RÂNCĂ, rânci, s. f. (Pop.) 1. Vână de bou; p. ext. cravașă. 2. Inel (de răchită) cu care se leagă partea de sus a leucii de carâmbul de sus al loitrei unui car. – Et. nec.

râncă¹ sf [At: DDRF / V: (reg) rânc (Pl: râncuri), runc, (reg) rung sn / Pl: ~nci, (reg) ~nce / E: nct] 1 Organul genital al armăsarului Si: (reg) sulac, vână. 2 Vână de bou. 3 (Pex) Curea (1). 4 (Pex) Cravașă. 5 Inel făcut dintr-o curea, din râncă (2), din fier etc., cu care se leagă partea de sus a leucii de carâmbul loitrei unui car Si: gânj, postoroncă. 6 (Reg) Lamb la căruță. 7 (Reg) Potâng la plug.

RÂNCĂ, rânci, s. f. 1. Vână de bou; p. ext. cravașă. 2. Inel (de răchită) cu care se leagă partea de sus a leucii de carâmbul de sus al loitrei unui car. – Et. nec.

RÂNCĂ ~ci f. 1) Inel sau lanț cu care se leagă leuca de carâmbul carului. 2) Vână de bou. 3) pop. Bici împletit din fâșii subțiri de piele; cravașă. /Orig. nec.

râncă f. funia cu care se leagă leuca de carâmbul carului. [Oltenește runc, Tulcea postoruncă (v. această vorbă)].

rânc² sn vz râncă¹

runc² sn vz râncă

rung¹ sn vz râncă¹

RÎNCĂ, rînci, s. f. 1. Vînă de bou; p. ext. gîrbaci, cravașă. Îl bătu cu o rîncă atît de tare, încît și astăzi vînătăile stau neșterse de pe corpul bătrînului. La TDRG. 2. Inel (de răchită) cu care se leagă partea de sus a leucii de carîmbul de sus al loitrei unui car.

rîncă f., pl. ĭ (cp. cu vsl. ronka, mînă). Nord. Bicĭ de vînă de boŭ. Funia saŭ brățara care maĭ înainte lega leŭca de carîmb la car (numită și salamastră). Gînj (Șez. 37, 43). V. postoroncă.

râncă (pop.) s. f., g.-d. art. râncii; pl. rânci

râncă (pop.) s. f., g.-d. art. râncii; pl. rânci

râncă s. f., g.-d. art. râncii; pl. rânci

RÂNCĂ s. (TEHN.) (reg.) gânj, postoroancă. (~ la car.)

RÂNCĂ s. v. biciușcă, cravașă.

rîncă s. v. BICIUȘCĂ. CRAVAȘĂ.

RÎNCĂ s. (TEHN.) (reg.) gînj, postoroancă. (~ la car.)

rîncă s. f. – Inel, cerc, postoroncă, gînj. Sl. rąka „mînă” (Cihac, II, 278). Cf. rîncaci. Este dubletul lui rochiță, s. f. (sprijinul loitrei), în Trans., prin intermediul mag. rakonca (Scriban). – Cf. răcodelie, rucaviță.

RÂNCA, stațiune climaterică și de odihnă, situată în m-ții Parâng (jud. Gorj), la 1.600 m alt., la 63 km NE de de Târgu Jiu, pe drumul național alpin Novaci-Oașa-Sebeș. Pârtie de schi. Climat tonic, cu veri răcoroase (in iul. temp. medie este de 14°C) și ierni friguroase (în ian. media termică sub -4°C), cu zăpadă abundentă. Aerul curat, lipsit de praf și alergeni, liniștea deplină ș.a. sunt factorii de cură indicați pentru tratarea nevrozelor, a stărilor de debilitate, de surmenaj fizic și intelectual.

RÎNCĂ subst. 1. – b. (16 A I 539). 2. Rîncei s. (17 B III 281). 3. Rîncaciu, Stan (AO VIII 319) < adj. rîncaci.