2 intrări

27 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

RÂMA, pers. 3 râmă, vb. I. Intranz. (Despre porci) A scormoni pământul cu râtul. ◊ Expr. (Tranz.; pop.) A râma (un gând pe cineva) la inimă = a chinui (un gând) pe cineva. – Lat. rimare.

RÂMA, pers. 3 râmă, vb. I. Intranz. (Despre porci) A scormoni pământul cu râtul. ◊ Expr. (Tranz.; pop.) A râma (un gând pe cineva) la inimă = a chinui (un gând) pe cineva. – Lat. rimare.

râma [At: PSALT. 10 / V: (înv) rima, (reg) ruma / Pzi: râm, (reg) râmez / E: ml rimare] 1-2 vti A săpa (pământul). 3-4 vti A scormoni (pământul). 5-6 vti (Spc; d. porci) A scurma (pământul) cu râtul Si: (reg) a jirmui, a râtui1 (1-2), a ruciuli, a rujmuli. 7 vt (Îe) A-l ~ (un gând pe cineva) la (sau în, prin) inimă A chinui (un gând) pe cineva.

A RÂMA râm 1. intranz. (mai ales despre porci) A răscoli pământul cu râtul, pătrunzând în adâncime. 2. tranz. fam. (persoane) A încerca să submineze, răscolind trecutul cuiva (pentru a-i găsi lucruri compromițătoare); a scurma. ◊ ~ la inimă a chinui pe cineva un gând, o remușcare etc. /<lat. rimare

râmà v. 1. a scurma sub pământ ca porcii; 2. fig. a roade: mă râmă la inimă să știu ISP. [Lat. RIMARI].

RÂMĂ, râme, s. f. Vierme anelid cu corpul lung, de culoare roșcată, care trăiește în pământ sau pe sub pietre, hrănindu-se cu pământ bogat în resturi vegetale (Lumbricus terrestris). – Din râma.

RÂMĂ, râme, s. f. Vierme anelid cu corpul lung, de culoare roșcată, care trăiește în pământ sau pe sub pietre, hrănindu-se cu pământ bogat în resturi vegetale (Lumbricus terrestris). – Din râma.

râ sf [At: ANON. CAR. / V: (reg) rimă, rumă, ari / Pl: ~me, (reg) ~mi / E: râma] Vierme cu corpul lung, de culoare roșcată, care trăiește în pământ (afânându-l și contribuind la formarea humusului) sau pe sub pietre, hrănindu-se cu pământ bogat în resturi vegetale (Lumbricus terrestris).

RÎMA, pers. 3 rîmă, vb. I. Intranz. (Despre porci) A scormoni pămîntul cu rîtul. Porcii, tot rîmînd și trăgînd de rădăcini, puteau să dărîme gropile peste ei. GALACTION, O. I 296. ♦ Tranz. (Popular, despre oameni) A roade; a fi curios. Pe mine mă rîmă la inimă să știu ceva despre istoria acelei biserici. ISPIRESCU, la CADE.

RÎMĂ, rîme, s. f. Vierme cu corpul lung, de culoare roșcată, care trăiește în pămînt în galerii sau pe sub pietre și se hrănește cu pămînt bogat în resturi vegetale (Lumbricus terrestris). Mi-am aruncat undițile cu rîmă în balta adîncă și m-am cinchit atent lîngă ele. SADOVEANU, N. F. 63. Ca rîma se tîrîi, lipit de pămînt. MIRONESCU, S. A. 120. Rîma vînătă, pe brazdă, se subție, se întinde; Apoi cioara, clonț de pradă, venind repede, o prinde. BELDICEANU, P. 64. Cu rîma mică se prinde peștele mare (= cu mijloace mici se poate realiza mult).

