RUSTICAN, -Ă, rusticani, -e, adj. (Rar) Rustic. – Din it. rusticano.

rustican, ~ă a [At: ANGHEL – IOSIF. C. M. II, 12 / Pl: ~i, ~e / E: it rusticano] 1-2 (Itr) Rustic (1-2).

RUSTICAN, -Ă, rusticani, -e, adj. (Italienism rar) Rustic. – Din it. rusticano.

HREAN s. m. Plantă legumicolă din familia cruciferelor, cu tulpina subterană cilindrică, groasă, albă (folosită în alimentație drept condiment), cu frunzele mari și cu flori albe (Armoracia rusticana). ◊ Expr. A trăi (sau a se deprinde) ca viermele în hrean = a trăi, a duce o viață amărâtă, plină de privațiuni. – Din sl. hrĕnŭ.

RUSTICAN, -Ă, rusticani, -e, adj. (Italienism rar) Rustic. Mi-a dat gînsacul cea mai fină pană Și-un strugure de boz mi-a dat cerneală, Zicîndu-mi: «Scrie cea mai colosală Poemă scrisă-n Dacia Traiană. Să pui într-însa viața rusticană». ANGHEL-IOSIF, C. M. II 12.

RUSTICAN, -Ă adj. (Italienism) De la țară, de țăran; țărănesc; campestru; rustic. [< it. rusticano].

RUSTICAN, -Ă adj. rustic. (< it. rusticano)

HREAN m. Plantă erbacee legumicolă cu frunze mari și flori albe, cultivată pentru rădăcina cu proprietăți condimentare. ◊ A trăi ca viermele în ~ a duce o viață grea. [Monosilabic] /<sl. hrĕnu

rustican adj. m., pl. rusticani; f. rusticană, pl. rusticane

rustican adj. m., pl. rusticani; f. rusticană, pl. rusticane

hrean s. m.

rustican adj. m., pl. rusticani; f. sg. rusticană, pl. rusticane

HREAN s. (BOT.; Armoracia rusticana) (reg.) usturoi, rădăcină-sălbatică, (Ban.) tormac.