3 intrări
30 de definiții
din care- explicative (15)
- morfologice (8)
- relaționale (6)
- etimologice (1)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
RÂCÂIT2, -Ă, râcâiți, -te, adj. 1. Care este scormonit, scurmat, zgâriat. 2. Îndepărtat prin zgâriere. – V. râcâi.
RÂCÂIT2, -Ă, râcâiți, -te, adj. 1. Care este scormonit, scurmat, zgâriat. 2. Îndepărtat prin zgâriere. – V. râcâi.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de dante
- acțiuni
RÂCÂIT1 s. n. Faptul de a râcâi; zgomotul produs prin râcâire. – V. râcâi.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
RÂCÂIT1 s. n. Faptul de a râcâi; zgomotul produs prin râcâire. – V. râcâi.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de dante
- acțiuni
râcâit2, ~ă a [At: DEX / Pl: ~iți, ~e / E: râcâit1] 1 Care este scurmat cu ghearele sau cu labele. 2 Care este zgâriat cu unghiile (sau cu ajutorul unui instrument). 3 (Fig) Care este frământat de stări sufletești, gânduri etc. 4 (Reg; d. foc, jăratic) Care este răscolit Si: zgândărit. 5 (Reg) Care este scărpinat. 6 Care este îndepărtat prin radere Si: răzuit.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
râcâit1 sn [At: DL / Pl: ? / E: râcâi1] 1-6 Râcâire (1-6). 7-10 Zgomotul produs prin râcâire (1, 2, 4, 6).
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
RÂCÂI, râcâi, vb. IV. Tranz. (Despre păsări sau animale) A scormoni, a scurma (pământul) cu ghearele sau cu labele; p. ext. (despre oameni) a zgâria ceva cu unghiile sau cu ajutorul unui instrument. ◊ Expr. A(-l) râcâi (pe cineva) la inimă = a-l chinui pe cineva gândul că trebuie să facă un lucru și nu l-a făcut sau că știe un lucru care interesează pe altul și nu-l spune. ♦ A îndepărta prin zgâriere un înveliș, un strat. – Formație onomatopeică.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
răcâi v vz râcâi
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
râcăi3 v vz râcâi corectat(ă)
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
râcâi1 vt [At: PANN, P. V. I, 129 / V: (îvr) ~căi / Pzi: răcâi / E: fo] 1 (D. păsări sau animale) A scurma pământul cu ghearele sau cu labele. 2 (D. oameni) A zgâria cu unghiile (sau cu ajutorul unui instrument) Si: (reg) a râcălui (4). 3 (Fig; d. stări sufletești, gânduri etc.) A frământa (10). 4 (Îe) A-i ~ (cuiva) inima A chinui pe cineva un gând, un sentiment etc. 5 (Îe) A(-l) ~ (pe cineva) la inimă A neliniști. 6 (Reg) A răscoli focul, jăraticul pentru a-l înviora Si: a zgândări. 7 (Reg) A scărpina. 8 A îndepărta prin radere un înveliș, un strat Si: a răzui.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
ricăi1 v vz râcâi1
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
RÂCÂI, râcâi, vb. IV. Tranz. (Despre păsări sau animale) A scormoni, a scurma cu ghearele sau cu labele; p. ext. (despre oameni) a zgâria ceva cu unghiile sau cu ajutorul unui instrument. ◊ Expr. A(-l) râcâi (pe cineva) la inimă = a-l chinui pe cineva gândul că trebuie să facă un lucru și nu l-a făcut sau că știe un lucru care interesează pe altul și nu-l spune. ♦ A îndepărta prin zgâriere un înveliș, un strat. – Formație onomatopeică.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de RACAI
- acțiuni
