răpăga [At: PAMFILE, A. R. 257 / V: ~pâga, ~pega, ~piga / Pzi: rapăg / E: nct] 1 vi (Reg) A aluneca (pe un loc abrupt, pe gheață etc.). 2 vi A cădea alunecând. 3-4 vri A se da pe gheață. 5 vr A se da cu sania. 6 vi A conduce sania (cu picioarele).

răpâga v vz răpăga

răpega v vz răpăga

răpiga v vz răpăga

rápăg, a răpăgá, V. rapeg.

rápeg, a răpegá și rápăg, a răpăgá v. intr. (cp. cu ung. repegetni, a despica, saŭ repedni, a se crăpa, saŭ ropogni, a pîrli. V. răpăguș, ropot). Mold. Trans. Ban. Alunec în lăturĭ: pe un petec de asfalt lustruit, calu rapegă și cade. (VR. 1920, 10, 506, 507 și 508; Șez. 30, 168). – Și răpăg, rapăgă, să răpege și répeg, reapăgă, să repege (ca semăn, seamănă, să semene). V. hărțuĭesc.