răcoanță sf [At: ALR SN II h 357/574 / V: rochin-, roc~ / Pl: ~țe / E: mg raconka] (Trs; Mol; mpl) 1 Țeapă la sanie sau la car, înlocuind loitrele. 2 Fiecare dintre drugii de fier prinși vertical de perinocul vagonetului de cărat bușteni. 3 Întregul șir de drugi care sprijină încărcătura vagonetului de cărat bușteni. 4 Stinghie sau rezemătoare laterală care permite încărcarea unui vagon cu bușteni sau cu scânduri peste nivelul vagonului.

rochință sf vz răcoanță

rocoanță sf vz răcoanță

răcoanță, răcoanțe, s.f. (reg.) țeapă, țepușă la sanie; drug de fier la perinoiul vagonetului de bușteni.