RÎCÎI, rîcîi, vb. IV. Tranz. (Despre păsări sau animale) A scurma sau a scormoni (pămîntul) cu ghearele sau cu labele. Lighioana începu să rîcîie țărîna cu labele. ODOBESCU, S. III 184. ◊ Expr. A rîcîi (pe cineva) la inimă = a-l chinui pe cineva gindul că trebuia să facă un lucru și nu l-a făcut sau că știe un lucru care interesează pe altul și nu-l spune. ◊ Intranz. Cînii neîntrerupt se preumblau în giurul... fîntînii, rîcîind cu picioarele în pămînt. RETEGANUL, P. IV 46. Găina rîcîie cu picioarele. PANN, P. V. I 129. Vija mirosea... Și-unde-mi lătra, Și tot rîcîia, Piatra dezgropa. TEODORESCU, P. P. 417. ♦ (Despre oameni) A zgîria cu unghiile sau cu ajutorul unui instrument. Îl văzu pe bătrîn agitat; cu degetele descărnate făcea sforțări rîcîind plapoma. BART, E. 344. Rîcîie cu bățul... pămîntul dinaintea lui. BRĂTESCU-VOINEȘTI, F. 11. Ideea ce turbură pe oarecari amatori de antichități că n-au decît să rîcîie pămîntul ca să găsească obiecte de artă. BOLINTINEANU, O. 306. ♦ A îndepărta prin zgîriere un înveliș, un strat. Rîcîi mușchiul care ascunsese încuietoarea. GALACTION, O. I 256. Ea rîcîie de pe zidurile monumentelor scoarța depusă. CARAGIALE, N. S. 35.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
RÎCÎIT s. n. Faptul de a rîcîi; zgomotul produs prin rîcîire.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
A RÂCÂI râcâi tranz. (pământ, paie, gunoi etc.) A răscoli, dând la o parte straturile de deasupra; a scormoni; a scurma. ◊ A-l ~ (pe cineva) la inimă a roade (pe cineva) un gând, o părere de rău, o grijă. / Onomat.
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
rícăĭ(ésc), V. rîcăĭesc.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
rîcîĭ și -ĭésc, a -í v. tr. (sîrb. rkati, a hîrcîi, a sforăi. V. hîrcîĭ, rîgîĭ). Scurm, scormonesc cu unghiile: găina rîcîĭe pămîntu. V. intr. Găina rîcîĭe la gunoĭ. Fig. A te rîcîi ceva la inimă, la buzunar, a nu avea liniște pînă ce nu zicĭ orĭ nu facĭ orĭ nu cheltuĭeștĭ, a te roade, a te scurma, a avea mîncărime. V. rîm, scurm.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
râcâit s. n.
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de claudiad
- acțiuni
râcâit s. n.
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
râcâit s. n.
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
râcâi (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. râcâi, 3 râcâie, imperf. 1 râcâiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să râcâi, 3 să râcâie
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de claudiad
- acțiuni
râcâi (a ~) vb., ind. prez. 3 râcâie, imperf. 3 sg. râcâia; conj. prez. 3 să râcâie
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
râcâi vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. râcâie, imperf. 3 sg. râcâia
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
rîcîi (ind. prez. 1 sg. rîcîi, 3 sg. și pl. rîcîie)
- sursa: MDO (1953)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
râcâiu, -câe 3.
- sursa: IVO-III (1941)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
RÂCÂIT s. v. scurmare.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
RÂCÂIT adj. scormonit, scurmat, (reg.) scofelit, scorbelit. (Pământ ~.)
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
RÂCÂI vb. 1. v. scurma. 2. a zgâria, (pop.) a zgrepțăna. (A ~ cu unghiile un obiect.) 3. v. zgândări. 4. a răzui, (rar) a scobi. (~ pipa spre a o curăța.)
