răsuflare sf [At: MINEIUL, (1776), 5/18 / S și: res~, rezs~ / Pl: ~lări / E: răsufla] 1 Respirație (1). 2 (Îla) Fără ~ Mort. 3 (Îlav) Dintr-o (singură) ~ Dintr-o dată. 4 (Îe) A-și ține (sau a-și opri, a-și stăpâni) ~a A se strădui să nu respire sau să respire ușor fără zgomot. 5 (Îe) A i se curma (sau a i se tăia, a i se opri, a-i pieri etc. cuiva) ~a sau (a fi) cu ~a oprită, tăiată etc. A fi copleșit de o senzație sau de o emoție puternică. 6 (Înv; îe) A lua (sau a apuca) ~a A-și trage răsufletul. 7 Expirație (6). 8 (Ccr) Aer expirat din plămâni. 9 (Îe) A-și da ~a (de pe) urmă A muri. 10 (Fig) Adiere ușoară. 11 (Înv) Eliberare de sub apăsarea unei emoții, a unei griji etc. Si: ușurare. 12 Răgaz (2). 13 Tihnă. 14 (Rar) Răsuflătoare (4). 15 (Înv) Loc de eliberare a puroiului dintr-o rană, bubă. 16 (Pex) Erupție de bubulițe ce apare pe piele. 17 (Fig; înv) Destăinuire a sentimentelor.

RĂSUFLARE, răsuflări, s. f. 1. Acțiunea de a răsufla și rezultatul ei; respirație. Dar Eleonora, a cărei răsuflare nu se aude... poate că s-a sufocat în pernă? DUMITRIU, B. F. 150. Maria se lăsase în scaun și avea răsuflări scurte. SADOVEANU, O. IV 346. ◊ Loc. adj. Fără răsuflare = mort. Dacă dete... peste dihania spurcată fără răsuflare, el se aruncă cu satîrul de la bucătărie, și-i tăie capetele. ISPIRESCU, L. 202. ◊ Loc. adv. Dintr-o răsuflare = dintr-o dată, repede, pe nerăsuflate. Dintr-o răsuflare spuneau cu ochii închiși cele șepte taine din catihisul cel mare. CREANGĂ, A. 84. ◊ Expr. A-și ține (sau a-și opri, a-și stăpîni) răsuflarea = a se sili să nu respire sau să respire ușor, fără zgomot. Mă tupilai în iarbă, îmi stăpînii răsuflarea și-mi ascuții auzul. HOGAȘ, DR. 256. Marta tresare și se ridică asemenea unei căprioare speriate, ascultă, oprindu-și răsuflarea. SLAVICI, N. I 102. A i se curma (sau a i se opri, a-i pieri cuiva) răsuflarea, se zice cînd cineva este copleșit de o senzație sau de o emoție puternică. Cu răsuflarea pierită, i se păru că moare. Dar învie îndată, fericită și înfiorată. SADOVEANU, O. VIII 226. Eu mă iau pe a ei urmă, Cînd ajung cu ea alături, Răsuflarea-mi mi se curmă. EMINESCU, O. IV 235. A-și da răsuflarea = a muri. Calul său, lîngă dînsul, răsuflarea și-a și dat. NEGRUZZI, S. I 117. Trăgea să își dea răsuflarea cea mai de pre urmă. GORJAN, H. II 126. ♦ (Concretizat) Aerul expirat din plămîni. Trecînd pe lîngă ei, Rizea le simți răsuflarea grea de țuică. DUMITRIU, B. F. 158. Inima îmi bătea nebună în piept; îmi simțeam răsuflarea de foc. SADOVEANU, O. VI 214. Astfel gerul e de tare Cît îngheață-n orice loc Și a gurii răsuflare. ALECSANDRI, P. A. 185. ♦ Fig. Adiere. Cum ajung la pîrău, pe malul plin de flori sălbatice, fîlfîie spre mine ca o aripioară o răsuflare răcoroasă. SADOVEANU, O. VII 224. 2. (Rar) Deschizătură prin care un spațiu închis comunică cu exteriorul; răsuflătoare. Peștera... Prin drumuri rătăcite, în loc necunoscut Își are răsuflarea. ALEXANDRESCU, M. 11.

RĂSUFLARE ~ări v. A RĂSUFLA și A SE RĂSUFLA. ◊ Fără ~ care nu mai răsuflă; mort. A-și da ~area a înceta din viață; a muri. Dintr-o ~ dintr-o dată; în grabă. A i se curma (sau a i se opri, a-i pieri, a i se tăia) cuiva ~area a i se întrerupe cuiva respirația din cauza unei emoții puternice. /v. a răsufla

răsuflare f. 1. suflarea respirațiunii, aer atras și respins de plămâni: dintr’o răsuflare; 2. exalațiune: răsuflarea unei peșteri; 3. boare.

răsufláre f. Acțiunea de a răsufla, respirațiune: mi s’a oprit răsuflarea de frică. Aeru mișcat de răsuflare: era așa de aproape, în cît îĭ simțeam răsuflarea. Dintr’o răsuflare, pe nerăsuflate, de dușcă: a bea un pahar dintr’o răsuflare.

