rijmeriță sf vz răzmeriță

roșmeriță sf vz răzmeriță

răsmeriță f. Mold. revoluțiune, în special cea dela 1821: de când cu răsmerița volintirilor AL. [Slav. RAZMIRIȚA, răsboiu].

răzmiriță f., pl. e (vsl. razmirica, d. mirŭ, pace). Revoluțiune, rebeliune, revoltă, răscoală: răzmirița dela 1821 (zavera). – Și răzmeriță și răzmăriță, ĭar în Olt. și la Româniĭ din Bulgaria răzmeliță. Rar și -íriță, și -ríță.

răzmeriță (pop.) s. f., g.-d. art. răzmeriței; pl. răzmerițe

răzmeriță (pop.) s. f., g.-d. art. răzmeriței; pl. răzmerițe

răzmeriță s. f., g.-d. art. răzmeriței; pl. răzmerițe

răzmeriță

răzmiriță, -țe.

RĂZMERIȚĂ s. v. răscoală.

RĂZMERIȚĂ s. răscoală, răsculare, răzvrătire, rebeliune, revoltă, (livr.) sedițiune, (înv. și pop.) rebelie, (pop. și fam.) tevatură, (pop.) revoluție, ridicare, sculare, (înv.) burzuluială, răzvală, rocoș, rocoșeală, rocoșenie, rocoșire, rocoșit, rocoșitură, zaveră, (înv., prin Mold.) bont, (turcism înv.) zulum, zurba, zurbalîc, (fig.) tulburare. (A izbucnit o puternică ~.)

RĂZMERIȚĂ subst. 1. – fam., act.; Răsmeriță (Arh). 2. Răzmiriț (Tec I); -ă (BCI VIII 10; Glos). 3. Răzmireță, fiul lui Milca (17 B II 349).