RÂMĂ ~e f. Vierme cu corpul lung și subțire, inelat, de culoare roșcată, care trăiește în pământ, hrănindu-se cu resturi vegetale, și care apare la suprafață după ploaie. /v. a râma

râmă f. vierme inelat cu corpul rotund, folositor agriculturei (Lumbricus agricola): râmele umblă a ploaie. [Tras din râmà].

rîm și (vechĭ) rim, a v. tr. (lat. rîmari și -are, a scormoli; sp. pg. rimar, a scormoli, a cerceta. V. scurm). Scormolesc pămîntu cu rîtu, vorbind de porcĭ. Fig. A te rîma la inimă un lucru, a nu te simți liniștit pînă nu-l facĭ, nu-l spuĭ orĭ nu-l afli. V. jim.

rî f., pl. e (d. a rîma). Un fel de verme lung de vre-o 10-15 centimetri care trăĭește în pămînt și e folositor agriculturiĭ pin scormoliturile luĭ (lumbricus agricola). V. limbric.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

râma (a ~) vb., ind. prez. 3 râ, imperf. 3 pl. râmau; conj. prez. 3 să râme

râma (a ~) vb., ind. prez. 3 râ

râma vb., ind. prez. 3 sg. și pl. râmă

râ s. f., g.-d. art. râmei; pl. râme

râ s. f., g.-d. art. râmei; pl. râme

râmă s. f., g.-d. art. râmei; pl. râme

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

RÂMA vb. (reg.) a jimui, a râmui, a râtui, a ruciuli, a rujmuli, (Munt.) a tefui. (Porcul ~.)

RÎMA vb. (reg.) a jimui, a rîmui, a rîtui, a ruciuli, a rujmuli, (Munt.) a tefui. (Porcul ~.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

rîma (-m, at), vb.1. (Despre porci) A scurma pămîntul cu rîtul. – 2. A scurma. – Mr. răm(are), arîm(are), megl. rǫm, rămari. Lat. rimāre (Pușcariu 1461; REW 7320; Paul Remy, Rom., LXXVI, 374-83), cf. tosc. rumare, prov., cat., sp. rimar, v. fr. rimée „crăpătură, spărtură”, alb. rëmoń (Philippide, II, 652). Legătura cu curma și dărîma este dubioasă. – Der. rîmător, s. m. (porc, dobitoc); rîmătură, s. f. (scurmătură; loc de rîmat). Rîmă, s. f. (vierme care trăiește în pămînt), care se consideră în general drept deverbal de la a rîma (Tiktin; REW 7320; Candrea), este mai curînd gr. ῥόμος „vierme, rîmă”, fără îndoială apropiat formal verbului. Cf. și REW 7434.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

râmă, râme s. f. (glum.) 1. penis (mai ales de dimensiuni reduse). 2. autobuz articulat.

Intrare: râma
verb (VT1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • râma
  • râmare
  • râmat
  • râmatu‑
  • râmând
  • râmându‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • râ
(să)
  • râme
  • râma
  • râmă
  • râmase
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • râ
(să)
  • râme
  • râmau
  • râma
  • râmaseră
ruma
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: râmă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • râ
  • râma
plural
  • râme
  • râmele
genitiv-dativ singular
  • râme
  • râmei
plural
  • râme
  • râmelor
vocativ singular
plural
rumă
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

râmaverb

  • 1. (Despre porci) A scormoni pământul cu râtul. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Porcii, tot rîmînd și trăgînd de rădăcini, puteau să dărîme gropile peste ei. GALACTION, O. I 296. DLRLC
    • 1.1. tranzitiv popular (Despre oameni) A fi curios. DLRLC
      sinonime: roade
      • format_quote Pe mine mă rîmă la inimă să știu ceva despre istoria acelei biserici. ISPIRESCU, la CADE. DLRLC
      • chat_bubble A râma (un gând pe cineva) la inimă = a chinui (un gând) pe cineva. DEX '09 DEX '98
etimologie:

râ, râmesubstantiv feminin

  • 1. Vierme anelid cu corpul lung, de culoare roșcată, care trăiește în pământ sau pe sub pietre, hrănindu-se cu pământ bogat în resturi vegetale (Lumbricus terrestris). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Mi-am aruncat undițile cu rîmă în balta adîncă și m-am cinchit atent lîngă ele. SADOVEANU, N. F. 63. DLRLC
    • format_quote Ca rîma se tîrîi, lipit de pămînt. MIRONESCU, S. A. 120. DLRLC
    • format_quote Rîma vînătă, pe brazdă, se subție, se întinde; Apoi cioara, clonț de pradă, venind repede, o prinde. BELDICEANU, P. 64. DLRLC
    • chat_bubble Cu râma mică se prinde peștele mare = cu mijloace mici se poate realiza mult. DLRLC
etimologie:
  • râma DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.