RĂSUFLA, răsuflu, vb. I. 1. Intranz. și tranz. (Pop.) A respira. 2. Intranz. A-și reveni după o emoție, după o grijă, o apăsare, după un efort fizic, a simți o ușurare după o stare de încordare. ♦ A face popas, a sta să se odihnească. ♦ A avea liniște, a nu se (mai) simți în primejdie, a se simți la adăpost. 3. Intranz. (Despre vase, recipiente, locuri închise) A comunica cu exteriorul, a străbate spre exterior, a lăsa să se scurgă încet fluidul pe care îl conține, printr-o gaură mică sau printr-o crăpătură; (despre conținutul unui vas) a țâșni, a se scurge prin crăpături. ♦ Refl. (Despre unele alimente sau băuturi) A-și pierde tăria, gustul datorită păstrării într-un vas prost închis sau în condiții proaste. 4. Intranz., tranz. și refl. (Pop.) A(-și) destăinui gândurile și sentimentele ascunse, apăsătoare, pentru a se liniști. ♦ Intranz. și tranz. (Despre gânduri sau planuri ascunse) A ajunge la urechile celor care nu ar fi trebuit să afle; a (se) difuza. – Pref. răs- + sufla.

răsufla [At: DOSOFTEI, ap. TDRG / S și: res~, rezs~ / Pzi: răsuflu / E: răs- + sufla] 1 vi (Pop) A respira (1). 2 vi (Îe) A ~ în fundul sticlei (cofei etc. de vin) A bea pe nerăsuflate. 3 vt (Îe) A-și ~ veninul asupra cuiva A-și manifesta mânia, furia asupra cuiva. 4 vi A-și reveni după o emoție puternică Si: a respira (4). 5 vi A se odihni. 6 vi (Îvp) A avea liniște din partea cuiva sau a ceva. 7 vi A nu se mai simți în primejdie. 8-9 vir (D. vase, recipiente, locuri închise etc.) A comunica cu exteriorul. 10-11 vir (D. vase, recipiente, locuri închise etc.) A lăsa să se scurgă încet fluidul pe care îl conține, printr-o gaură mică sau printr-o crăpătură. 12 vi (D.conținutul unui vas) A se scurge prin crăpături. 13 vr (D. anumite băuturi sau alimente) A-și pierde tăria sau gustul datorită păstrării într-un vas prost închis sau în condiții improprii Si: a se trezi. 14 vr (Fig) A se banaliza (2). 15 vt (Cu complementul „aburi”) A lăsa să iasă la suprafață. 16 vt (Olt) A afâna pământul la rădăcina unei plante. 17 vt (Olt) A lăsa mămăliga să mai fiarbă pe foc mic, după ce a fost mestecată Si: (reg) a piscui. 18 vi (Reg; d. bube) A ieși la suprafață. 19 vi (Îe) A nu ~ de nicăieri A nu apărea de nicăieri. 20 vt A spune. 21-22 vtr A(-și) destăinui gândurile, sentimentele. 23-24 vti (D. gânduri sau planuri ascunse) A ajunge la urechile cuiva Si: a se auzi. 25 vt (Fig) A răspândi (7).

RĂSUFLA, răsuflu, vb. I. 1. Intranz. și tranz. (Pop.) A respira. 2. Intranz. A-și reveni după o emoție, după o grijă, o apăsare, după un efort fizic, a simți o ușurare după o stare de încordare. ♦ A face popas, a sta să se odihnească. ♦ A avea liniște, a nu se (mai) simți în primejdie, a se simți la adăpost. 3. Intranz. (Despre vase, recipiente, locuri închise) A comunica cu exteriorul, a străbate spre exterior, a lăsa să se scurgă încet fluidul pe care îl conține, printr-o gaură mică sau printr-o crăpătură; (despre conținutul unui vas) a țâșni, a se scurge prin crăpături. ♦ Refl. (Despre unele alimente sau băuturi) A-și pierde tăria, gustul datorită păstrării într-un vas prost închis sau în condiții proaste. 4. Intranz., tranz. și refl. (Pop.) A(-și) destăinui gândurile și sentimentele ascunse, apăsătoare, pentru a se liniști. ♦ Intranz. și tranz. (Despre gânduri sau planuri ascunse) A ajunge la urechile celor care nu ar fi trebuit să afle; a (se) difuza. – Răs- + sufla.

