RUGINÍRE, ruginiri, s. f. Faptul de a (se) rugini. – V. rugini.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
RUGINÍRE s. v. oxidare.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ruginíre s. f., g.-d. art. ruginírii; pl. ruginíri
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
RUGINÍ, ruginesc, vb. IV. 1. Intranz. A se acoperi cu rugină (I 1), a se umple de rugină, a prinde rugină. 2. Intranz. Fig. (Despre frunze, plante etc.) A căpăta o culoare galben-roșiatică asemănătoare cu a ruginii. 3. Refl. Fig. A deveni perimat, depășit, a se învechi, a nu mai fi actual. – Din rugină.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
RACAI
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A RUGINÍ ~éște 1. intranz. 1) (despre obiecte de metal) A se acoperi cu rugină; a se oxida. 2) (despre plante) A fi atacat de rugină. 3) fig. (despre vegetația de toamnă) A căpăta o culoare asemănătoare cu cea a ruginii; a deveni brun-roșcat. 2. tranz. A face să se acopere cu rugină; a oxida. Umezeala ~ește metalele. /Din rugină
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A SE RUGINÍ se ~éște intranz. pop. (despre concepții, idei etc.) A nu mai fi actual; a se perima. /Din rugină
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
RUGINÍ vb. v. oxida.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ruginí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ruginésc, imperf. 3 sg. rugineá; conj. prez. 3 sg. și pl. rugineáscă
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a-i rugini (cuiva) armătura expr. (er. – d. bărbați) a-și pierde virilitatea, a rămâne impotent.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink