rută¹ sf [At: COTEANU, Pl. 21 / Pl: rute / E: ml ruta] 1 (Bot; șîc ~-de-grădină, ~-de-muri) Virnanț (Ruta graveolens) 2 (Bot) Rutișor (6) galben (Thalictrum flavum). 3 (Bot; Trs) Tătăiși (Chrysanthemum cinerariaefolium). 4 (Bot) Roibă (Rubia tinctorum). 5 (Bot; reg) Nalbă (Lavatera thuringiaca). 6 (Bot; îc) ~-sălbatică Tămâiță-de-câmp (Ajuga chamaepitys). 7 (Reg; csnp) Băutură făcută din rută¹ (1).

rută² [At: DN² / Pl: rute / E: fr route, ger Rutte] 1 Drum urmat de un vehicul. 2 Traseu. 3 Direcție (2).

ruță i [At: ALR II 5 737/157 / V: ~țu / E: mg ruca] (Trs; Dob; mgm; rep) Strigăt pentra chemat sau alungat rațele.

ruțu i vz ruță

virnanț s.m. (bot.) Plantă erbacee, aromatică, avînd miros neplăcut, pătrunzător, cu frunzele alterne, penate, și cu florile galbene, dispuse în corimb, folosită în farmaceutică (Ruta graveolens); rută. • pl. -i. /<magh. virnanc.

RUGINIȚĂ, ruginițe, s. f. 1. Numele a două plante: a) plantă erbacee cu frunze mici, înguste la bază și dințate la vârf (Asplenium ruta muraria); b) strașnic (III) (Asplenium trichomanes). 2. Ciupercă parazită care atacă și distruge frunzele plantelor (Uromyces scuteleatus). – Rugină + suf. -iță.

VIRNANȚ, virnanți, s. m. Plantă erbacee aromatică cu frunze alterne și penate, cu flori galbene, dispuse în corimb, cu întrebuințări în medicină; rută (Ruta graveolens). – Din magh. virmanc.

RUTĂ², rute, s. f. (Bot.) Virnanț.

RUTĂ¹, rute, s. f. Cale parcursă de un vehicul spre a merge dintr-un loc în altul; drum, traseu. Rută terestră.

RUTĂ s.f. Drum, traseu. ♦ Via, direcție. [< fr. route].

RUTĂ s. f. drum urmat de un vehicul; traseu. ◊ direcție. (< fr. route)

RUTĂ¹ ~e f. Cale prestabilită care urmează să fie parcursă (de o persoană sau de un vehicul); drum; itinerar; parcurs; traiect; traseu. /<fr. route, germ. Rutte

RUTĂ² ~e f. Plantă erbacee cu miros pătrunzător, neplăcut, cu tulpina ramificată, cu frunze mici, înguste, și cu flori galbene dispuse în inflorescență. /<lat. ruta

RUTĂ s. f. (Ban., Trans. SV) Numele mai multor plante erbacee. Zeciuiț minta și ruta și toate legumile. N. TEST. (1648). Rutĕ. Ruta. AC, 366. Să mănînci rută. PL, 150^r. Etimologie: lat. ruta.

rută f. plantă medicinală cu florile galbene, cultivată și prin părțile noastre (Ruta graveolens).

rútă f., pl. e (lat. rûta, it. ruta, fr. rue; germ. raute, pol. rus. rut. ruta. Neol. din sec. 17). O plantă originară din sudu Eŭropeĭ și cultivată și pe la noĭ (ruta gravéolens). Se culege în timpu înfloririĭ p. proprietățile eĭ emenagogice ș. a. – În Trans. virnanț.

rută-sălbatică (plantă) s. f., art. ruta-sălbatică, g.-d. art. rutei-sălbatice; pl. rute-sălbatice

rută s. f., g.-d. art. rutei; pl. rute

!rută-sălbatică (plantă) s. f., art. ruta-sălbatică, g.-d. art. rutei-sălbatice; pl. rute-sălbatice

ruta-sălbatică s. f., art. ruta-sălbatică

rută (drum, plantă) s. f., pl. rute

RUGINIȚĂ s. (BOT.; Asplenium ruta muraria) (reg.) feriguță, spinarea-lupului.

RUTĂ s. (BOT.) 1. (Ruta graveolens) virnanț. 2. (Thalictrum flavum) rutișor galben.

RUTĂ s. drum, itinerar, parcurs, traiect, traiectorie, traseu, (astăzi rar) marșrut, (înv., prin Mold.) șleau, (livr.) relație. (~ urmată de un vehicul.)

RUTĂ-SĂLBATICĂ s. v. tămâiță-de-câmp.

VIRNANȚ s. (BOT.; Ruta graveolens) rută.

RUTĂ s. (BOT.) 1. (Ruta graveolens) virnanț. 2. (Thalictrum flavum) rutișor-galben.

RUTĂ s. drum, itinerar, parcurs, traiect, traiectorie, traseu, (astăzi rar) marșrut, (înv., prin Mold.) șleau. (~ urmată de un vehicul.)

rută-sălbatică s. v. TĂMÎIȚĂ-DE-CÎMP.

rută (rute), s. f. – Virnanț (Ruta graveolens). Lat. ruta, cultism din sec. XVII. Nu este cuvînt moștenit, în ciuda părerii lui Pușcariu 1489, nici probabil sl. (cf. Miklosich, Slaw. Elem., 43) sau mag. (Gáldi, Dict., 155). – Der. rutișor, s. m. (plante, Thalictrum angustifolium, T. minus, T. flavum).

RUTĂ², rute, s. f. (Bot.) Ruta graveolens. (din lat. ruta, împrumut cultural din sec. al XVII-lea; nu este un cuvînt tradițional și, prob., nici sl. sau magh.)

ruță! interj. (reg.) strigăt, chemare a rațelor.

RUTA L., RUTĂ, VIRNANȚ, fam. Rutaceae. Gen originar din regiunile mediteraneene pînă în estul Siberiei, cca 58 specii, erbacee, perene sau arbuști. Frunze glanduloase, aromatice, simple sau penat-sectate. Flori galbene sau verzi, caliciul persistent eu 4-5 sepale, corolă cu 4-5 petale concave, cu marginea curbată, 8-10 stamine. Fruct, capsulă sferică, semințe numeroase.

RUTĂ subst. (plantă) < lat. ruta. 1. Rutea (17 B III 289); – N. (16 B I 85); – țig. (16 B I 43). 2. Rutaș boier, 1437 (Ț-Rom 177; AO XVII 289).

Ruta graveolens L. (syn. R. hortensis Mill.). Specie care înflorește vara. Flori galbene, așezate în corimbe terminale (4-5 petale concave, întregi, dentate sau franjurate, caliciul cu 4-5 diviziuni persistente, 10 stamine) așezate în corimbe terminale. Frunze verzi-albăstrui, tripenate sau penat-crestate. Laciniile alungit-eliptice, afară de cea terminală care este spatulată, nedentate sau slab-dentate, glanduloase. Plantă erbacee sau lemnoasă, pînă la 0,50 m, verde-albăstruie, aromatică.

Ruta patavina L. (syn. Haplophyllum patavinum A. Juss.). Specie care înflorește vara. Flori galbene (petale nedentate) în cimă helicoidală. Frunze radicale nedivizate, cele caulinare trifoliate cu foliole liniare.