răsfățat¹ sn [At: REBREANU, N. 192 / Pl: ? / E: răsfăța] 1 Alintat¹ (2). 2 Răzgâiere (2).

răsfățat², ~ă a [At: AR (1829), 247^r/29 / S și: res~ / Pl: ~ați, ~e / E: răsfăța] 1 Alintat² (2). 2 Răzgâiat (2). 3 (Nob; d. gusturi) Rafinat² (2). 4 (Nob; d. locuri) încântător. 5 (D. trai) Îmbelșugat. 6 (Rar) Ornamentat. 7 (D. locuri) Larg. 8 (D. locuri) Răsfirat² (3).

RĂSFĂȚAT, -Ă, răsfățați, -te, adj. 1. Dezmierdat, alintat; capricios, cu toane; (depreciativ) răzgîiat. De fete mari e lunca plină, Iar vîntul, răsfățat copil, S-apropie tiptil-tiptil, De pe sub fagi, de pe colină. COȘBUC, P. I 87. Frumosul, răsfățatul și zburdalnicul Alcibiad, floarea efebilor din Atena. ODOBESCU, S. III 43. ◊ Fig. Bine-ai venit, april, Lună răsfățată! Zburd și cînt, zglobiu copil, Ziulica toată! IOSIF, V. 44. ♦ Grațios, cochet. Rîde vesel, răsfățată, Privind numai cîteodată Orizonul albăstriu. ALECSANDRI, P. III 106. ♦ Care aparține unei persoane răsfățate. Un grumaz de țărăncuță, grăsuliu și răsfățat. HASDEU, R. V. 11. ♦ (Neobișnuit, despre gusturi, preferințe) Rafinat. Dacă acel om este lacom din fire și... dacă are gusturi răsfățate, el o să se tot plîngă că nu i-ai dat mezelicuri și trufandale. ODOBESCU, S. III 39. 2. Care huzurește; îmbuibat. Prin orașe răsfățate, Prin bordeie și prin sate, Sara, după asfințit, Urătorii au pornit. BELDICEANU, P. 66. 3. (Învechit, despre locuri) Deschis, larg, întins. Partea sudică a tîrgului este mai răsfățată decît cea nordică. I. IONESCU, P. 424. Un oraș mare, în mijlocul unei cîmpii răsfățate. GORJAN, H. I 113.

răsfățát, -ă adj. Alintat, răzgîĭat, tratat cu prea multă blîndeță: un copil răsfățat. Fig. Fericit: un om răsfățat de soartă.

RĂSFĂȚA, răsfăț, vb. I. 1. Tranz. A înconjura pe cineva cu dragoste, cu tandrețe exagerată; a alinta; a răzgâia. ♦ Refl. A se purta ca un copil alintat, dezmierdat exagerat; a face fasoane, mofturi; a se răzgâia. 2. Tranz. și refl. A (se) înveseli, a (se) desfăta, a (se) delecta. 3. Refl. A ocupa un spațiu mare, a se întinde. – Pref. răs- + față.

răsfăța [At: CORESI, EV. 71 / V: (rar) res~ / Pzi: răsfăț, (nob) ~țez / E: răs- + față] 1 vt A înconjura pe cineva cu dragoste, cu tandrețe exagerată Si: a alinta (4). 2 vr A se purta ca un copil alintat. 3 vr A face mofturi. 4-5 vtr A (se) răzgâia (1-2). 6-7 vtr A (se) înveseli. 8-9 vtr A (se) desfăta (4). 10 vr A trăi în belșug. 11 vr A ocupa un spațiu mare. 12 vr (Fig) A se lăfăi. 13 vt (Fig; rar) A înzestra.

resfăța v vz răsfăța

RĂSFĂȚA, răsfăț, vb. I. 1. Tranz. A înconjura pe cineva cu dragoste, cu tandrețe exagerată; a alinta; a răzgâia. ♦ Refl. A se purta ca un copil alintat, dezmierdat exagerat; a face fasoane, mofturi; a se răzgâia. 2. Tranz. și refl. A (se) înveseli, a (se) desfăta, a (se) delecta. 3. Refl. A ocupa un spațiu mare, a se întinde. – Răs- + față.

