rutinare s. f. Șablonizare a lucrului ◊ „Rutinarea, blazarea, plictisirea [...] intervin la noi prea repede și prea des [...]” R.lit. 42/93 p. 11 (din rutina)

rutina vtr [At: LM / Pzi: ~nez / E: fr routiner] 1-2 (Rar) A învăța prin rutină.

rutinar, ~ă [At: BARCIANU / Pl: ~i, ~e / E: rutină + -ar] 1 a Făcut prin rutină Si: (frm) rutinier (1). 2 sm Persoană care are rutină (1) Si: rutinier (2). 3 sm (Dep) Sclav al rutinei (2).

RUTINAR, rutinari, s. m. Cel care lucrează prin rutină; (depreciativ) care este anchilozat de o disciplină excesivă. – Variantă: (franțuzism) rutinier (CONTEMPORANUL, S. II, 1950, nr. 156, 6/3) s. m.

RUTINIER s. m. v. rutinar.

RUTINA vb. I. tr. (Rar) A învăța prin rutină. ♦ refl. A căpăta anumite deprinderi; a căpăta rutină. [< fr. routiner].

RUTINAR s.m. (Rar) Cel care nu lucrează decît prin rutină; sclav al automatismului. // adj. Făcut prin rutină; automatizat, șablonizat. [Var. rutinier, -ă adj., s.m. și f. / cf. fr. routinier].

RUTINIER, -Ă adj., s.m. și f. v. rutinar.

RUTINA vb. I. tr. a crea anumite deprinderi. II. refl. a căpăta rutină. (< fr. routiner)

RUTINAR, -Ă adj. rutinier. (după fr. routinier)

RUTINAR ~ă (~i, ~e) și substantival Care ține de rutină; propriu rutinei. /rutină + suf. ~ar

rutinà v. a învăța prin rutină.

rutinar a. care lucrează cu rutină.

*rutinár, -ă adj. (d. rutină după fr. routinier). Care lucrează după rutină, care (chear dacă e răŭ) nu vrea să schimbe regulele apucate: funcționar rutinar. De om rutinar: spirit rutinar. S. m. Un rutinar. V. pareatcă.

*rutinéz v. tr. (fr. routiner). Deprind în afacerĭ. V. refl. Tînăru s’a rutinat.

rutinar adj. m., s. m., pl. rutinari; adj. f., s. f. rutinară, pl. rutinare

rutinar adj. m., s. m., pl. rutinari; adj. f., s. f. rutinară, pl. rutinare

rutina vb., ind. prez. 1 sg. rutinez, 3 sg. și pl. rutinează

rutinar adj. m., s. m., pl. rutinari; f. sg. rutinară, pl. rutinare

RUTINAR adj., s. rutinier. (Spirit ~.)

RUTINAR adj., s. rutinier. (Spirit ~.)