4 intrări

28 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

RĂSUFLĂTOARE, răsuflători, s. f. Deschizătură (de aerisire) prin care un spațiu închis comunică cu exteriorul. În coasta dealului cu mine se făcea o hrubă... și din hrubă se făcea răsuflători pînă în vîrful lui. I. IONESCU, M. 51. ◊ (În basme) Au sosit la răsuflătoarea Lumii Negre. SBIERA, P. 85.

RĂSUFLĂTOARE ~ori f. Deschizătură mică prin care se face aerisirea unei încăperi sau a unui recipient. ~ la beci. /a răsufla + suf. ~toare

răsuflătoare f. ferestrue pe unde intră aer.

răsuflătoáre f., pl. orĭ. Deschizătură făcută ca să intre aeru într’un becĭ orĭ alt loc închis, ventilator.

RĂSUFLĂTOR, -OARE, răsuflători, -oare, adj., s. f., s. n. 1. Adj. (Rar) Care înlesnește respirația. ◊ Compus: răsuflătoarea-pământului = ciupercă din familia Lycoperdacee, de culoare albă-gălbuie în perioada de tinerețe și cenușie la maturitate (Lycoperdon bovista). 2. S. f. Deschizătură (de aerisire) prin care un spațiu închis comunică cu exteriorul. 3. S. f. Canal de evacuare a aerului și a gazelor la turnarea metalului lichid în forme, servind la verificarea umplerii formei. 4. S. n. Tub de evacuare a gazelor de ardere dintr-un motor cu ardere internă. – Răsufla + suf. -ător.

răsuflător, ~oare [At: BIBLIA (1688) 1612/39 / Pl: ~i, ~oare / E: răsufla + (ă)tor] 1 a (Rar) Care respiră (1). 2 a Care servește la respirat. 3 a Nume dat unor părți ale aparatului respirator (căile nazale, traheea, laringele, plămânii). 4 sf Deschizătură de aerisire prin care un spațiu închis comunică cu exteriorul Si: (rar) răsuflare (14). 5 sf Canal de evacuare a aerului și a gazelor la turnarea metalului lichid în forme, servind la verificarea umplerii formei. 6 sn Tub de evacuare a gazelor de ardere dintr-un motor cu ardere internă. 7 sf (Bot; îc) ~oarea~ pământului Ciupercă din familia lycoperdacee, de culoare alb-gălbuie în perioada de tinerețe și de culoare cenușie la maturitate, când se deschide în vârf pentru a lăsa să iasă sporii (Lycoperdon bovista). 8 sf (În basme) Loc prin care se crede că pământul comunică cu tărâmul celălalt. 9 sf (Pop; îs) ~oarea picioarelor Umflătura care se formează deasupra genunchilor la picioarele dinainte ale cailor sau sub genunchi la picioarele dinapoi.

RĂSUFLĂTOR, -OARE, răsuflători, -oare, adj., s. f., s. n. 1. Adj. (Rar) Care înlesnește respirația. 2. S. f. Deschizătură (de aerisire) prin care un spațiu închis comunică cu exteriorul. 3. S. f. Canal de evacuare a aerului și a gazelor la turnarea metalului lichid în forme, servind la verificarea umplerii formei. 4. S. n. Tub de evacuare a gazelor de ardere dintr-un motor cu ardere internă. – Răsufla + suf. -ător.

RĂSUFLĂTOR, -OARE, răsuflători, -oare, adj. (Rar) Care servește la actul fiziologic al respirației. Structura organelor ei răsuflătoare. ODOBESCU, S. I 463.

RĂSUFLĂTOR ~oare n. 1) Tub de evacuare a gazelor dintr-un motor cu ardere internă. 2) metal. Canal de evacuare a aerului și a gazelor la turnarea metalului lichid în forme. /a răsufla + suf. ~tor

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

răsuflătoare (deschizătură, canal de evacuare) (desp. -su-flă-) s. f., g.-d. art. răsuflătorii; pl. răsuflători

răsuflătoare (deschizătură, canal de evacuare) (-su-flă-) s. f., g.-d. art. răsuflătorii; pl. răsuflători

răsuflătoare (deschizătură de aerisire) s. f. (sil. -flă-), g.-d. art. răsuflătorii; pl. răsuflători

răsuflătoarea-pământului (plantă) (desp. -su-flă-) s. f. art., g.-d. art. răsuflătorii-pământului

răsuflător1 (rar) (desp. -su-flă-) adj. m., pl. răsuflători; f. sg. și pl. răsuflătoare

