răpăit¹ av [At: CAMIL PETRESCU, O. II, 357 / E: răpăi] (Rar) Cu zgomote scurte și dese.

răpăit² sn [At: VLAHUȚĂ, R. P. 77 / V: (reg) ~ănit / E: răpăi] 1 Răpăială (1). 2 Succesiune de lovituri ritmice. 3 Zgomotul produs de lovituri ritmice.

RĂPĂIT² s. n. Faptul de a răpăi și zgomotul produs; (în special) zgomotul ploii căzînd pe acoperiș sau pe altă suprafață tare; răpăială. Ușa tinzii se deschise și un soldat intră o dată cu răpăitul larg al ploii. CAMILAR, N. I 217. Se aude tot mai tare, tot mai aproape, un vuiet ca de moară și un răpăit, un plesnet de apă care cade pe lespezi. VLAHUȚĂ, R. P. 58. ♦ Succesiune de lovituri ritmice; zgomotul produs de astfel de lovituri. Pe străzile orașului treceau În rînduri strînse tineri cot la cot, Mînați de-un răpăit de darabane. JEBELEANU, C. 28.

RĂPĂIT¹ adv. (Rar) Cu zgomote scurte și dese, cu răpăituri. Automobilele se opreau în fața intrării, repezind răpăit dintre roți, nori de fum. CAMIL PETRESCU, N. 29.

răpăit n. sgomot prelung.

răpăi [At: DELAVRANCEA, S. 16 / V: (reg) ~ăna (Pzi: 3 rapănă), ~păni (Pzi: 3 rapăne), ~pâi, ~poi / Pzi: răpăi, ~esc / E: rap] 1 vi (D. ploaie, grindină) A produce zgomote scurte, dese și ritmice, lovind o suprafață tare Si: (reg) a ropăi. 2 vi (D. ființe) A lovi ritmic în ceva (cu picioarele, cu mâinile, cu aripile etc.) producând zgomote dese și scurte Si: a ropoti, (reg) a ropăi (2). 3 vt (Reg; îe) A-i ~ cuiva tălpile A fugi foarte repede, izbind cu putere pământul. 4 vi (D. lucrul izbit sau d. spațiul în care se produc zgomote) A emite zgomote ritmice. 5 vi (D. lucrul izbit sau d. spațiul în care se produc zgomote) A răsuna (1).

răpăna v vz răpăi

răpăni v vz răpăi

răpănit sn vz răpăit²

răpâi v vz răpăi

răpoi v vz răpăi

RĂPĂI, răpăi și răpăiesc, vb. IV. Intranz. (Despre ploaie, grindină etc.) A se izbi de o suprafață tare producînd zgomote scurte, dese și ritmice. Pe acoperiș răpăia moale ploaia. SADOVEANU, O. VI 218. Vîntul vuia... măzărichea răpăia în fereastra mamei Stanchei. DELAVRANCEA, S. 16. O ploaie torențială vine răpăind pe miriștea arsă. VLAHUȚĂ, O. A. II 73. Foaie verde solzi de pește, Bate vîntu-mi vîjîiește, Ploaia-n codru răpăiește. ANT. LIT. POP. I 67. ◊ (Prin analogie, despre arme, gloanțe) Automatele sovietice prinseră a răpăi. CAMILAR, N. I 384. Gloanțele răpăiesc mai îndesate de cum sînt oamenii. ODOBESCU, S. III 586. ◊ (Despre alte zgomote sau surse de zgomote) Cu întîrziere au răpăit în sală aplauze. SADOVEANU, A. L. 187. Din ușa de stejar, în care răpăiau topoarele tătărești, îi suflă în față un vînt. GALACTION, O. I 54. Sunete fără-nțeles îmi răpăiau în urechi. VLAHUȚĂ, O. A. 493. ◊ (Despre spațiul în care se produc zgomote) Sala răpăi de aplauze. CĂLINESCU, E. 140. ♦ (Despre oameni) A lovi ritmic într-un obiect, producînd zgomote dese și scurte. [Negustorul] răpăie de-a surda cu cleștele pe sîrmele grătarului. PAS, Z. I 172. Simion răpăi îndîrjit în tobă și oamenii începură să alerge cu pași mari. CAMIL PETRESCU, O. II 279. Eu scosei biata măciucă Și-ncepui a răpăi. El zicea: aman, aman! Eu mă-ntorceam și-i mai dam. ANT. LIT. POP. I 70. (Subiectul este lucrul izbit) Tot satu-i strîns la horă... Tineretul joacă de răpăie pămîntul. VLAHUȚĂ, O. A. II 160. Venea, nene, ursul de duduia pădurea... și răpăia ramurile pe unde trecea. ISPIRESCU, L. 329. ◊ (Impersonal) Dedeau și oamenii lui Ercule, de răpăia. ISPIRESCU, U. 52.

A RĂPĂI răpăie intranz. (despre ploaie, arme etc.) A produce zgomote scurte, dese și cadențate; a ropoti. /Onomat.

răpăì v. a bate din picioare sau din palme. [Onomatopee].

răpăĭ și -ĭésc, a -í v. intr. (imit. ca și tropăĭ. V. răpștesc). Cad orĭ izbesc răpede și în mare număr: ploaĭa răpăĭa în geamurĭ (Sov. 243), copitele se auzeaŭ răpăind pe cîmp, tarabangiu răpăĭa din tarabană. – Și rópăĭ.

răpăit² s. n.

răpăit¹ (rar) adv.

răpăit¹ (rar) adv.

răpăit² s. n.

răpăit adv.

răpăit s. n.

răpăi (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. răpăi, 3 răpăie, imperf. 1 răpăiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să răpăi, 3 să răpăie

răpăi (a ~) vb., ind. prez. 3 răpăie, imperf. 3 sg. răpăia; conj. prez. 3 să răpăie

răpăi vb., ind. și conj. prez. 3 sg. răpăie, imperf. 3 sg. răpăia

răpăi (ind. prez. 3 sg. și pl. răpăie)

răpăiu, -păie 3, -păiam 1 imp.

RĂPĂIT s. 1. răpăială, răpăitură, ropot, ropotire, ropotit, (reg.) ropăială. (Un ~ de ploaie.) 2. v. păcănit.

RĂPĂIT s. 1. răpăială, răpăitură, ropot, ropotire, ropotit, (reg.) ropăială. (Un ~ de ploaie.) 2. păcăneală, păcănire, păcănit, păcănitură, pîrîitură, șuierat, șuierătură, țăcăneală, țăcănire, țăcănit, țăcănitură. (Un ~ ritmic.)

RĂPĂI vb. 1. a ropoti, (astăzi rar) a pârâi, (reg.) a ropăi. (Ploaia ~ pe acoperișuri.) 2. v. păcăni. 3. v. răsuna.

RĂPĂI vb. 1. a ropoti, (astăzi rar) a pîrîi, (reg.) a ropăi. (Ploaia ~ pe acoperișuri.) 2. a păcăni, a pîrîi, a țăcăni, (rar fig.) a toca. (Mitraliera ~ fără întrerupere.) 3. a răsuna, a vui. (Sala ~ de aplauze.)

răpăi (răpăiesc, răpăit), vb. – A ropoti, a plescăi, a tropoti. – Var. ropoi, răpăni. Creație expresivă, cf. dupăi, tropăi. – Der. răpăială, s. f. (zgomot produs de ploaie); răpănitor, adj. (zgomotos); răpăitură, s. f. (răpăit).