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
RÎCÎI vb. 1. a scormoni, a scurma, (rar) a scotoci, (înv., pop. și fam.) a scociorî, (înv. și reg.) a scodoli, a scorbeli, (reg.) a răcăli, a rășchia, a scodormoli, (prin Mold.) a rîcălui, (Transilv. și Maram.) a scorni. (Găinile ~ pămîntul.) 2. a zgîria, (pop.) a zgrepțăna. (A ~ cu unghiile un obiect.) 3. a (se) zgîndări, (pop.) a (se) scociorî, a (se) zădărî, (reg.) a (se) zgîncili, (Olt.) a (se) zgîmăi. (Nu-ți mai ~ rana.) 4. a răzui, (rar) a scobi. (~ pipa spre a o curăța.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
RÎCÎIT adj. scormonit, scurmat, (reg.) scofelit, scorbelit. (Pămînt ~.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
RÎCÎIT s. rîcîială, rîcîitură, scormonire, scurmare, scurmătură, (înv., pop. și fam.) scociorîre, scociorît. (~ pămîntului cu ghearele.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare etimologice
Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
rîcîi (rîcîi, rîcîit), vb. – A scormoni, a roade. – Var. rîcălui. Origine expresivă, cf. sl. rkati „a sforăi” (după Scriban, sl. ar fi etimon pentru rom.), gr. ῥυϰαρίζω „a răzui”, fr. racler „a roade”. Der. din sl. ryti, ryją „a scormoni” (Cihac, II, 312), nu pare posibilă. – Der. rîcîit (var. rîcîitură, rîcîială), s. n. (răzuială).
- sursa: DER (1958-1966)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
adjectiv (A2) Surse flexiune: DOR | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
vocativ | singular | — | — | ||
plural | — | — |
substantiv neutru (N29) | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural | — | — | |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural | — | — | |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
verb (VT343) Surse flexiune: DOR | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
|
râcâit, râcâităadjectiv
- 2. Îndepărtat prin zgâriere. DEX '98 DEX '09
etimologie:
- râcâi DEX '98 DEX '09
râcâitsubstantiv neutru
- 1. Faptul de a râcâi; zgomotul produs prin râcâire. DEX '09 DLRLCsinonime: râcâială râcâitură scociorâre scociorât scormonire scurmare scurmătură
etimologie:
- râcâi DEX '09 DEX '98
râcâi, râcâiverb
- 1. (Despre păsări sau animale) A scormoni, a scurma (pământul) cu ghearele sau cu labele. DEX '09 DLRLC
- Lighioana începu să rîcîie țărîna cu labele. ODOBESCU, S. III 184. DLRLC
- Cînii neîntrerupt se preumblau în giurul... fîntînii, rîcîind cu picioarele în pămînt. RETEGANUL, P. IV 46. DLRLC
- Găina rîcîie cu picioarele. PANN, P. V. I 129. DLRLC
- Vija mirosea... Și-unde-mi lătra, Și tot rîcîia, Piatra dezgropa. TEODORESCU, P. P. 417. DLRLC
- 1.1. (Despre oameni) A zgâria ceva cu unghiile sau cu ajutorul unui instrument. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: zgâria
- Îl văzu pe bătrîn agitat; cu degetele descărnate făcea sforțări rîcîind plapoma. BART, E. 344. DLRLC
- Rîcîie cu bățul... pămîntul dinaintea lui. BRĂTESCU-VOINEȘTI, F. 11. DLRLC
- Ideea ce turbură pe oarecari amatori de antichități că n-au decît să rîcîie pămîntul ca să găsească obiecte de artă. BOLINTINEANU, O. 306. DLRLC
-
- 1.2. A îndepărta prin zgâriere un înveliș, un strat. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Rîcîi mușchiul care ascunsese încuietoarea. GALACTION, O. I 256. DLRLC
- Ea rîcîie de pe zidurile monumentelor scoarța depusă. CARAGIALE, N. S. 35. DLRLC
-
- A(-l) râcâi (pe cineva) la inimă = a-l chinui pe cineva gândul că trebuie să facă un lucru și nu l-a făcut sau că știe un lucru care interesează pe altul și nu-l spune. DEX '09 DEX '98 DLRLC
-
etimologie:
- DEX '98 DEX '09