rumeni [At: BIBLIA (1688) 359¹/30 / V: (reg) ~mini / Pzi: ~nesc / E: rumen²] 1-2 vrt (D. obraji, buze etc. pex de oameni) A (se) înroși. 3-4 vri (D. fructe și unele alimente) A deveni rumen² (5). 5-6 vrt (Pop) A(-și) da cu fard roșu Si: a (se) farda, (pop) a (se vopsi). 7-8 vtr A (se) colora în roșu aprins sau trandafiriu.

RUMENI, rumenesc, vb. IV. Refl. 1. A deveni rumen, a se colora în roșu. Fata închise ochii și obrajii iar i se rumeniră. SADOVEANU, O. VII 35. Cînd soarele-o răsări, Flori de măr s-or vesteji, Fețele ne-or rumeni, Ca doi-trei trandafirei. TEODORESCU, P. P. 77. ◊ Intranz. (Rar) Ce nume s-a rostit De buzele acele ce-n somn au rumenit? MACEDONSKI, O. I 246. ◊ Tranz. fact. La răsărit, zorii rumeneau zarea. SADOVEANU, O. I 153. Avîntul jocului o rumenea, făcînd-o și mai atrăgătoare. BART, E. 113. Pe un deal răsare luna, ca o vatră de jăratic, Rumenind străvechii codri și castelul singuratic. EMINESCU, O. I 76. 2. (Popular) A se farda, a se vopsi; a se sulemeni. Vai, mîndră, frumoasă ești, Vara, cînd te rumenești, Dar cînd ești nerumenită, Ești ca via neplivită. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 439. 3. (Despre fructe și despre unele alimente) A căpăta o culoare rumenă (sub acțiunea soarelui sau a focului). Cădea în cuptor, unde se rumenea frumos. ȘEZ. II 26. ◊ (Prin metonimie) O frigare lungă și plină de pui... se rumenea sfîrîind. HOGAȘ, DR. II 103. ◊ Tranz. (Cu pronunțare regională) Să-i puie-n frigare... să mi-i ruminească frumos. ALECSANDRI, T. 989.

A RUMENI ~esc tranz. A face să se rumenească. /Din rumen

A SE RUMENI mă ~esc intranz. 1) A se înroși ușor; a deveni rumen; a se îmbujora. 2) (despre unele fructe sau legume) A intra în faza de maturitate, căpătând o culoare roșiatică. 3) (despre carne, copturi etc.) A căpăta o culoare roșie-închisă (sub acțiunea focului). 4) pop. A aplica un strat subțire de fard pe buze și pe obraji; a se da cu rumeneală; a se sulimeni. /Din rumen

rumenì v. 1. a face rumen; (luna) rumenind străvechii codri și castelul singuratic EM.; 2. fig. a roși (de emoțiune); 3. a da cu rumeneli.

RUMEN², -Ă, rumeni, -e, adj. 1. (Despre obraz sau buze) De o culoare care bate în roșu. ♦ (Despre oameni) Cu fața îmbujorată, cu obrajii roșii. ♦ (Despre fructe și unele alimente) Care a căpătat o culoare roșiatică (sub acțiunea focului sau a soarelui); bine copt. 2. Care este roșu-aprins; trandafiriu. – Din sl. rumĕnŭ.

rumen², ~ă [At: NECULCE, L. 93 / V: (reg) ~măn, ~min / Pl: ~i, ~e / E: vsl роумѣнъ] 1 a (D. obraji, buze etc.) Care bate în roșu. 2 a Pex, d. oameni) Cu fața îmbujorată Si: roșu (47), rubicond, (îvr) rumenos. 3 sn (Înv) Îmbujorare. 4 sn (Reg) Fard roșu. 5 a (D. fructe și unele alimente) Copt² (6). 6 a De un roșu-aprins. 7 a Trandafiriu.

rumin, ~ă a vz rumen²

rumini v vz rumeni

RUMEN², -Ă, rumeni, -e, adj. 1. (Despre obraz sau buze) De o culoare care bate în roșu. ♦ (Despre oameni) Cu fața îmbujorată, cu obrajii roșii. ♦ (Despre fructe și unele alimente) Care a căpătat o culoare roșiatică (sub acțiunea focului sau a soarelui); bine copt. 2. De culoare roșu-aprins; trandafiriu. – Din sl. rumĕnŭ.

RUMEN², -Ă, rumeni, -e, adj. 1. (Despre obraji sau buze) De o culoare care bate în roșu. Iată ochii negri și obrajii rumeni ca o floare de măr. SADOVEANU, O. I 230. Brațul stîng nălțîndu-l, ea-și aduse mîna Pînă peste-obrajii rumeni și învolți. COȘBUC, P. I 250. Copiii lor... cu obrajii rumeni, aprinși și cu ochii scînteietori. VLAHUȚĂ, O. A. 244. Spune-mi, dalbă copiliță, Cu rumena ta guriță. ALECSANDRI, P. P. 33. ♦ (Despre persoane) Cu fața îmbujorată (din cauza unui aflux de sînge). M-am abătut și eu cîteodată, cu vorbe și șăgi, la fetele rumene. SADOVEANU, E. 120. Rumen de timiditate, El se uită-n jos posac. TOPÎRCEANU, P. 242. Rumenă de bucurie se repede înaintea flăcăului. VLAHUȚĂ, O. A. 351. ◊ Fig. Iată vin pe rînd, păreche și pătrund cole-n poiană Bujorelul falnic, rumen, cu năltuța odoleană. ALECSANDRI, P. III 55. ♦ (Despre fructe și despre unele alimente) Care a căpătat o culoare roșiatică (sub acțiunea soarelui sau a focului); copt bine; rumenit. Un băiat cu șorț alb aleargă cu două franzele rumene și calde. C. PETRESCU, C. V. 119. Apoi colaci învîrtea... Și-n cuptor îi arunca... Rumeni îi scotea și gata. ALECSANDRI, P. P. 390. 2. (În contexte figurate) De un roșu-aprins; trandafiriu. În apus, se vedeau bucăți rumene de cer, ori nouri vineți în care soarele înflăcărat se cufunda. SADOVEANU, O. III 568. În aer rumene văpăi Se-ntind pe lumea-ntreagă. EMINESCU, O. I 171. Și-așa-mi vine, uneori, Să zic rumenelor zori Să mai steie ele-n loc. BELDICEANU, P. 108.

