refecà v. a coase un refec. [Vechiu-rom. răfrecà = lat. REFRICARE].

2) reféc, a á v. tr. (poate din maĭ vechĭu răfrec, din *refrec. – Se conj. ca frec). Sud. Dupăcesc, înduplec, îndoĭ marginea pînzeĭ, peliĭ, hîrtiiĭ ș. a.: (un Jidan) cu pleoapele refecate (ChN. I, 56), un negru cu buzele groase și refecate (201), venea cu ochiĭ refecațĭ de la cîrcĭumă.

refec s. n., pl. refecuri

refeca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. refec, 2 sg. refeci, 3 refecă; conj. prez. 1 sg. să refec, 3 să refece