O definiție pentru răsturnabil

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

contrapunct răsturnabil (ranversabil), procedeu de scriitură contrapunctică* prin care frazele* melodice suprapuse sunt astfel construite încât, chiar dacă vocile (2) își schimbă ordinea prin răsturnarea* intervalelor*, relațiile stabilite între ele să nu contravină regulilor practicii contrapunctice. Acest procedeu este mai des întrebuințat în scriitura la 2 voci (c. dublu) și la 3 voci (c. triplu). C. poate fi construit la orice interval *, dar cele mai indicate construcții în care intervalele își păstrează prin răsturnare calitatea consonanței* sau disonanței, sunt cele la octavă *, decimă*, duodecimă*. În c. la 2 și 3 voci procedeul presupune ca o voce (sau două) să rămână neschimbată(e), iar cealaltă (celelalte) să se răstoarne la octavă (decimă, duodecimă, sau oricare alt interval) în sens ascendent sau descendent. Formula proporțiilor răsturnării intervalelor în contrapunctul răsturnabil la decimă: 1-10 2-9 3-8 4-7 5-6 6-5 7-4 8-3 9-2 10-1. Formula proporțiilor răsturnării intervalelor în contrapunctul răsturnabil la duodecimă: 1-12 2-11 3-10 4-9 5-8 6-7 7-6 8-5 9-4 10-3 11-2 12-1.

Intrare: răsturnabil
răsturnabil adjectiv
adjectiv (A1)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • răsturnabil
  • răsturnabilul
  • răsturnabilu‑
  • răsturnabilă
  • răsturnabila
plural
  • răsturnabili
  • răsturnabilii
  • răsturnabile
  • răsturnabilele
genitiv-dativ singular
  • răsturnabil
  • răsturnabilului
  • răsturnabile
  • răsturnabilei
plural
  • răsturnabili
  • răsturnabililor
  • răsturnabile
  • răsturnabilelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)