RĂSUFLA, răsuflu, vb. I. Intranz. 1. (Astăzi mai ales popular) A respira. Se mișca greoi și răsufla cu un fel de șuier. VORNIC, P. 7. Boii răsuflau greu. SADOVEANU, O. VI 528. De spaimă nici nu cuteza Să răsufle tare. COȘBUC, P. I 252. ◊ Fig. Soarele, alb de fierbinte ce era, ploua cu foc peste capetele noastre; nici o suflare de vînt nu mișca aerul învăpăiat... Întreaga fire răsufla greu. HOGAȘ, M. N. 14. ◊ Tranz. Din jalnica Suceavă cu toții am ieșit, Să răsuflăm un aer mai viu, mai răcorit. ALECSANDRI, T. II 71. ◊ Refl. (Popular) Un tînăr... frumos ca soarele dar zgîrcit... de se răsuflă numai pe-o nară, de economie. ALECSANDRI, T. 760. Îl pălise un năduf pe bietul moșneag de nu putea să se răsufle. ȘEZ. I 101. 2. A-și regăsi respirația, a-și reveni după o emoție, după un efort fizic, după o grijă, o apăsare. Privește pe Anton și, văzîndu-l întreg, răsuflă ușurată. DAVIDOGLU, M. 24. ♦ A face popas, a sta să se odihnească. De ce nu descălicați nițel? Mai răsuflă și caii oleacă. BRĂTESCU-VOINEȘTl, Î. 63. Pe culmea Colibașilor oprim, să răsufle caii. VLAHUȚĂ, O. A. 410. Să stăm, să mai răsuflăm. CARAGIALE, O. III 58. ◊ Tranz. fact. Să mai răsuflăm iepele oleacă. CREANGĂ, P. 121. ◊ Refl. (Popular) Hai voinice murguleț, Nu mai face părul creț, Hai la Slatina-n județ, Unde gazda ne-om afla Și-amîndoi ne-om răsufla! ALECSANDRI, P. P. 160. ♦ A avea parte de liniște, a nu se (mai) simți în primejdie; a fi în tihnă. Las’ să se mînînce lupii, ca să mai răsufle oile. NEGRUZZI, S. I 185. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «de» și arătînd cauza primejdiei) Romanii din Dacia veche, cînd putură răsufla de barbari, ieșind din azilurile lor, întemeiară deosebite staturi mici, pe la secolul al X-lea și al XI-lea. BĂLCESCU, O. II 12. ◊ Refl. (Învechit și popular) Fiind cap al marginilor meridionale ale Poloniei, el nu se putea răsufla de necurmatele invaziuni tatare. HASDEU, I. V. 111. 3. (Despre vase, locuri închise) A comunica cu exteriorul, a străbate spre exterior, a lăsa să se scurgă (în cantitate mică) fluidul pe care îl conține, printr-o gaură mică sau o crăpătură; (despre conținutul unui vas) a se scurge sau a țîșni prin crăpături. Aerul acel închis, cercînd pe unde să răsufle, cu silnicie cutremură pămîntul. DRĂGHICI, R. 113. ◊ (Poetic) Eroica dramă a lui Guilom Tell, în care răsuflă peste tot aerul liber și curat al plaiurilor alpestre. ODOBESCU, S. III 81. (Tranz.) Era într-o primăvară și răsufla pămîntul aburi. SADOVEANU, O. VI 430. ♦ Refl. (Despre unele alimente) A-și pierde tăria, gustul (prin faptul că vasul n-a fost bine închis). Căldarea este acoperită cu capacul... spre a nu se răsufla fiertura dinlăuntru. PAMFILE, I. C. 227. 4. A-și destăinui gîndurile și sentimentele ascunse, apăsătoare; p. ext. a spune, a zice. Să mă fi lăsat pe mine... – Dar pe mine! răsuflă și Ber-Căciulă. VISSARION, B. 12. Nu mai putu unchiașul să ție, trebui să răsufle. ISPIRESCU, L. 98. ◊ Refl. Moș Nichifor s-a răsuflat, la un păhar cu vin, cătră un prieten al său, despre întîmplarea din codrul «Bălaurului». CREANGĂ, P. 136. ◊ Tranz. Fig. Ghiță-și răsuflă veninul asupra lui Lae. SLAVICI, N. II 66. ♦ (Despre gînduri sau planuri ascunse) A ajunge la urechile celor care n-ar fi trebuit să afle, a se auzi în afară; a transpira. Despre această deciziune însă n-a răsuflat altă știre decît informațiunea ce au dat generalului Meyendorff posturile de călărași. ODOBESCU, S. III 598.