RĂSFĂȚA, răsfăț, vb. I. 1. Tranz. A dezmierda, a mîngîia, a alinta; (depreciativ) a satisface capriciile cuiva; a răzgîia. O răsfățau și părinții ei și toți cîți o cunoșteau. REBREANU, R. I 56. ◊ (Poetic) Revăd nesfîrșitele holde tinere, pe care adierea dimineții le răsfăța în soarele de aur. GALACTION, O. I 7. ♦ Refl. A se purta ca un răsfățat; a se alinta. Zbîrlit și rotund [porumbelul] se răsfață, Se agită, se umflă din gușă. CAZIMIR, L. U. 17. Cîțiva porumbi sălbatici... se răsfățau pe drum. ODOBESCU, S. I 381. 2. Tranz. A înveseli, a desfăta. Ea nu mai era copila zburdalnică ce răsfață lumea prin neastîmpărul veseliei. SLAVICI, la TDRG. ◊ Refl. Inima se avîntă... gîndul se răsfață în desfătările acelui cuib dorit. ODOBESCU, S. III 35. ◊ (Poetic) Iar devale... livada de pomi roditori se răsfață veșnic la soare. ANGHEL, PR. 58. 3. Refl. A huzuri, a se lăfăi, a se îmbuiba. Duțu se răsfăța. Nu, abia acuma vedea el ce mare lucru e să ai bani. SLAVICI, N. II 310. [Te-am văzut] pe nescari răzoare, Răsfățîndu-te la soare. SEVASTOS, N. 95. Dete acum armatei sale o deplină libertate de a se scălda cu toții în sîngele vrășmașului, de a se răsfăța în pradă. HASDEU, I. V. 103. ♦ A ocupa un loc mare, a se întinde mult. Pe fața-i roșă se răsfăța un nas de o formă ciudată. SADOVEANU, E. 125. Pe roata cîrmei se răsfăța, roșu cu semiluna albă la mijloc, pavilionul Turciei. BART, S. M. 26. ◊ Tranz. Copacul negru... Își răsfăța scheletul deșirat Peste buruienișul dimprejur. DEȘLIU, G. 41.

A RĂSFĂȚA răsfăț tranz. (mai ales copii) A face să se răsfețe; a răzgâia. /răs- + față

A SE RĂSFĂȚA mă răsfăț intranz. 1) (mai ales despre copii) A se alinta peste măsură; a se răzgâia. 2) A fi cuprins de plăcere și de admirație; a se delecta; a se desfăta. 3) A se întinde în voie (ocupând un loc mai mare decât trebuie). /răs- + față

răsfățà v. 1. a atinge ușor cu mâna: a răsfăța calul pe coamă; 2. fig. a trata cu prea multă blândețe: a-și răsfăța copiii; 3. a face pe caprițios: ce mi-te răsfeți? 4. a se desfăta: albinele se răsfață printre flori. [Din RE EX și față; cele două sensuri fundamentale ale vorbei sunt: a mângăia fața și a da cuiva prea multă față (cf. nas, obraz) = it. sfacciato (v. înfruntà)].

2) răsfăț, a -á v. tr. (răs- și față, ca it. sfacciato, nerușinat, d. faccia, față, și fr. effronté, d. front, frunte. – Se conj. ca în-făț). Alint, răzgîĭ, tratez cu prea multă blîndeță: a răsfăța copiiĭ. V. refl. Mă alint, fac mofturĭ ca să plac: copiiĭ se răsfață. Mă desfăt, trăĭesc bine: a te răsfăța în belșug.

răsfăț s. n., pl. răsfățuri

răsfăța (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. răsfăț, 2 sg. răsfeți, 3 răsfață; conj. prez. 1 sg. să răsfăț, 3 să răsfețe; imper. 2 sg. afirm. răsfață

răsfăța (a ~) vb., ind. prez. 3 răsfață

răsfăța vb., ind. prez. 1 sg. răsfăț, 3 sg. și pl. răsfață

RĂSFĂȚAT adj. v. alintat.

RĂSFĂȚAT adj. alintat, cocolit, răzgîiat, (reg.) mădărit, ninerat, (înv.) dezmierdat.

RĂSFĂȚA vb. 1. v. alinta. 2. v. lăfăi. 3. v. delecta.

RĂSFĂȚA vb. 1. a (se) alinta, a (se) cocoli, a (se) rîzgîia, (reg.) a (se) corconi, a (se) mădări, (înv.) a (se) lăinici. (Nu te mai ~ atîta!) 2. a se lăfăi, (înv. și reg.) a se proslăvi. (Se ~ pe cuptor.) 3. a (se) delecta, a (se) desfăta, (rar) a (se) dezmierda, (Mold.) a (se) teferici, (fig.) a (se) îndulci. (I-a ~ cu tot felul de bunătăți.)

răsfăța (răsfățat, răsfățat), vb. – 1. A alinta, a dezmierda. – 2. A linguși, a peria. – 3. (Refl.) A se desfăta, a huzuri, a se bucura de ceva. Origine incertă. Se consideră drept der. de la un lat. *re-ex-faciāre (Pușcariu 1442; REW 3130) sau direct de la față (Tiktin; Candrea), cu sensul inițial de „a mîngîia fața”; dar această der. nu este posibilă, dacă se are în vedere sensul luii ex-, cf. it. sfacciato. Mai probabil ar fi o var. de la desfăta, care are același sens, după paralelismul răsface = desface, răspica = despica etc.; pentru rezultatul t › ț cf. a înfăța. Der. răsfăț, s. n. (desfătare, plăcere, orgie, desfrîu; alintare); răsfățătură (var. înv. răsfățăciune), s. f. (dezmierdare, alint). Din rom. provine săs. resfetsîn.

Love is a boy by poets spoiled (engl. „Amorul e un copil răsfățat de poeți”) – versul 843 din poemul Hudibras la poetului englez Samuel Butler. Metafora a inspirat cunoscuta arie L’amour est un enfant bohème (tradusă la noi: Amorul e-un copil pribeag) din opera Carmen de Bizet. LIT.