20 de definiții pentru rumega

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

RUMEGA, rumeg, vb. I. 1. Intranz. (Despre rumegătoare; la pers. 3) A mesteca a doua oară mâncarea întoarsă din stomac. 2. Tranz. A mesteca ceva în gură; (depr.; despre oameni) a mânca mult și încet. 3. Tranz. Fig. A medita pe îndelete asupra unui fapt, a-l examina îndelung. – Lat. rumigare.

RUMEGA, rumeg, vb. I. 1. Intranz. (Despre rumegătoare; la pers. 3) A mesteca a doua oară mâncarea întoarsă din stomac. 2. Tranz. A mesteca ceva în gură; (depr.; despre oameni) a mânca mult și încet. 3. Tranz. Fig. A medita pe îndelete asupra unui fapt, a-l examina îndelung. – Lat. rumigare.

rumega [At: BIBLIA (1688), 136/50 / V: (îrg) ~măga, (reg) ruguma / Pzi: rumeg / E: ml rumigare] 1-2 vit (D. animale) A mesteca a doua oară mâncarea întoarsă din stomac. 3-4 vtr A mesteca. 5 vt (Dep; d. oameni) A mânca (1). 6 vr (Reg; d. obiecte de îmbrăcăminte) A se roade (16). 7 vr (În superstiții; d. păr) A cădea (11). 8-9 vti (Fig) A medita îndelung asupra unui lucru.

RUMEGA, rumeg, vb. I. 1. Intranz. (Despre animalele rumegătoare) A mesteca a doua oară mîncarea întoarsă din stomac. Se trezea cu mult înaintea zorilor. Asculta un timp cum rumegă boii la cară, apoi îi pătrundeau în auz alte zgomote ale pustiei. SADOVEANU, M. C. 35. Într-o curte mare rumegă, culcate, două vaci ungurești. REBREANU, I. 10. Cămilele și-au pregătit siesta Și rumegă culcate lîngă cort. TOPÎRCEANU, P. 72. 2. Tranz. A mesteca ceva în gură. Trecură întăi feciorii de împărați, îmbrăcați în zale și în aur, pe cai ce-și rumegau frînele în spume. VISSARION, B. 33. ◊ Fig. Voievodul rămase tăcut, cu o mișcare necontenită a fălcilor, rumegînd în măsele neliniște și mînie. SADOVEANU, F. J. 186. Tolăniți pe lîngă ape, Munții rumegă tăcere. LESNEA, I. 145. ♦ (Depreciativ, despre oameni) A mînca. Nici de la nașu-său nu a mai căpătat ce să rumege... cu ce să-și îndoape foalele. RETEGANUL, P. I 60. 3. Tranz. Fig. A medita pe îndelete asupra unui lucru, a-l examina îndelung, a-l relua mereu în cercetare. Lupu Chirițoiu, care-și rumega aceleași gînduri, se adresă acuma lui Luca cu imputare. REBREANU, R. I 133. L-a lăsat pe Ion să-și rumege bucuria, nedumerirea și teama. POPA, V. 311. Aceste lucruri, pe care Radu le rumegase multă vreme în capul lui... i se păreau foarte limpezi. VLAHUȚĂ, O. A. 114. Vulpoiul, rumegînd în mintea lui alte nezdrăvănii, îl rugă să-i dea voie a se duce mai întîi la o mănăstire. ODOBESCU, S. III 240.

A RUMEGA rumeg 1. intranz. (hrană, alimente etc.) A mesteca în gură. 2. tranz. fig. A analiza îndelung până în cele mai mici amănunte. /<lat. rumigare

rumegà v. 1. a mesteca din nou, vorbind de rumegătoare; 2. fig. a cugeta mereu la un lucru. [Lat. RUMIGARE].

rugumà v. Mold. a rumega. [Metateză din rumegà (cf. it. rugumare)].

rúmeg, a v. tr. (lat. rúmigo, rûmigáre [și rûmĭnáre], a rumega; it. [Versilia] romicare, ven. rumegar, pv. romiar, fr. ronger, cat. sp. pg. rumiar. D. rom. vine rut. rumegati și rumenuvati). Mestec din noŭ, vorbind de rumegătoare. Fig. Mă tot gîndesc la ceva ca să pricep maĭ bine: a rumega cele învățate. – În nord și rúgum: boiĭ rugumaŭ (VR. 1911, 8, 224). Și rumăg.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

rumega (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. rumeg, 3 rumegă; conj. prez. 1 sg. să rumeg, 3 să rumege

rumega (a ~) vb., ind. prez. 3 rumegă

rumega vb., ind. prez. 1 sg. rumeg, 3 sg. și pl. rumegă

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

RUMEGA vb. (franțuzism) a rumina. (Vitele ~.)

