rătuire - definiție și paradigmă | dexonline

2 intrări

6 definiții

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

rătuire sf [At: CANTEMIR, HR. 24 / Pl: ~ri / E: rătui] (Înv) Apărare (2).

sursa: MDA2 (2010)
adăugată de blaurb.
acțiuni
- flag semnalează o greșeală
- link permalink

rătui vt [At: NECULCE, L. 73 / Pzi: ~esc / E: pn ratowai, ucr ратувати] (Înv) 1 A salva pe cineva. 2 A apăra (24).

sursa: MDA2 (2010)
adăugată de blaurb.
acțiuni
- flag semnalează o greșeală
- link permalink

rătuĭésc v. tr. (pol. ratowač). Mold. L. V. Salvez.

sursa: Scriban (1939)
adăugată de LauraGellner
acțiuni
- flag semnalează o greșeală
- link permalink

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

RĂTUI vb. v. salva, scăpa.

sursa: Sinonime (2002)
adăugată de siveco
acțiuni
- flag semnalează o greșeală
- link permalink

rătui vb. v. SALVA. SCĂPA.

sursa: Sinonime82 (1982)
adăugată de LauraGellner
acțiuni
- flag semnalează o greșeală
- link permalink

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

rătui (-esc, -it), vb. – (Mold.) A salva. Pol. ratować (Tiktin). Sec. XVII, înv.

sursa: DER (1958-1966)
adăugată de blaurb.
acțiuni
- flag semnalează o greșeală
- link permalink

Intrare: rătuire

rătuire

infinitiv lung (IL107)		nearticulat	articulat
nominativ-acuzativ	singular	rătuire	rătuirea
nominativ-acuzativ	plural	rătuiri	rătuirile
genitiv-dativ	singular	rătuiri	rătuirii
genitiv-dativ	plural	rătuiri	rătuirilor
vocativ	singular	—
vocativ	plural	—

rătuit

participiu (PT2)		masculin		feminin
participiu (PT2)		nearticulat	articulat	nearticulat	articulat
nominativ-acuzativ	singular	rătuit	rătuitul rătuitu‑	rătuită	rătuita
nominativ-acuzativ	plural	rătuiți	rătuiții	rătuite	rătuitele
genitiv-dativ	singular	rătuit	rătuitului	rătuite	rătuitei
genitiv-dativ	plural	rătuiți	rătuiților	rătuite	rătuitelor
vocativ	singular	—		—
vocativ	plural	—		—

Intrare: rătui

rătui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a

verb (VT408)		infinitiv	infinitiv lung	participiu	gerunziu	imperativ pers. a II-a
		(a) rătui	rătuire	rătuit rătuitu‑	rătuind rătuindu‑	singular	plural
		(a) rătui	rătuire	rătuit rătuitu‑	rătuind rătuindu‑	rătuiește	rătuiți

numărul	persoana	prezent	conjunctiv prezent	imperfect	perfect simplu	mai mult ca perfect
singular	I (eu)	rătuiesc	(să) rătuiesc	rătuiam	rătuii	rătuisem
	a II-a (tu)	rătuiești	(să) rătuiești	rătuiai	rătuiși	rătuiseși
	a III-a (el, ea)	rătuiește	(să) rătuiască	rătuia	rătui	rătuise
plural	I (noi)	rătuim	(să) rătuim	rătuiam	rătuirăm	rătuiserăm rătuisem
	a II-a (voi)	rătuiți	(să) rătuiți	rătuiați	rătuirăți	rătuiserăți rătuiseți
	a III-a (ei, ele)	rătuiesc	(să) rătuiască	rătuiau	rătuiră	rătuiseră

* formă nerecomandată sau greșită – (arată)

* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)