răzlóg m. (cuv. slav înrudit cu rus. razlóg, povîrniș, razlóžitĭ, a descompune, a despărți, că răzlogu e un stanog, un lucru care desparte; rut. rozlógŭ, întins, rărit. De aci și ung. részlog, scîndură. V. pîrlog). Olt. Scîndură groasă, dulap: scîndurĭ groase (răzlojĭ) așezate unele lîngă altele; perețiĭ (bordeĭuluĭ) căptușițĭ ĭarăș cu răzlojĭ (BSG. 1922, 129). Mold. Prăjină groasă, maĭ ales de brad, curățată de rămurele, dar necĭoplită, pusă orizontal la îngrăditurĭ primitive (poate fi și despicată în doŭă): o cocĭoabă îngrădită cu răzlogĭ de brad (Cr.); bucĭumu se face din răzlogĭ de molid uscațĭ maĭ multe verĭ (Șez. 32, 32). Stanog. – La Beld. 2653: De răzloțĭ îngrăditură. Răresc răzloțiĭ atîta în cît pușca încăpea. V. sulhar.

răzlog (reg.) s. m., pl. răzlogi