RĂZEȘIȚĂ, răzeșițe, s. f. (În Evul Mediu, în Moldova) Țărancă liberă, proprietară de pământ; soție de răzeș. – Răzeș + suf. -iță.

răzeșiță sf [At: CONTEMPORANUL, VI₂, 15 / V: (reg) ~zăș~ / Pl: ~țe / E: răzeș + -iță] 1 (În Evul Mediu, în Moldova) Țărancă liberă, proprietară de pământ. 2 Soție de răzeș (1).

RĂZEȘIȚĂ, răzeșițe, s. f. (În evul mediu, în Moldova) Țărancă liberă, proprietară de pământ; soție de răzeș. – Răzeș + suf. -iță.

RĂZEȘIȚĂ, răzeșițe, s. f. (În orînduirea feudală, în Moldova) Țărancă liberă, proprietară de pămînt; soție de răzeș. Într-această primă parte a ospățului, răzeșița lui Griga intră cu claponii în țiglă. SADOVEANU, Z. C. 49. – Variantă: (Mold.) răzășiță s. f.

RĂZEȘIȚĂ ~e f. 1) (în Moldova medievală) Țărancă liberă care stăpânea în devălmășie o bucată de pământ din moșia satului, transmis prin moștenire; moșneancă. 2) Soție de răzeș. /răzeș + suf. ~ița

răzășiță sf vz răzeșită

RĂZĂȘIȚĂ s. f. v. răzeșiță.

răzăș și (maĭ vechĭ) răzéș și răzáș m. (ung. részes, părtaș, d. rész, parte, supt infl. luĭ chezăș. Tot așa răzălăŭ d. reszelö). Mold. Moșnean, țăran liber proprietar de moșioară în devălmășie, ĭar pe urmă independent. – Vechĭ și adj.: moșiĭ răzașe. Fem. -șíță, pl. e. V. boĭer, megiaș, moșnean, clăcaș, șerb.

răzeșiță s. f., g.-d. art. răzeșiței; pl. răzeșițe

răzeșiță s. f., g.-d. art. răzeșiței; pl. răzeșițe

răzeșiță s. f., g.-d. art. răzeșiței; pl. răzeșițe