RUSTICA vb. I. 1. tr. A da un caracter brut, neprelucrat; a face operația de rusticizare; a rusticiza, a rustifica. 2. intr. A trăi la țară. [< it. rusticare].

rustic, ~ă [At: I. GOLESCU, C. / Pl: ~ici, ~ice / E: lat rusticus, fr rustique] 1 a Specific vieții la țară Si: (itr) rustican (1), câmpenesc (1). 2 a Care aparține vieții de la țară Si: rustican (2), câmpenesc (3). 3 a Care se referă la viața la țară Si: (itr) rustican (3) Vz câmpenesc (5). 4 av Ca la țară. 5-6 av, a (Într-un mod) care imită aspectele vieții de la țară. 7 a (D. elemente de arhitectură) Nefinisat. 8-9 av, a (Fig) Grosolan (2). 10 a Țărănesc. 11 a (Îs) Limba latină (sau romană) ~ă Limba latină populară. 12 s Ceea ce este caracteristic vieții de la țară. 13 a (Fig) Simplu. 14 sm (Înv) Țăran.

RUSTIC, -Ă, rustici, -e, adj. (Livresc) De țară, ca la țară, imitînd anumite aspecte ale vieții de țară. V. cîmpenesc. O casă... încăpătoare și gospodărească, nu lipsită de anume eleganță rustică. CĂLINESCU, E. 49. Acolo, bătrîni și dezamăgiți, în pacea rustică, găseau consolarea cea mare. C. PETRESCU, R. DR. 39. Pe jgheabul verde al cișmelei un faun rustic c-o naiadă S-au prins de vorbe și de glume sub licăririle din cer. MACEDONSKI, O. I 63. ◊ (Adverbial) Dar ocnașul, traducînd rustic, în limba lui, întîmplarea asta, care-l supăra, a liniștit-o domol. POPA, V. 34. ♦ Necioplit, grosolan, neșlefuit. Strînsei verde... cu dreapta mea cam rustică, dreapta grăsulie... a domnului Georges. HOGAȘ, M. N. 31. ♦ (Despre elemente de arhitectură și ornamente) Cu suprafața brută, nefinisată.

RUSTIC, -Ă adj. (Liv.) De țară, ca la țară; cîmpenesc; rustican. ♦ Simplu, necioplit, brut, grosolan. // s.f. Zidărie executată din blocuri masive de piatră a căror față exterioară este cioplită brut. [Cf. fr. rustique, lat. rusticus].

RUSTIC, -Ă I. adj. 1. de (la), ca la țară; câmpenesc; rustican. 2. (fig.) simplu, necioplit, brut, grosolan. II. s. f. zidărie executată din blocuri masive de piatră, cu fața exterioară cioplită brut. (< fr. rustique, fr. rusticus)

RUSTIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care tine de viața de la țară; propriu vieții de la țară; câmpenesc; bucolic; rural. Datini ~ce. 2) iron. Care vădește lipsă de educație și delicatețe; lipsit de maniere alese; necioplit; grosolan. 3) fig. (despre mobilă, case etc.) Care este cu suprafața brută; nefinisat. /<lat. rusticus, fr. rustique

rustic a. 1. țărănesc: locuință rustică; 2. incult: obiceiuri rustice; 3. grosolan.

*rústic, -ă adj. (lat. rústicus, d. rus, ruris, țară, sat. V. rural). Țărănesc, ca de la țară: casă rustică. Fig. Grosolan, necĭoplit, incult: ținută, vorbă rustică. Adv. Ca țăranu: a vorbi rustic.

rustic adj. m., pl. rustici; f. rustică, pl. rustice

rustic adj. m., pl. rustici; f. rustică, pl. rustice

rustic adj. m., pl. rustici; f. sg. rustică, pl. rustice

RUSTIC adj. 1. patriarhal, țărănesc, (livr.) campestru. (Viață ~.) 2. rural, țărănesc. (Obiceiuri ~.) 3. v. câmpenesc.

RUSTIC adj. 1. patriarhal, țărănesc, (livr.) campestru. (Viață ~.) 2. rural, țărănesc. (Obiceiuri ~.) 3. cîmpenesc, pastoral, rural, țărănesc, (livr.) campestru, (rar) cîmpean. (Idilă ~.)

lira rustica v. chironda.