rușeață sf vz roșeață

roșeață sf [At: ANON. CAR. / V: (îrg) ruș~ / E: roșu + eață] 1 Culoare roșie Si: roșeală (1), (îrg) rușință 2 Culoare roșie a feței sau a altor părți ale corpului (datorită circulației sangvine) 3 Culoare roșie a feței (datorită unei emoții, a frigului etc.) Si: îmbujorare. 4 (Reg; îe) A-i mânca roșața fața A fi gras și sănătos. 5 (Îrg) Fard. 6 Pată roșie pe piele (simptom al unei boli). 7 (Pop) Erizipel. 8 (Pop) Pelagră. 9 (Pop) Gingivită. 10 (Pop) Bășicuță foarte dureroasă, care iese în nas. 11 (Buc; pop) Bube la copii apărute pe cap și pe față, îndată după naștere Si: rofiI (1). 12 (Ban) Rugina grâului. 13 (Bot; reg) Floare nedefinită mai îndeaproape Si: roșeală (9).

rușeț, ~eață a [At: JIPESCU, ap. TDRG / Pl: ~i, ~e / E: roșu + -eț] (Reg) Roșcat (1).

ROȘEAȚĂ, roșeți, s. f. Culoare roșie. Nu se mai vedea roșeața cerului. DUMITRIU, N. 53. Și se făcu-n văzduh roșeață, C-ntr-un pahar cu sînge-umplut. COȘBUC, P. I 242. Cum ei mergînd alături se ceartă și se-ntreabă, Nu văd în fundul nopții o umbră de roșeață. EMINESCU, O. I 97. ♦ Împurpurare, culoare roșie a feței (trecătoare, ca semn al unei emoții, sau permanentă). O roșeață ușoară trecu repede peste fața copilului. DUMITRIU, N. 148. Roșeața mustrării i se ridicase în obraji. BART, E. 253.

ROȘEAȚĂ/ f. 1) Culoare roșie. 2) Îmbujorare, împurpurare la față. ~a din obraji. 3) v. ROȘEALĂ. [G.-D. roșeții] /roșu + suf. ~eață

roșeață f. 1. coloarea roșie; 2. colorațiune a feței sub electul unei emoțiuni; 3. pete roșii pe față sau piele.

roșeáță f., pl. ețĭ (d. roș). Coloarea roșie: roșeața unuĭ vin, unuĭ apus de soare, unuĭ nas bețiv, unuĭ obraz care simte rușine. Pelagră. – Vechĭ ruș-.

rușeálă, rușeață, V. roșea-.

rușéț, -eáță adj., pl. ețĭ, ețe (d. roș orĭ d. rus 2). Vest. Rar. Roșcat (?): boŭ rușeț.

roșeață s. f., g.-d. art. roșeții

roșeață s. f., g.-d. art. roșeții

roșeață s. f., g.-d. art. roșeții

roșeață

roșeață, -șeței gen. a.

ROȘEAȚĂ s. îmbujorare, împurpurare, roșeală, rumeneală, (înv. și pop.) rumeneață, (reg.) rujă. (~ din obraji.)

ROȘEAȚĂ s. v. erizipel, gingivită, pelagră, rugină.

RUȘEȚ adj. v. arămiu, roșcat, roșcovan, roșiatic.

roșeață s. v. ERIZIPEL. GINGIVITĂ. PELAGRĂ. RUGINĂ.

ROȘEAȚĂ s. îmbujorare, împurpurare, roșeală, rumeneală, (înv. și pop.) rumeneață, (reg.) rujă. (~ din obraji.)

rușeț adj. v. ARĂMIU. ROȘCAT. ROȘCOVAN. ROȘIATIC.

RUȘEȚ, -EAȚĂ, rușeți, -e, adj. 1. Roșcat. 2. Suriu. (din rus²; des folosit ca toponim)

roșeață, roșeți s. f. (intl.) aur.