2 intrări

15 definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

RĂBUIRE, răbuiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a răbui și rezultatul ei. – V. răbui.

RĂBUIRE, răbuiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a răbui și rezultatul ei. – V. răbui.

răbuire sf [At: DEX2 / Pl: ~ri / E: răbui] 1 Ștergere de pe răboj (1). 2 Lichidare a unei socoteli. 3 Ungere cu răbuială. 4 Dereticare.

RĂBUI, răbuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A da, a unge cu răbuială (2). – Cf. germ. reiben „a freca”.

RĂBUI, răbuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A da, a unge cu răbuială (2). – Cf. germ. reiben „a freca”.

răbui vt [At: URICARIUL, X, 406 / Pzi: ~esc / E: ns cf ger reiben „a freca, a rade”] (Mol) 1 A șterge de pe răboj (1). 2 A lichida o socoteală. 3 A unge cu răbuială (2). 4 A face curățenie. 5 (Fig) A da gata pe cineva.

RĂBUI, răbuiesc, vb. IV. Tranz. (Mold.) A unge cu unsoare preparată din păcură, cu răbuială (2). Găseam pe moș Chiorpec răbuind ciubotele cu dohot de cel bun. CREANGĂ, A. 45.

A RĂBUI ~iesc tranz. reg. A unge cu răbuială. /<germ. reiben

răbuì v. Mold. a freca cu o unsoare: răbuind cioboatele cu dohot CR. [Cf. nemț. REIBEN, a freca].

răbuĭésc v. tr. (germ. reiben, a freca. V. foraĭbăr). Nord. Frec (ung) cu unsoare încălțămintea.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

răbuire (reg.) s. f., g.-d. art. răbuirii; pl. răbuiri

răbuire (reg.) s. f., g.-d. art. răbuirii; pl. răbuiri

răbuire s. f., g.-d. art. răbuirii; pl. răbuiri

răbui (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răbuiesc, 3 sg. răbuiește, imperf. 1 răbuiam; conj. prez. 1 sg. să răbuiesc, 3 să răbuiască

răbui (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răbuiesc, imperf. 3 sg. răbuia; conj. prez. 3 să răbuiască

răbui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răbuiesc, imperf. 3 sg. răbuia; conj. prez. 3 sg. și pl. răbuiască

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

răbui (-uiesc, răbuit), vb. – (Mold.) A gresa, a unge, a da cu ceară. Probabil din germ. reiben „a freca” (Candrea). – Der. răbuială, s. f. (grăsime, ceară).

Intrare: răbuire
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • răbuire
  • răbuirea
plural
  • răbuiri
  • răbuirile
genitiv-dativ singular
  • răbuiri
  • răbuirii
plural
  • răbuiri
  • răbuirilor
vocativ singular
plural
Intrare: răbui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • răbui
  • răbuire
  • răbuit
  • răbuitu‑
  • răbuind
  • răbuindu‑
singular plural
  • răbuiește
  • răbuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • răbuiesc
(să)
  • răbuiesc
  • răbuiam
  • răbuii
  • răbuisem
a II-a (tu)
  • răbuiești
(să)
  • răbuiești
  • răbuiai
  • răbuiși
  • răbuiseși
a III-a (el, ea)
  • răbuiește
(să)
  • răbuiască
  • răbuia
  • răbui
  • răbuise
plural I (noi)
  • răbuim
(să)
  • răbuim
  • răbuiam
  • răbuirăm
  • răbuiserăm
  • răbuisem
a II-a (voi)
  • răbuiți
(să)
  • răbuiți
  • răbuiați
  • răbuirăți
  • răbuiserăți
  • răbuiseți
a III-a (ei, ele)
  • răbuiesc
(să)
  • răbuiască
  • răbuiau
  • răbui
  • răbuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

răbuire, răbuirisubstantiv feminin

  • 1. regional Acțiunea de a răbui și rezultatul ei. DEX '98 DEX '09
etimologie:
  • vezi răbui DEX '98 DEX '09

răbui, răbuiescverb

  • 1. regional A da, a unge cu răbuială. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Găseam pe moș Chiorpec răbuind ciubotele cu dohot de cel bun. CREANGĂ, A. 45. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.