ruginare sf [At: BARONZI, L. I, 143 / E: rugină] Mic arbust cu frunze înguste, lucioase și cu flori albe în mănunchiuri în vârful ramurilor Si: (reg) merișoare-sălbatice (Andromeda polifolia).

RUGINARE s. f. Mic arbust cu frunze înguste, liniare, lucioase, cu flori albe, dispuse cîte 2-3 în mănunchiuri la vîrful ramurilor; crește prin mlaștini și turbării (Andromeda polifolia).

RUGINARE ~ări f. Arbust otrăvitor cu frunze persistente și cu flori albe sau roșietice, dispuse în raceme. /Din rugină

ruginare s. f., g.-d. art. ruginării; pl. ruginări

ruginare s. f., g.-d. art. ruginării; pl. ruginări

ruginare s. f., g.-d. art. ruginării; pl. ruginări

RUGINARE (< rugină) s. f. Mic arbust otrăvitor (10-40 cm) din fam. ericacee, cu frunze alterne persistente, pieloase și cu flori albe sau roșiatice dispuse în raceme umbeliforme (Andromeda polifolia). Crește sporadic prin mlaștini.

ANDROMEDA L., RUGINARE, fam. Ericaceae. Gen originar din regiunile emisferei nordice, cca 2 specii, arbuști ornamentali, procumbenți, cu frunze persistente. Flori (caliciul cu 5 lobi, corolă urceolată cu 5 diviziuni scurte, îndoite spre exterior, 10 stamine, antere scurte) albe sau roșietice, pendente, în raceme umbeliforme sau panicule lungi, terminale. Frunze scurt-pețiolate, liniar-lanceolate, nedentate, plane, pe margini revolute. Fruct, capsulă.