răbigi v vz răbegi

răbegésc și răbigésc, V. rebegesc.

rebegésc (mă) v. refl. (ung. rebegni și remegni, a te teme, a tremura). Fam. Amorțesc de frig, înțepenesc, mă îngurzesc: ce te-aĭ rebegit așa? Fig. Îmĭ ĭaŭ o înfățișare păcătoasă, sărăcăcĭoasă. – În nord ribe- și răbi-, în sud și răbe-: răbegit de frig (VR. 1920, 10, 517).

RĂBEGI vb. (a rebegi). 1. Răbegja moșn. (17 B III 560) etc. 2. Răbăgel, munt. (BG LVI 158). 3. Rabega fam., act. 4. Rebega, C. (Haț 51). 5. Rebegea (Puc); Rebeg/ii și -ari ss. 6. Cf. Rebedea, S. (T-Jiu).