râga[m] (cuv. sanscrit, „culoare, dispoziție [sufletească]”), termen cu semnificație asemănătoare modului (I, 1) grec, dastagah-ului persan și maqam*-ului arab, care se aplică organizării melodice prin 15 calități ale sunetului, dintre care: „alegerea” sunetului, modul propriu-zis, ritmul și formulele (I, 3) melodice asociate etc. Ca „model” melodic, r. este semnalată în muzica hindusă în sec. 9, punctul culminant al aprofundării sale teoretice și estetic-simbolice fiind atins în sec. 16 (când a fost reprezentată chiar și în miniaturi). Din punct de vedere teoretic r. se axează pe un finalis* fix, intervalele* acestei scări având fiecare un sens expresiv precis, caracterul modulului fiind la rândul său suma concordanțelor și contrastelor dintre aceste intervale. Într-o r., sensul ascendent și cel descendent al melodiei impun intervale diferite. În fiecare tetracord*, un sunet este accentuat: cel din primul tetracord se numește vâdi (vorbit), iar cel din al doilea samvâdi (consonant). Modurile r. având aceleași sunete constitutive dar accentuări interioare diferite ale acestora sunt considerate moduri diferite. Împărțite în r. masculine și râgini feminine, aceste modele – grupate în cicluri – au fost asociate simbolic (ca în mai toate culturile antice orientale) cu zilele și părțile lor (dimineața, amiaza, seara), cu lunile anului și cu anotimpurile etc.