răsuflător2 (tub de evacuare) (desp. -su-flă-) s. n., pl. răsuflătoare

!răsuflătoarea-pământului (plantă) (-su-flă-) s. f. art., g.-d. art. răsuflătorii-pământului

răsuflător1 (rar) (-su-flă-) adj. m., pl. răsuflători; f. sg. și pl. răsuflătoare

răsuflător2 (tub dintr-un motor) (-su-flă-) s. n., pl. răsuflătoare

răsuflătoarea-pământului s. f. (sil. -flă-)

răsuflător adj. m. (sil. -flă-), pl. răsuflători; f. sg. și pl. răsuflătoare

răsuflător (tub de evacuare) s. n. (sil. -flă-), pl. răsuflătoare

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

RĂSUFLĂTOARE s. v. supapă, ventil.

RĂSUFLĂTOARE s. (înv.) răsuflare, răsuflătură. (~ practicată într-un perete.)

răsuflătoare s. v. SUPAPĂ. VENTIL.

RĂSUFLĂTOARE s. (înv.) răsuflare, răsuflătură. (~ practicată într-un perete.)

RĂSUFLĂTOAREA-PĂMÂNTULUI s. v. gogoașă.

răsuflătoarea-pămîntului s. v. GOGOAȘĂ.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

răsuflătoare, răsuflători s. f. buzunar.

Intrare: răsuflătoare
răsuflătoare substantiv feminin
  • silabație: ră-su-flă- info
substantiv feminin (F116)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • răsuflătoare
  • răsuflătoarea
plural
  • răsuflători
  • răsuflătorile
genitiv-dativ singular
  • răsuflători
  • răsuflătorii
plural
  • răsuflători
  • răsuflătorilor
vocativ singular
plural
Intrare: răsuflătoarea-pământului
răsuflătoarea-pământului substantiv feminin articulat (numai) singular
  • silabație: ră-su-flă- info
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • răsuflătoarea-pământului
plural
genitiv-dativ singular
  • răsuflătorii-pământului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: răsuflător (adj.)
răsuflător1 (adj.) adjectiv
  • silabație: ră-su-flă-tor info
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • răsuflător
  • răsuflătorul
  • răsuflătoru‑
  • răsuflătoare
  • răsuflătoarea
plural
  • răsuflători
  • răsuflătorii
  • răsuflătoare
  • răsuflătoarele
genitiv-dativ singular
  • răsuflător
  • răsuflătorului
  • răsuflătoare
  • răsuflătoarei
plural
  • răsuflători
  • răsuflătorilor
  • răsuflătoare
  • răsuflătoarelor
vocativ singular
plural
Intrare: răsuflător (s.n.)
răsuflător2 (s.n.) substantiv neutru
  • silabație: ră-su-flă-tor info
substantiv neutru (N11)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • răsuflător
  • răsuflătorul
  • răsuflătoru‑
plural
  • răsuflătoare
  • răsuflătoarele
genitiv-dativ singular
  • răsuflător
  • răsuflătorului
plural
  • răsuflătoare
  • răsuflătoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

răsuflătoare, răsuflătorisubstantiv feminin

  • 1. Deschizătură (de aerisire) prin care un spațiu închis comunică cu exteriorul. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote În coasta dealului cu mine se făcea o hrubă... și din hrubă se făcea răsuflători pînă în vîrful lui. I. IONESCU, M. 51. DLRLC
    • format_quote în basme Au sosit la răsuflătoarea Lumii Negre. SBIERA, P. 85. DLRLC
  • 2. Canal de evacuare a aerului și a gazelor la turnarea metalului lichid în forme, servind la verificarea umplerii formei. DEX '09 DEX '98
etimologie:
  • Răsufla + sufix -ător. DEX '98 DEX '09

răsuflătoarea-pământuluisubstantiv feminin articulat

  • 1. Ciupercă din familia Lycoperdacee, de culoare albă-gălbuie în perioada de tinerețe și cenușie la maturitate (Lycoperdon bovista). DEX '09
    sinonime: gogoașă

răsuflător, răsuflătoareadjectiv

  • 1. rar Care înlesnește respirația. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Structura organelor ei răsuflătoare. ODOBESCU, S. I 463. DLRLC
etimologie:
  • Răsufla + sufix -ător. DEX '98 DEX '09

răsuflător, răsuflătoaresubstantiv neutru

  • 1. Tub de evacuare a gazelor de ardere dintr-un motor cu ardere internă. DEX '09 DEX '98
etimologie:
  • Răsufla + sufix -ător. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

Un articol lingvistic