RINICHI, rinichi, s. m. Fiecare dintre cele două organe interne ale omului și ale animalelor superioare, care secretă și excretează urina și care sunt situate în regiunea lombară, în afara cavității peritoneale, de fiecare parte a coloanei vertebrale; rărunchi. ◊ (Med.) Rinichi artificial = aparat care servește la înlocuirea temporară a funcțiilor rinichiului, eliminând totodată produșii toxici din sânge, fără să modifice compoziția lui. – Lat. reniculus.

rinichi sm [At: BIBLIA (1688), 60 / V: (îrg) răn~, (înv) rinic, (reg) rân~, ran~, ren~, ~iche, ~inchi / Pl: ~ / E: ml reniculus] 1 Fiecare dintre cele două organe interne ale omului și ale animalelor superioare, care secretează și excretează urina și care sunt situate în regiunea lombară, în afara cavității peritoneale, de fiecare parte a coloanei vertebrale Si: (pop) rărunchi, (reg) mămuc, momic. 2 (Med; îs) ~ artificial Aparat care servește la înlocuirea temporară a funcțiilor rinichiului, eliminând totodată produșii toxici din sânge, fără să modifice compoziția lui Si: dializator (3), dializor.

RINICHI, rinichi, s. m. Fiecare dintre cele două organe interne ale omului și ale animalelor superioare, care secretează și excretează urina și care sunt situate în regiunea lombară, în afara cavității peritoneale, de fiecare parte a coloanei vertebrale; rărunchi. ◊ (Med.) Rinichi artificial = aparat care servește la înlocuirea temporară a funcțiilor rinichiului, eliminând totodată produșii toxici din sânge, fără să modifice compoziția lui. – Lat. reniculus.

RINICHI, rinichi, s. m. Fiecare dintre cele două organe interne, de forma boabelor de fasole, care secretă și excretă urina, situate în regiunea lombară în afara cavității peritoneale, de fiecare parte a coloanei vertebrale; (popular) rărunchi. Începuse să povestească oamenilor cum i-au scos doctorii cei mari un rinichi. REBREANU, I. 24.

RINICHI ~ m. (la om și la animale) Organ-pereche al aparatului urinar, situat (simetric) în regiunea lombară. ◊ ~ artificial aparat care înlocuiește provizoriu rinichiul. /<lat. reniculus

RINICHI s. m. (ȚR, Trans. SE) Rărunchi. B: Jatro, Rănichi. LEX. 1683, 84^r. Și vei lua de la berbeace ... rănichii amîndoi. BIBLIA (1688) ; cf. MARDARIE, 112, 190, 297. C: Boale primăvara: paralij, adecă ameție, umflătură, gălbenare. oftică, boale la rinichi, la coaste. CAL.1733, 49. Variante: rănichi(u) (MARDARIE, 112, 190, 297; BIBLIA 1688). Etimologie: lat. reniculus. Cf. rărunchi.

riníchĭ și (vechĭ) răníchĭ, rîníchĭ m., pl. tot așa (lat. *renîcŭlus îld. renĭcŭlus, dim. d. ren, rênis, rinichĭ; it. rognone și arnione, fr. rognon, d. lat. *renio, renionis. V. rărunchĭ, rînă). Vest. Fie-care din cele doŭă glande care secretează urina și care-s așezate lîngă șira spinăriĭ la șale. (Se zice și despre om, și despre animale). – În Olt. rininchĭ. V. bojoc, gighir.

ranichi sm vz rinichi

rănichi sn vz rinichi

rânichi sm vz rinichi

renichi sm vz rinichi

rinic² sm vz rinichi

riniche sm vz rinichi

rininchi sm vz rinichi corectat(ă)

RĂNICHI(U) s.m. v. rinichi.

rinichiu (rărunchiu) m. 1. una din cele două glande așezate de ambele părți ale coloanei vertebrale, secretând urina: boală de rinichi; 2. la bucătărie: rinichi de vacă. [Lat. RENICULUS].

răníchĭ, V. rinichĭ.

rînichĭ, V. rinichĭ.

rinichi s. m., pl. rinichi, art. rinichii

rinichi s. m., pl. rinichi, art. rinichii

rinichi s. m., pl. rinichi

rinichi

rinichiu, -chi.

RINICHI s. (ANAT.) (înv. și pop.) rărunchi, (prin Ban.) bobric, mămuc, momic, momuc.

RINICHI s. (ANAT.) (înv. și pop.) rărunchi, (prin Ban.) bobric, mămuc, momic, momuc.

rinichi (rinichi), s. m. – Organ care excretează urina. – Mr. arnicl’u. Lat. rēnĭcŭlus (Pușcariu 1466; REW 7029), dim. al lui rēn, cf. rărunchi. Circulă în Munt. și Dobr. (ALR, I, 48), în celelalte regiuni este înlocuit de rărunchi.

RINÍCHI (lat. reniculus) s. m. Organ principal de excreție la vertebrate. Mamiferele și omul au câte doi r., așezați în cavitatea abdominală retroperitoneal, de o parte și de alta a coloanei vertebrale, în regiunea lombară; r. drept este așezat ceva mai jos decât cel stâng. R. are forma unui bob de fasole și pe secțiunea longitudinală este alcătuit dintr-o capsulă externă fibroasă și substanța renală propriu-zisă. Aceasta, la rândul său este formată din două zone: o zonă externă sau corticală și una internă sau medulară. Zona corticală este formată în special din glomeruli, iar zona medulară din canale urinifere, care formează piramidele lui Malpighi. Principala unitate morfofuncțională a r. este nefronul, alcătuit din glomerul și canale urinifere, în care are loc filtrarea plasmei sangvine și formarea urinei. Fiecare r. conține aproximativ un milion de nefroni, din care, în condiții obișnuite, funcționează simultan doar 30%. R. se caracterizează printr-o vascularizație foarte bogată, ceea ce permite ca în decurs de 24 de ore să treacă prin el 1.500 l de sânge. Nefronii comunică cu o cavitate din interiorul r. în care se acumulează ureea, care se scurge apoi prin uretere în vezica urinară. R. îndeplinesc în organism numeroase funcțiuni, dintre care cea mai importantă este eliminarea din organism prin urină a produșilor de dezasimilație azotați, a surplusului de săruri, apă, substanțe toxice și eterogene. De asemenea r. au un rol important în menținerea echilibrului acidobazic și al homeostaziei mediului intern etc. Secretă renină și eritropoietină. ◊ R. artificial = aparat care servește la înlocuirea temporară a funcțiilor r. realizând eliminarea produșilor toxici (ex. uree) din sânge fără să modifice compoziția acestuia. Funcționarea r.a. se bazează pe principiul hemodializei (separarea sângelui prin membrana semipermeabilă a r.a.).