RUGINÍ, ruginesc, vb. IV. 1. Intranz. A se acoperi cu rugină (I 1), a se umple de rugină, a prinde rugină. 2. Intranz. Fig. (Despre frunze, plante etc.) A căpăta o culoare galben-roșiatică asemănătoare cu a ruginii. 3. Refl. Fig. A deveni perimat, depășit, a se învechi, a nu mai fi actual. – Din rugină.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
RACAI
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A RUGINÍ ~éște 1. intranz. 1) (despre obiecte de metal) A se acoperi cu rugină; a se oxida. 2) (despre plante) A fi atacat de rugină. 3) fig. (despre vegetația de toamnă) A căpăta o culoare asemănătoare cu cea a ruginii; a deveni brun-roșcat. 2. tranz. A face să se acopere cu rugină; a oxida. Umezeala ~ește metalele. /Din rugină
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A SE RUGINÍ se ~éște intranz. pop. (despre concepții, idei etc.) A nu mai fi actual; a se perima. /Din rugină
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
RUGINÍ vb. v. oxida.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ruginí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ruginésc, imperf. 3 sg. rugineá; conj. prez. 3 sg. și pl. rugineáscă
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
RUGÍNĂ, rugini, s. f. I. 1. Substanță brun-roșcată, poroasă, sfărâmicioasă, care se formează prin oxidare pe obiectele de fier. ♦ Pojghiță brună care acoperă uneori pietrele și care se produce prin oxidarea minereurilor de fier din ele. 2. Obiect (de fier) vechi, prost întreținut; ruginitură, rablă. 3. Fig. Idee, teorie, mentalitate înapoiată, învechită. ♦ Om cu idei sau cu mentalitate învechită; retrograd. II. 1. Boală infecțioasă a plantelor, provocată de ciuperci microscopice, patogene (Puccinia), care se manifestă prin apariția unor pete brune-ruginii pe frunze, pe tulpini sau pe inflorescențe, împiedicând dezvoltarea normală a plantelor. 2. Plantă erbacee cu tulpina netedă, cu frunze lungi, țepoase, având la vârf o inflorescență cu flori mici, brune; pipirig (Juncus effusus). – Cf. lat. *aerugina.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
romac
| Semnalează o greșeală
| Permalink
RUGÍNĂ ~i f. 1) Substanță brună-roșcată, sfărâmicioasă, care se formează pe obiectele de fier în urma oxidării. 2) fig. Obiect vechi deteriorat; hleab; rablă. 3) Boală infecțioasă a plantelor agricole, cauzată de ciuperci parazite și manifestată prin apariția unor pete brune-închise pe tulpină, frunze sau inflorescență. 4) Plantă erbacee cu tulpina erectă înaltă, lipsită de frunze, și cu flori verzui, dispuse în inflorescență, care crește prin locuri umede; pipirig. [G.-D. ruginii] /cf. lat. aerugo, ~inis
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
RUGÍNĂ s. 1. v. vechitură. 2. (FITOP.) (înv. și reg.) pălitură, (reg.) mucegai, rodie, rodină, (prin Ban.) roșcață. (Boala plantelor numită ~.) 3. (BOT.; Juncus inflexus) (reg.) spetează. 4. (BOT.; Juncus effusus) (reg.) spetează, țipirig, iarba-mlaștinii. 5. (BOT.; Juncus conglomeratus) (reg.) pipirig. 6. (BOT.; Senecio jacobaea) (reg.) cruguliță, lemnul-Domnului.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
rugínă (rugíni), s. f. – 1. Oxidare a fierului. – 2. Rablă, obiect uzat. – 3. Hodorog. – 4. Pipirig (Juncus effusus). – 5. Tăciune, mălură (Puccinia graminis). – Mr. arudzină. Lat. rŭbῑgῑnem (Diez, I, 361; Phlippide, Principii, 33; cf. REW 7348), cf. prov. royilh, fr. rouille, sp. robin. Se merge mai în detaliu la un lat. aerūgĭnem, uneori în formă ipotetică *aerūgĭna (Pușcariu 1482; REW 243; Pascu, I, 41; Pascu, Beiträge, 7; Tiktin; Candrea), posibilă și ea fonetic. Pentru rezultatul fonetic al lui rŭbῑgĭnem, cf. iuvencus › junc. Schimbarea de accent este dificilă (Ivănescu, BF, I, 161, o explică pornind de la vb. rugini); dar cu aerūgĭnem există aceeași dificultate. Der. ruginare, s. f. (Arbust, Andromeda polyfolia); rugini, vb. (a oxida; refl., a crește mălura, a se tăciuna; refl., a decădea); ruginătură, s. f. (lucru ruginit); ruginiu, adj. (roșiatic); ruginos, adj. (oxidat; învechit). Din rom. provine bg. rudžina (Capidan, Raporturile, 234) și țig. ruğinav „a deteriora”.
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
rugínă s. f., g.-d. art. rugínii; pl. rugíni
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
rugínă-de-báltă (bot.) s. f.
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
RUGINĂ, Anghel (1913-2008), economist american de origine română. Prof. univ. la Portland și Boston. Specialist în finanțe, monedă și credit („Capitalism, socialism ori liberalism social”, „”Dezvoltarea sistemului capitalist„, ”Un sfârșit al agoniei dolarului american„). M. de onoare al Acad. Române (1990).
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a-i rugini (cuiva) armătura expr. (er. – d. bărbați) a-și pierde virilitatea, a rămâne impotent.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
rugină s. f. sg. (deț.) strat de grăsime de la suprafața porției de mâncare.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink