rumenit, ~ă a [At: SLAVICI, O. II, 184 / V: (reg) romonit / Pl: ~iți, ~e / E: rumeni] 1 (D. obraji, buze etc., pex, d. oameni) Care a devenit rumen² (1). 2 (D. alimente sau fructe) Care a devenit rumen² (5). 3 Fardat în roșu.

RUMENIT, -Ă, rumeniți, -te, adj. 1. Rumen. Mama rîdea rumenită la față în umbra odăii de țară. SADOVEANU, O. VII 293. Din pahare ce-mi înghit? Vinul alb și rumenit, De la vii moldovenești, Din podgorii muntenești. TEODORESCU, P. P. 500. 2. (Popular) Sulemenit, fardat. De puica dor mi-aduce, De puicuța rumenită, Și de pușca-mi oțelită. HODOȘ, P. P. 201. 3. (Despre alimente) Fript sau copt pînă cînd capătă o culoare rumenă. Cuptorul... era plin de plăcinte crescute și rumenite. CREANGĂ, P. 290. O găină grasă, friptă... Pe deasupra rumenită. ȘEZ. II 78.

romonit, ~ă a vz rumenit

rumeni [At: BIBLIA (1688) 359¹/30 / V: (reg) ~mini / Pzi: ~nesc / E: rumen²] 1-2 vrt (D. obraji, buze etc. pex de oameni) A (se) înroși. 3-4 vri (D. fructe și unele alimente) A deveni rumen² (5). 5-6 vrt (Pop) A(-și) da cu fard roșu Si: a (se) farda, (pop) a (se vopsi). 7-8 vtr A (se) colora în roșu aprins sau trandafiriu.

rumini v vz rumeni

RUMENI, rumenesc, vb. IV. Refl. 1. A deveni rumen, a se colora în roșu. Fata închise ochii și obrajii iar i se rumeniră. SADOVEANU, O. VII 35. Cînd soarele-o răsări, Flori de măr s-or vesteji, Fețele ne-or rumeni, Ca doi-trei trandafirei. TEODORESCU, P. P. 77. ◊ Intranz. (Rar) Ce nume s-a rostit De buzele acele ce-n somn au rumenit? MACEDONSKI, O. I 246. ◊ Tranz. fact. La răsărit, zorii rumeneau zarea. SADOVEANU, O. I 153. Avîntul jocului o rumenea, făcînd-o și mai atrăgătoare. BART, E. 113. Pe un deal răsare luna, ca o vatră de jăratic, Rumenind străvechii codri și castelul singuratic. EMINESCU, O. I 76. 2. (Popular) A se farda, a se vopsi; a se sulemeni. Vai, mîndră, frumoasă ești, Vara, cînd te rumenești, Dar cînd ești nerumenită, Ești ca via neplivită. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 439. 3. (Despre fructe și despre unele alimente) A căpăta o culoare rumenă (sub acțiunea soarelui sau a focului). Cădea în cuptor, unde se rumenea frumos. ȘEZ. II 26. ◊ (Prin metonimie) O frigare lungă și plină de pui... se rumenea sfîrîind. HOGAȘ, DR. II 103. ◊ Tranz. (Cu pronunțare regională) Să-i puie-n frigare... să mi-i ruminească frumos. ALECSANDRI, T. 989.

A RUMENI ~esc tranz. A face să se rumenească. /Din rumen

A SE RUMENI mă ~esc intranz. 1) A se înroși ușor; a deveni rumen; a se îmbujora. 2) (despre unele fructe sau legume) A intra în faza de maturitate, căpătând o culoare roșiatică. 3) (despre carne, copturi etc.) A căpăta o culoare roșie-închisă (sub acțiunea focului). 4) pop. A aplica un strat subțire de fard pe buze și pe obraji; a se da cu rumeneală; a se sulimeni. /Din rumen

rumenì v. 1. a face rumen; (luna) rumenind străvechii codri și castelul singuratic EM.; 2. fig. a roși (de emoțiune); 3. a da cu rumeneli.

rumenésc v. tr. (vsl. rumĭeniti, a înroși, rumĭenĭeti, a fi roș, a te înroși: sîrb. rumeniti se, a se înroși). Fac rumen: focu a rumenit friptura. V. refl. Trăind în aer liber s’a rumenit.

rumenit adj. m., pl. rumeniți; f. sg. rumenită, pl. rumenite

rumeni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rumenesc, 3 sg. rumenește, imperf. 1 rumeneam; conj. prez. 1 sg. să rumenesc, 3 să rumenească

rumeni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rumenesc, imperf. 3 sg. rumenea; conj. prez. 3 să rumenească

rumeni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rumenesc, imperf. 3 sg. rumenea; conj. prez. 3 sg. și pl. rumenească

RUMENIT adj. v. îmbujorat.

RUMENIT adj. v. fardat, machiat, vopsit.

RUMENIT adj. îmbujorat, împurpurat, înroșit, roșu, rumen, (livr.) rubicond, (rar) roșit, (fig.) aprins, înflorit. (Cu obrajii ~.)

rumenit adj. v. FARDAT. MACHIAT. VOPSIT.

RUMENI vb. 1. v. îmbujora. 2. (reg.) a (se) prinde. (Pâinea s-a ~ frumos.) 3. (reg.) a pripi. (Frige și ~ găina.)

RUMENI vb. v. farda, machia, vopsi.

rumeni vb. v. FARDA. MACHIA. VOPSI.

RUMENI vb. 1. a (se) îmbujora, a (se) împurpura, a (se) înroși, a (se) roși, (înv.) a (se) răsura, (fig.) a (se) aprinde. (S-a ~ la față.) 2. (reg.) a (se) prinde. (Pîinea s-a ~ frumos.) 3. (reg.) a pripi. (Frige și ~ găina.)

RUMENI, rumenesc, vb. IV. ~ (din rumen², sl. rumĕniti, scr. rumeniti)

rumenit, -ă, rumeniți, -te, adj. – 1. Fript, copt; roșiatic. 2. Fardat, rujat, vopsit. – Din rumeni (MDA).

rumeni, rumenesc, vb. refl. – 1. A se prăji. 2. A se vopsi pe față; a se ruja: „Ticlăzău și rumenele / Să să rumenea cu ele” (Memoria, 2001: 30). – Din rumen „de culoare care bate în roșu” (< sl. ruměnǔ) (Șăineanu, DEX, MDA).

rumeni, rumenesc, vb. refl. – A se vopsi pe față; a se ruja: „Ticlăzău și rumenele / Să să rumenea cu ele” (Memoria 2001: 30). – Din rumen „de culoare care bate în roșu” (< sl. ruměnǔ).