RUPTURÍ, rupturesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pronunța (cu greu), întrerupând vorbele. – Din ruptură.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

RUPTURÍ vb. v. îmbucătăți, mutila, schilodi, tivi.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

RUPTURÍ, rupturésc, vb. IV. Tranz. ~ 2. A rupe, a sparge.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de tavi | Semnalează o greșeală | Permalink

rupturí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rupturésc, imperf. 3 sg. ruptureá; conj. prez. 3 sg. și pl. ruptureáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink