opțiuni
  • info

14 definiții pentru răzbunător

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

RĂZBUNĂTOR, -OARE, răzbunători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care se răzbună, care nu iartă răul ce i s-a făcut; vindicativ. – Răzbuna + suf. -ător.

RĂZBUNĂTOR, -OARE, răzbunători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care se răzbună, care nu iartă răul ce i s-a făcut; vindicativ. – Răzbuna + suf. -ător.

răzbunător, ~oare smf, a [At: BĂLCESCU, M. V. 29 / S și: răsb~, resb~ / Pl: ~i, ~oare / E: răzbuna + ~(ă)tor] 1-2 (Persoană) care se răzbună (1). 3-4 (Persoană) care nu iartă răul ce i s-a făcut Si: ranchiunos (1-2). 5-6 (Persoană) care manifestă tendință de răzbunare (1-2).

RĂZBUNĂTOR, -OARE, răzbunători, -oare, adj. Care se răzbună, care nu iartă răul ce i s-a făcut; vindicativ. Oameni răzbunători. ◊ (Substantivat) Oh, ciocoi, te-ajung în fugă Toți răzbunătorii tăi. COȘBUC, P. II 110. Sîngele-acelor ce-aicea se jertfiră Născu pe-ai libertății vestiți răzbunători. ALEXANDRESCU, P. 141.

RĂZBUNĂTOR ~oare (~ori, ~oare) și substantival Care caută să se răzbune; care nutrește dorința de răzbunare. Om ~. /a (se) răzbuna + suf. ~ător

răzbunătór, -oáre adj. Care nu uĭtă să se răzbune: elefantu e răzbunător. V. vindicativ.

răsbunător a. și m. care (se) răsbună.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

răzbunător adj. m., pl. răzbunători; f. sg. și pl. răzbunătoare

răzbunător adj. m., pl. răzbunători; f. sg. și pl. răzbunătoare

răzbunător adj. m., pl. răzbunători; f. sg. și pl. răzbunătoare

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

RĂZBUNĂTOR adj. dușmănos, ranchiunos, (livr.) vindicativ, (reg.) țânaș, zăcaș. (E un om ~.)

RĂZBUNĂTOR adj. dușmănos, ranchiunos, (livr.) vindicativ, (reg.) țînaș, zăcaș. (E un spirit ~.)

Răzbunător ≠ nerăzbunător

Răzbunător ≠ nerăzbunător, nevindecativ

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

EX OSSIBUS ULTOR (lat.) din oase (se ridică) răzbunătorul – Vergiliu, „Eneida”, IV, 625: „Exoriare aliquis nostris ex ossibus ultor” („Din oasele noastre să răsară un răzbunător”).

Intrare: răzbunător
răzbunător adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • răzbunător
  • răzbunătorul
  • răzbunătoru‑
  • răzbunătoare
  • răzbunătoarea
plural
  • răzbunători
  • răzbunătorii
  • răzbunătoare
  • răzbunătoarele
genitiv-dativ singular
  • răzbunător
  • răzbunătorului
  • răzbunătoare
  • răzbunătoarei
plural
  • răzbunători
  • răzbunătorilor
  • răzbunătoare
  • răzbunătoarelor
vocativ singular — —
plural — —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

răzbunător, răzbunătoareadjectiv

  • 1. adesea substantivat Care se răzbună, care nu iartă răul ce i s-a făcut. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: dușmănos ranchiunos vindicativ zăcaș țânaș antonime: nerăzbunător
    • format_quote Oameni răzbunători. DLRLC
    • format_quote Oh, ciocoi, te-ajung în fugă Toți răzbunătorii tăi. COȘBUC, P. II 110. DLRLC
    • format_quote Sîngele-acelor ce-aicea se jertfiră Născu pe-ai libertății vestiți răzbunători. ALEXANDRESCU, P. 141. DLRLC
etimologie:
  • Răzbuna + sufix -ător. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.