RUMEN² ~ă (~i, ~e) 1) (despre față, buze etc.) Care are o culoare roșiatică, sănătoasă. 2) (despre persoane) Care este îmbujorat la față. 3) (despre fructe sau despre unele produse alimentare) Care a devenit roșiatic (sub acțiunea soarelui sau a focului). Măr ~. Colac ~. /<sl. rumĕnu

rumen a. 1. roșu închis: obrajii rumeni ca doi bujori; 2. bine copt: bucate rumene. [Slav. RUMIENŬ].

rúmen, -ă adj. (vsl. rumĭenŭ, roș, rumen; bg. sîrb. rumen, rus. rumĭányĭ). Cu fața plină de sănătate: fețe rumene, copiĭ rumenĭ. Bine copt și prăjit: pîne rumenă, o găină rumenă. – În est rumăn, -ănă, pl. tot -enĭ, -ene.

rumenésc v. tr. (vsl. rumĭeniti, a înroși, rumĭenĭeti, a fi roș, a te înroși: sîrb. rumeniti se, a se înroși). Fac rumen: focu a rumenit friptura. V. refl. Trăind în aer liber s’a rumenit.

rumeni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rumenesc, 3 sg. rumenește, imperf. 1 rumeneam; conj. prez. 1 sg. să rumenesc, 3 să rumenească

rumeni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rumenesc, imperf. 3 sg. rumenea; conj. prez. 3 să rumenească

rumeni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rumenesc, imperf. 3 sg. rumenea; conj. prez. 3 sg. și pl. rumenească

rumen¹ adj. m., pl. rumeni; f. rumenă, pl. rumene

rumen² s. n., pl. rumene

rumen¹ adj. m., pl. rumeni; f. rumenă, pl. rumene

rumen adj. m., pl. rumeni; f. sg. rumenă, pl. rumene

rumen

rumen, -nă.

RUMENI vb. v. farda, machia, vopsi.

RUMENI vb. 1. v. îmbujora. 2. (reg.) a (se) prinde. (Pâinea s-a ~ frumos.) 3. (reg.) a pripi. (Frige și ~ găina.)

rumeni vb. v. FARDA. MACHIA. VOPSI.

RUMENI vb. 1. a (se) îmbujora, a (se) împurpura, a (se) înroși, a (se) roși, (înv.) a (se) răsura, (fig.) a (se) aprinde. (S-a ~ la față.) 2. (reg.) a (se) prinde. (Pîinea s-a ~ frumos.) 3. (reg.) a pripi. (Frige și ~ găina.)

RUMEN adj. 1. îmbujorat, împurpurat, înroșit, roșu, rumenit, (livr.) rubicond, (rar) roșit, (fig.) aprins, înflorit. (Cu obrajii ~.) 2. roz, trandafiriu. (Copil cu obrajii ~.)

RUMEN adj. 1. îmbujorat, împurpurat, înroșit, roșu, rumenit, (livr.) rubicond, (rar) roșit, (fig.) aprins, înflorit. (Cu obrajii ~.) 2. roz, trandafiriu. (Copil cu obrajii ~.)

RUMENI, rumenesc, vb. IV. ~ (din rumen², sl. rumĕniti, scr. rumeniti)

rumen (rumenă), adj. – Trandafiriu, roșcat. – Mr. arumîn. Sl. rumĕnŭ „roșu” (Miklosich, Slaw. Elem., 43; Cihac, II, 491; Conev 97), cf. sb., cr., slov. rumen. – Der. rumeior, adj. (dim. al lui rumen); rumeni, vb. (a se înroși; a se face rumen, a se frige ușor), din sl. rumĕniti, sb., cr. rumeniti; rumeneală, s. f. (roșeață, îmbujorare; fard; căldură, dogoare), din sl. rumĕnilo, sb., cr., slov. rumenilo; rumeniu, adj. (trandafiriu); rumeniță, s. f. (fard).

RUMEN², RUMENĂ, rumeni, rumene, adj. ~ (din sl. rumĕnŭ = roșu; cf. scr., slovac. rumen)

rumeni, rumenesc, vb. refl. – 1. A se prăji. 2. A se vopsi pe față; a se ruja: „Ticlăzău și rumenele / Să să rumenea cu ele” (Memoria, 2001: 30). – Din rumen „de culoare care bate în roșu” (< sl. ruměnǔ) (Șăineanu, DEX, MDA).

rumeni, rumenesc, vb. refl. – A se vopsi pe față; a se ruja: „Ticlăzău și rumenele / Să să rumenea cu ele” (Memoria 2001: 30). – Din rumen „de culoare care bate în roșu” (< sl. ruměnǔ).

Heute rot, morgen tot (germ. „Azi rumen, mîine mort”) – adică astăzi viu, mîine-n sicriu. Altă expresie germană, foarte populară, prelucrată după un proverb din culegerea lui Sirach (10, 12). Se citează spre a aminti că viața omului e trecătoare. Vezi și: Memento mori! LIT.