A RĂSUFLA răsuflu 1. intranz. 1) A trage aer în plămâni și a-l elimina în afară; a respira. ~ greu. 2) A se odihni puțin după un efort; a-și reveni după o stare de încordare. 3) (despre recipiente) A lăsa să iasă câte puțin conținutul (printr-un orificiu neobservat). 2. tranz. 1) (informații, date secrete etc.) A face să devină cunoscut; a da în vileag. 2) (aer, aburi, gaze etc.) A trage înăuntru și a da afară. /răs- + a sufla

A SE RĂSUFLA mă răsuflu intranz. 1) (despre unele alimente, în special băuturi) A-și pierde tăria și gustul (din cauza contactului cu aerul). 2) A-și mărturisi gândurile ascunse. 3) pop. A se epuiza din punct de vedere intelectual. /răs- + a sufla

răsuflà v. 1. a respira: a răsufla cu plămânii; 2. fig. a da repaos, a se odihni: lasă-mă să răsuflu; 3. a-și vărsa focul, mânia: s’a mai răsuflat; 4. a se manifesta din nou, a ieși cu furie (vorbind de bube); 5. a-și face loc, a izbucni: un vas prea îndesat răsuflă pe undeva; 6. fig. a transpira: taina a răsuflat; 7. a-și ușura amarul: s’a răsuflat către prietenii săi CR. [Din lat. RE și suflà].

2) răsúflu, a -á v. intr. (ră- și suflu, ca sun, ră-sun; it. risoffiare, a sufla ĭar; sp. resoplar, a sforăi). Respir, îmĭ schimb aeru din plămîĭ; copilu dormea și răsufla liniștit. Mă odihnesc puțin: lasă-mă să răsuflu. A fi spart pe undeva (vorbind de vase orĭ de beșicĭ): acest butoĭ răsuflă, acest burduf răsuflă pe undeva dacă nu rămîne umflat. Răspund, duc, ajung: această galerie răsuflă tocmaĭ la castel. Mă manifest, erup: bubele răsuflă ĭar. Fig. Ajung la urechile lumiĭ, transpir: taĭna a răsuflat. V. tr. Respir: aicĭ răsuflăm un aer curat. V. refl. Respir. Fig. Îmĭ vărs focu, îmĭ descarc sufletu: azĭ mă răsuflu și eŭ. Mă destăĭnuĭesc: a te răsufla către prietenĭ. Mă alterez de aer saŭ de vechime: un vin răsuflat, o glumă răsuflată.

răsuflare (desp. -su-fla) s. f., g.-d. art. răsuflării; pl. răsuflări

răsuflare (-su-fla) s. f., g.-d. art. răsuflării; pl. răsuflări

răsuflare s. f. (sil. -fla-), g.-d. art. răsuflării; pl. răsuflări

răsufla (a ~) (desp. -su-fla) vb., ind. prez. 1 sg. răsuflu, 3 răsuflă; conj. prez. 1 sg. să răsuflu, 3 să răsufle

răsuflu (pop.) (desp. -su-flu) s. n., art. răsuflul; pl. răsufluri

răsufla (a ~) (-su-fla) vb., ind. prez. 3 răsuflă

răsufla vb. (sil. -fla), ind. prez. 1 sg. răsuflu, 3 sg. și pl. răsuflă

RĂSUFLARE s. v. astâmpăr, calm, liniște, odihnă, pace, răgaz, răsuflătoare, repaus, tihnă, ușurare.

RĂSUFLARE s. 1. v. respirație. 2. trezire. (~ unei băuturi.)

RĂSUFLARE s. 1. respirație, suflare, rar) respir, respirare, suflu, (pop.) răsuflet, răsuflu, (înv. și reg.) suflet, (înv.) duh, răsuflatură, spirit. (Abia își mai trage ~.) 2. trezire. (~ unei băuturi.)

răsuflare s. v. ASTÎMPĂR. CALM. LINIȘTE. ODIHNĂ. PACE. RĂGAZ. RĂSUFLĂTOARE. REPAUS. TIHNĂ. UȘURARE.

RĂSUFLA vb. 1. v. respira. 2. a se trezi. (Vinul s-a ~.)

RĂSUFLA vb. v. afla, auzi, gâfâi, pufăi, sufla.

răsufla vb. v. AFLA. AUZI. GÎFÎI. PUFĂI. SUFLA.

RĂSUFLA vb. 1. a respira, (înv. și pop.) a sufla. (După atîta fugă, abia mai ~.) 2. a se trezi. (Vinul s-a ~.)

răsufla, răsuflu I. v. i. (d. o informație secretă) a se afla II. v. r. a se demoda, a se învechi