răvășire sf [At: ARDELEANU, U. D. 126 / Pl: ~ri / E: răvăși] Împrăștiere a mai multor obiecte, pentru a căuta ceva Si: răvășeală (2), răscolire (3).

RĂVĂȘIRE, răvășiri, s. f. Acțiunea de a răvăși și rezultatul ei; răvășeală.

RĂVĂȘI, răvășesc, vb. IV. Tranz. A face dezordine; a împrăștia, a răscoli. ♦ Fig. A tulbura; a dezorienta. – Cf. sb. rovašiti.

răvăci² v vz răvăși

răvăși [At: DR, III, 878 / V: (reg) ~ăci, ~voci / S și: rev~ / Pzi: ~șesc / E: răvaș] 1 vt (Reg) A răscoli (1). 2 vt (Ban) A împărți ceva. 3 vt (Ban) A socoti. 4 vrr A cădea la învoială. 5 vrr A se socoti. 6 vt A împrăștia, de obicei, mai multe obiecte, căutând ceva. 7 vt A face dezordine Si: a scotoci, a răscoli (17), (reg) a răntui¹ (4), a rostopoli. 8 vt (Cu complementul „focul” „cenușa” etc.) A scormoni. 9 vt A deranja (1). 10 vt A devasta (1). 11 vt (Rar) A risipi (8). 12 vr (Reg) A se crăpa de ziuă. 13 vt (Fig) A tulbura adânc sufletește.

răvoci v vz răvăși

RĂVĂȘI, răvășesc, vb. IV. Tranz. A face dezordine; a împrăștia, a răscoli. ♦ Fig. A tulbura adânc sufletește; a dezorienta. – Cf. scr. rovašiti.

RĂVĂȘI, răvășesc, vb. IV. Tranz. A împrăștia în dezordine (de obicei mai multe obiecte, căutînd. ceva). V. răscoli. Începu să răvășească în neștire condicile de pe masă. V. ROM. noiembrie 1953, 148. Alergă și le răvăși pe masa de sufragerie cu învelitoarea de mușama cadrilată. C. PETRESCU, C. V. 176.

răvășì v. a scotoci, a răsturna căutând ceva. [Origină necunoscută].

răvășésc v. tr. (met. din rus. vorošitĭ, a vrășuli. Cp. și cu răvaș, răboj, adică „trec în răvaș și expediez”, și cu sîrb. rovašiti, a marca). Însemn în răvaș și daŭ în primire: vacile la suhat, și oile la răvășit. Fig. Împrăștiĭ, risipesc, răscolesc: lucrurĭ răvășite pin camară, pin ladă. – Confundat de uniĭ cu răvăcesc. Uniĭ zic și zăvocesc (vest). V. zăhăĭesc.

răvocésc, V. răvășesc.

răvășire s. f., g.-d. art. răvășirii; pl. răvășiri

răvășire s. f., g.-d. art. răvășirii; pl. răvășiri

răvășire s. f., g.-d. art. răvășirii; pl. răvășiri

răvăși (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răvășesc, 3 sg. răvășește, imperf. 1 răvășeam; conj. prez. 1 sg. să răvășesc, 3 să răvășească

răvăși (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răvășesc, imperf. 3 sg. răvășea; conj. prez. 3 să răvășească

răvăși vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răvășesc, imperf. 3 sg. răvășea; conj. prez. 3 sg. și pl. răvășească

răvăși (conj. răvășească)

răvășesc, -șească 3 conj., -șeam 1 imp.

RĂVĂȘIRE s. v. deranjare.

RĂVĂȘIRE s. deranjare, răscolire, zăpăcire. (~ hîrtiilor de pe masă.)

RĂVĂȘI vb. v. răscoli.

RĂVĂȘI vb. 1. v. deranja. 2. (pop.) a vrăfui, (înv. și reg.) a scorbeli. (Nu mai ~ lucrurile, cărțile!)

răvăși vb. v. RĂSCOLI.

RĂVĂȘI vb. 1. a deranja, a răscoli, a zăpăci, (reg.) a răntui, a rostopoli. (De ce mi-ai ~ hîrtiile?) 2. (pop.) a vrăfui, (înv. și reg.) a scorbeli. (Nu mai ~ lucrurile, cărțile!)

A răvăși ≠ a aranja