RUMEGA vb. (franțuzism) a rumina. (Vitele ~.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

rumega (rumeg, rumegat), vb. – (Despre animale) A mesteca a doua oară mîncarea întoarsă din stomac. – Var. Bucov. rumuga. Mr. aroamig, aromigare, megl. rumig(ari). Lat. rŭmĭgāre (Pușcariu 1483; REW 7440), cf. it. rugumare (ven. rumegar, sard. arrumigare, versil. romicare), prov. romier, v. fr. rungier, sp., cat. rumiar, port. romiar.Der. rumegător, adj. (care rumegă); rumegătură (var. rugumătură), s. f. (pilitură de ferăstrău); rumeguș, s. n. (Munt., particule de lemn care cad la tăiere). Din rom. provin rut. rumegaty, remenuvaty (Miklosich, Wander., 11; Candrea, Elemente, 401).

Intrare: rumega
verb (VT15)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • rumega
  • rumegare
  • rumegat
  • rumegatu‑
  • rumegând
  • rumegându‑
singular plural
  • rumegă
  • rumegați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • rumeg
(să)
  • rumeg
  • rumegam
  • rumegai
  • rumegasem
a II-a (tu)
  • rumegi
(să)
  • rumegi
  • rumegai
  • rumegași
  • rumegaseși
a III-a (el, ea)
  • rumegă
(să)
  • rumege
  • rumega
  • rumegă
  • rumegase
plural I (noi)
  • rumegăm
(să)
  • rumegăm
  • rumegam
  • rumegarăm
  • rumegaserăm
  • rumegasem
a II-a (voi)
  • rumegați
(să)
  • rumegați
  • rumegați
  • rumegarăți
  • rumegaserăți
  • rumegaseți
a III-a (ei, ele)
  • rumegă
(să)
  • rumege
  • rumegau
  • rumega
  • rumegaseră
ruguma
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
rumăga
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

rumega, rumegverb

  • 1. intranzitiv unipersonal (Despre rumegătoare) A mesteca a doua oară mâncarea întoarsă din stomac. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: rumina
    • format_quote Se trezea cu mult înaintea zorilor. Asculta un timp cum rumegă boii la cară, apoi îi pătrundeau în auz alte zgomote ale pustiei. SADOVEANU, M. C. 35. DLRLC
    • format_quote Într-o curte mare rumegă, culcate, două vaci ungurești. REBREANU, I. 10. DLRLC
    • format_quote Cămilele și-au pregătit siesta Și rumegă culcate lîngă cort. TOPÎRCEANU, P. 72. DLRLC
  • 2. tranzitiv A mesteca ceva în gură. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Trecură întăi feciorii de împărați, îmbrăcați în zale și în aur, pe cai ce-și rumegau frînele în spume. VISSARION, B. 33. DLRLC
    • format_quote figurat Voievodul rămase tăcut, cu o mișcare necontenită a fălcilor, rumegînd în măsele neliniște și mînie. SADOVEANU, F. J. 186. DLRLC
    • format_quote Tolăniți pe lîngă ape, Munții rumegă tăcere. LESNEA, I. 145. DLRLC
    • 2.1. depreciativ (Despre oameni) A mânca mult și încet. DEX '09 DLRLC
      sinonime: mânca
      • format_quote Nici de la nașu-său nu a mai căpătat ce să rumege... cu ce să-și îndoape foalele. RETEGANUL, P. I 60. DLRLC
  • 3. tranzitiv figurat A medita pe îndelete asupra unui fapt, a-l examina îndelung. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Lupu Chirițoiu, care-și rumega aceleași gînduri, se adresă acuma lui Luca cu imputare. REBREANU, R. I 133. DLRLC
    • format_quote L-a lăsat pe Ion să-și rumege bucuria, nedumerirea și teama. POPA, V. 311. DLRLC
    • format_quote Aceste lucruri, pe care Radu le rumegase multă vreme în capul lui... i se păreau foarte limpezi. VLAHUȚĂ, O. A. 114. DLRLC
    • format_quote Vulpoiul, rumegînd în mintea lui alte nezdrăvănii, îl rugă să-i dea voie a se duce mai întîi la o mănăstire. ODOBESCU, S. III 240. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.