2 definiții pentru răncălui
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
răncăluĭésc, V. boncălăĭesc.
Dicționare etimologice
Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
răncălui (-uesc, -it), vb. – A rage, a mugi. Creație expresivă, cf. boncălui.
- sursa: DER (1958-1966)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Intrare: răncălui
| verb (V408) | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
| — | — | ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) | — | — | — | — | — | |
| a II-a (tu) | — | — | — | — | — | ||
| a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
| plural | I (noi) | — | — | — | — | — | |
| a II-a (voi) | — | — | — | — | — | ||
| a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
| ||
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)